Joaca e o treabă serioasă
Jocul și joaca sunt parte integrantă din dezvoltarea umană. Când ne amintim de propria copilărie, ne gândim la joacă și la bucuria pe care ea ne-o aducea. Însă cum stau lucrurile acum? Cum se joacă copiii astăzi?
Joaca nu este un comportament specific uman. Puii tuturor oamenilor și chiar și adulții speciilor cunosc și practică diferite forme de joacă. Ele sunt esențiale pentru învățarea unor abilități de bază, pentru stimularea simțului de grup, pentru formarea sentimentului de apartenență, pentru învățarea unui mod de a fi competitiv fără a răni adversarul. Joaca îndeplinește, atât la animale, cât și la oameni, un rol esențial, iar psihologii și sociologii spun deseori că ea este de fapt un comportament extrem de serios.
Copiii mici învață să se joace încă din primele luni de viață. Mai întâi în interacțiunile cu mama, apoi în relațiile cu ceilalți copii. Ceea ce noi numim joacă este de fapt modul prin care copilul socializează, prin care deprinde comportamentele acceptate și află ce este interzis întrun grup sau o comunitate. Joaca îi stimulează dezvoltarea senzorială și motorie și mai ales funcțiile cognitive. Pe măsură ce înaintează în vârstă, joaca și jocurile devin din ce în ce mai complexe, fiind de fapt un fel de repetiție pentru viața de adult, în care slujba și îndatoririle sociale și familiale reprezintă un fel de joc cu reguli și legi fixe, care trebuie înțelese pentru a fi jucat corect.
Prin urmare, joaca din copilărie nu este un simplu mod de a petrece timpul la această vârstă, ci un comportament extrem de important pentru dezvoltare și învățare.
Joaca în epoca tehnologiei
Înainte de apariția internetului, telefoanelor mobile și jocurilor video, toți copiii ieșeau afară după școală și se jucau în spatele sau în fața blocului. Se formau grupuri de copii de diferite vârste, fiecare îndeplinea un rol anume, care se putea schimba pe măsură ce trecea timpul, copiii exersau și imitau comportamente de adult sau pur și simplu își antrenau abilitățile motorii și cognitive.
Seara, se întorceau acasă obosiți și adormeau imediat, fericiți și împăcați. Joaca în aer liber avea și rolul de antrenament fizic serios în multe cazuri, iar copiii nu erau observați de adulți. Tehnologia a schimbat astăzi tabloul social. Copiii se joacă în locuri special amenajate și de obicei supravegheați de părinți, bunici sau bone. Interacțiunile sunt monitorizate de adulți și sancționate, dacă e cazul. Nu mai există, ca pe vremuri, o autoreglare naturală a grupului. În plus, copiii nu mai aleargă în voie, în schimb merg la ore de înot, arte marțiale, tenis sau alte sporturi mai mult sau mai puțin la modă. La fel, și aici sunt atent supravegheați de adulți. Puținul timp liber care le rămâne este împărțit între făcutul temelor și meditațiile la limbi străine, balet sau alte activități artistice ori sportive, unde, de asemenea, sunt supravegheați de adulți. Asta, în cazul în care nu sunt absorbiți complet de calculator sau tabletă, lucru care convine de multe ori părinților pentru că astfel copiii sunt mai „liniștiți“. Pe scurt, copiii au un program fix și strict pe tot parcursul zilei, în care orele de joacă fac și ele parte din programul impus. Nu mai există nicio perioadă în care sunt lăsați întrun grup alături de alți copii, fără supraveghere adultă, în care să învețe și să experimenteze jocuri sociale.
Importanța psihologică a jocului
Daniel Siegel, psiholog specializat în parenting, a publicat un studiu în care a analizat istoria de viață a criminalilor. El a descoperit câteva elemente comune care se regăsesc în copilăria celor mai mulți oameni de acest fel: abuzurile îndurate și faptul că au fost privați de dreptul la joc și la joacă. Astăzi, majoritatea copiilor născuți după anul 2000 par privați mai mult sau mai puțin de dreptul la joacă. Programul lor este structurat de dimineață până seara, iar joaca „fără sens“, alături de alți copii, nesupravegheați de părinți, pare nu doar o pierdere de vreme, ci și ceva periculos. De fapt adevărul este cu totul altul. Nu doar că nui o pierdere de vreme, ci joaca este un comportament uman esențial în viața copilului și adultul, fără de care nu învață reguli sociale și profesionale vitale. Fără joacă, micuții se interiorizează excesiv și nu învață să comunice eficient față în față. Se însingurează și se refugiază în spațiul virtual al tabletei și internetului, unde interacțiunile sunt fixe și lipsite de creativitate și emoție. Dacă vrem ca specia umană să aibă un viitor solar și vesel, ar trebui să repunem joaca în drepturile ei firești, naturale și să avem încredere în copii și instinctele lor.