Irina Rădulescu: Nimic din ce este autentic nu-i perimat
Ce mi se pare inedit la ea? Faptul că n-o apasă notorietatea legendarului său tată, Dem Rădulescu, și nici faptul că are o mamă care a făcut o carieră de excepție tot pe scenă, Adriana Șchiopu. A moștenit ceea ce e frumos și curat, a crescut senin, cu principii, dar și cu o deschidere către tot ce înseamna frumos, estetic, interesant. În acest an, poate fi văzută pe scena Teatrului Mic, în rolul Nina din piesa „...Escu“de Tudor Mușatescu, regia și versiunea scenică Doru Ana. De-a lungul timpului, am admirat-o în rolurile: Celia din „Volpone“, după Ben Jonson, regia Vlad Cristache (2013), Hermia din „Visul unei nopţi de vară“, după William Shakespeare, regia Gelu Colceag (2011), Miranda din „Furtuna“de William Shakespeare, regia Cătălina Buzoianu (2008), și Astinax din „Sfârșitul Troiei" de Walter Jens, regia Vlad Mugur (1994).
Cât contează pentru o femeie o doză de romantism? Dar pentru o actriță?
Cred că fiecare femeie are în sinea ei, chiar dacă nedeclarată, o doză de romantism, cred că asta e în natura femeii. Și mai cred că în cele mai puternice structuri, atât la femei, cât și la bărbați, se ascunde romantismul cel mai profund! Sigur, lucrurile au întotdeauna importanța pe care noi le-o dăm. La fel cu romantismul. Pentru mine una, contează atât ca om, cât și ca actriță. Mai ales că teatrul este despre visare, magie, iluzie – principii profund romantice.
Te-ai născut și ai crescut într-o lume a celor aleși, a artiștilor. Ai fost conștientă de mică de acest avantaj?
Mi-am perceput părinții în primul rând ca fiind ai mei, mai apoi mi-am dat seama că ei, prin prisma profesiei, sunt și ai publicului. Iar ei, ca părinți, mi-au oferit o atmosferă plină de iubire și armonie, prielnică dezvoltării unei personalități proprii. Ăsta a fost avantajul suprem și el este legat în primul rând de calitatea lor umană, pe care, desigur, au știut s-o pună și în slujba artei! Dar sensul acesta este de la om la artist, nu invers.
Irina Rădulescu (32 de ani) are o educație și o cultură puțin obișnuite pentru generația ei. Ținând cont însă de faptul că e actriță și că provine dintr-o familie de imenși artiști ai scenei românești, totul se explică.
Câtă bucurie și câtă responsabilitate sunt în a fi parte din viața acestui imens actor, profesor și om care a fost Dem Rădulescu?
Tot ce este legat de tata este numai bucurie izvorâtă din iubire, nimic altceva! Tata era însăși bucuria. Numai când se uita la mama sau la mine, răsărea soarele în ochii lui și din ochi, și în jurul lui și asupra noastră. Este un sentiment atât de înălțător, încât niciun altul nu poate trăi pe lângă.
Ce lecții ai primit de acasă?
Am învățat să râd, să mă bucur! Înainte de o educație solidă și temeinică, ai mei m-au învățat, după cum am mai spus, lecția iubirii și a armoniei. La noi termenii „acasă“și „familie” așa s-au definit, pe această bază au venit învățăturile.
Contează în viață cei șapte ani de acasă?
Contează în măsura în care tu însuți îi ai. Pentru cine nu-i are, firește că nu au importantă. Cu cât înaintez în viață însă, îmi dau seama că oamenii se adună în funcție de bagajul cu care pornesc în viață. Că, vorba aceea, „cine se aseamănă se adună“. Nu ne putem înțelege dacă nu avem un limbaj comun. Și, da, mă refer aici și la cei șapte ani de acasă, în care se deprind principii, valori și repere.
Cu o mamă frumoasă și talentată și un tată genial, cum a fost copilăria ta?
Copilăria mea a fost cum am descris-o mai sus. Pe o bază afectivă solidă, au venit educația și încurajarea de a avea o personalitate proprie pe care să mi-o exprim liber și s-o dezvolt. Iar ai mei mi-au oferit tot sprijinul și toate instrumentele necesare. Astea au fost frumusețea și talentul mamei de mamă și geniul tatei de tată.
Cum te simți în fața unui nou rol?
În fața unui nou rol ești din nou începător. Cred că asta ne face să ne păstrăm sufletul tânăr, ba, mai mult, eu una, cu cât înaintez în vârstă, cu atât mă simt mai tânără.
Ce experiență ai trăit pe scenă jucând alături de mama ta?
Mi s-a întâmplat să ies din personaj și să mă bucur de jocul mamei ca spectator, mărturisesc. Și este minunat să-ți iubești părintele și profesional.
Actoria presupune și un aspect fizic armonios. Faci antrenamente, sport?
Da, mă antrenez... Sunt de părere că nimic nu formează corpul mai frumos și mai armonios decât sfânta bară clasică de balet. Cel mai important este să te regăsești în forma de mișcare pe care o alegi, fie ea sport sau dans. Eu ador baletul! Dar, în primul rând, am ales să mă antrenez pentru forma interioară. Prin mișcare, îți redistribui energia în corp, abia apoi vin rezultatele vizibile. Așadar, îmi antrenez corpul, dar și spiritul și lucrez la armonizarea lor. Și există și latura de visare. Ce fetiță care a văzut un spectacol de balet nu a visat să fie și ea o lebădă pe acel lac fermecat?!
Căsătoria ți se pare o instituție perimată?
Nimic din ce este autentic nu poate fi perimat! Perimat este să te căsătorești doar pentru că „așa trebuie“sau „așa se cuvine“. Dar, când doi oameni se iubesc și simt o dorință lăuntrică să pornească la drum împreună, aceea nu poate fi decât o instituție binecuvântată.
Pentru Irina Rădulescu, frumos înseamnă...
Frumos înseamnă să găsești frumosul clipă de clipă, iar după ce l-ai găsit, să fii recunoscător. Pentru că frumosul nu se întoarce decât la cel care îl apreciază.
Teatrul este despre visare, magie, iluzie.