Iri­na Ră­du­les­cu: Ni­mic din ce es­te au­ten­tic nu-i pe­ri­mat

Femeia - - SUMAR -

Ce mi se pa­re ine­dit la ea? Fap­tul că n-o apa­să no­to­ri­e­ta­tea le­gen­da­ru­lui său ta­tă, Dem Ră­du­les­cu, și nici fap­tul că are o ma­mă ca­re a fă­cut o ca­ri­e­ră de ex­ce­pție tot pe sce­nă, Adria­na Șchi­o­pu. A moște­nit ce­ea ce e fru­mos și cu­rat, a cres­cut se­nin, cu prin­ci­pii, dar și cu o des­chi­de­re că­tre tot ce înse­am­na fru­mos, es­te­tic, in­te­re­sant. În acest an, poa­te fi vă­zu­tă pe sce­na Te­a­tru­lui Mic, în ro­lul Ni­na din pi­e­sa „...Escu“de Tu­dor Mușa­tes­cu, re­gia și ver­si­u­nea sce­ni­că Do­ru Ana. De-a lun­gul tim­pu­lui, am ad­mi­rat-o în ro­lu­ri­le: Ce­lia din „Vol­po­ne“, du­pă Ben Jon­son, re­gia Vlad Cris­ta­che (2013), Her­mia din „Vi­sul unei nop­ţi de va­ră“, du­pă Wil­liam Sha­kes­pe­a­re, re­gia Ge­lu Col­ce­ag (2011), Mi­ran­da din „Fur­tu­na“de Wil­liam Sha­kes­pe­a­re, re­gia Că­tă­li­na Bu­zoia­nu (2008), și Asti­nax din „Sfârși­tul Troi­ei" de Wal­ter Jens, re­gia Vlad Mu­gur (1994).

Cât con­te­a­ză pen­tru o fe­meie o do­ză de ro­man­tism? Dar pen­tru o ac­triță?

Cred că fi­e­ca­re fe­meie are în si­nea ei, chiar da­că ne­de­cla­ra­tă, o do­ză de ro­man­tism, cred că asta e în na­tu­ra fe­meii. Și mai cred că în ce­le mai pu­ter­ni­ce struc­turi, atât la fe­mei, cât și la băr­bați, se as­cun­de ro­man­tis­mul cel mai pro­fund! Si­gur, lu­cru­ri­le au întot­de­au­na impor­ta­nța pe ca­re noi le-o dăm. La fel cu ro­man­tis­mul. Pen­tru mi­ne una, con­te­a­ză atât ca om, cât și ca ac­triță. Mai ales că te­a­trul es­te des­pre vi­sa­re, ma­gie, ilu­zie – prin­ci­pii pro­fund ro­man­ti­ce.

Te-ai năs­cut și ai cres­cut într-o lu­me a ce­lor aleși, a ar­tiști­lor. Ai fost co­nști­en­tă de mi­că de acest avan­taj?

Mi-am per­ce­put pă­ri­nții în pri­mul rând ca fi­ind ai mei, mai apoi mi-am dat se­a­ma că ei, prin pris­ma pro­fe­si­ei, sunt și ai pu­bli­cu­lui. Iar ei, ca pă­ri­nți, mi-au ofe­rit o at­mos­fe­ră plină de iubire și ar­mo­nie, pri­el­ni­că dez­vol­tă­rii unei per­so­na­li­tăți pro­prii. Ăsta a fost avan­ta­jul su­prem și el es­te le­gat în pri­mul rând de ca­li­ta­tea lor uma­nă, pe ca­re, de­si­gur, au ști­ut s-o pu­nă și în sluj­ba ar­tei! Dar sen­sul aces­ta es­te de la om la ar­tist, nu in­vers.

Iri­na Ră­du­les­cu (32 de ani) are o edu­cație și o cul­tu­ră puțin obișnu­i­te pen­tru ge­ne­rația ei. Ți­nând cont însă de fap­tul că e ac­triță și că pro­vi­ne din­tr-o fa­mi­lie de ime­nși ar­tiști ai sce­nei ro­mânești, to­tul se ex­pli­că.

Câtă bu­cu­rie și câtă res­pon­sa­bi­li­ta­te sunt în a fi par­te din viața aces­tui imens ac­tor, pro­fe­sor și om ca­re a fost Dem Ră­du­les­cu?

Tot ce es­te le­gat de ta­ta es­te nu­mai bu­cu­rie iz­vo­râtă din iubire, ni­mic altce­va! Ta­ta era însăși bu­cu­ria. Nu­mai când se ui­ta la ma­ma sau la mi­ne, ră­să­rea soa­re­le în ochii lui și din ochi, și în ju­rul lui și asu­pra noas­tră. Es­te un sen­ti­ment atât de înă­lță­tor, încât ni­ci­un altul nu poa­te trăi pe lângă.

Ce le­cții ai pri­mit de aca­să?

Am învățat să râd, să mă bu­cur! Înain­te de o edu­cație so­li­dă și te­mei­ni­că, ai mei m-au învățat, du­pă cum am mai spus, le­cția iu­bi­rii și a ar­mo­ni­ei. La noi ter­me­nii „aca­să“și „fa­mi­lie” așa s-au de­fi­nit, pe ace­as­tă ba­ză au venit învăță­tu­ri­le.

Con­te­a­ză în viață cei șap­te ani de aca­să?

Con­te­a­ză în mă­su­ra în ca­re tu însuți îi ai. Pen­tru ci­ne nu-i are, fi­rește că nu au im­por­tan­tă. Cu cât înain­tez în viață însă, îmi dau se­a­ma că oa­me­nii se adu­nă în fun­cție de ba­ga­jul cu ca­re por­nesc în viață. Că, vor­ba ace­ea, „ci­ne se ase­a­mă­nă se adu­nă“. Nu ne pu­tem înțe­le­ge da­că nu avem un lim­baj co­mun. Și, da, mă re­fer aici și la cei șap­te ani de aca­să, în ca­re se de­prind prin­ci­pii, va­lori și re­pe­re.

Cu o ma­mă fru­moa­să și ta­len­ta­tă și un ta­tă ge­nial, cum a fost co­pi­lă­ria ta?

Co­pi­lă­ria mea a fost cum am des­cris-o mai sus. Pe o ba­ză afec­ti­vă so­li­dă, au venit edu­cația și încu­ra­ja­rea de a avea o per­so­na­li­ta­te pro­prie pe ca­re să mi-o ex­prim li­ber și s-o dez­volt. Iar ai mei mi-au ofe­rit tot spri­ji­nul și toa­te in­stru­men­te­le ne­ce­sa­re. Astea au fost fru­mu­sețea și ta­len­tul ma­mei de ma­mă și ge­ni­ul ta­tei de ta­tă.

Cum te si­mți în fața unui nou rol?

În fața unui nou rol ești din nou înce­pă­tor. Cred că asta ne fa­ce să ne păs­trăm su­fle­tul tânăr, ba, mai mult, eu una, cu cât înain­tez în vârstă, cu atât mă simt mai tână­ră.

Ce ex­pe­ri­e­nță ai trăit pe sce­nă ju­când ală­turi de ma­ma ta?

Mi s-a întâmplat să ies din per­so­naj și să mă bu­cur de jo­cul ma­mei ca spec­ta­tor, măr­tu­ri­sesc. Și es­te mi­nu­nat să-ți iu­bești pă­rin­te­le și pro­fe­si­o­nal.

Acto­ria pre­su­pu­ne și un as­pect fi­zic ar­mo­ni­os. Faci an­tre­na­men­te, sport?

Da, mă an­tre­nez... Sunt de pă­re­re că ni­mic nu for­me­a­ză cor­pul mai fru­mos și mai ar­mo­ni­os de­cât sfânta ba­ră cla­si­că de ba­let. Cel mai im­por­tant es­te să te re­gă­sești în for­ma de mișca­re pe ca­re o ale­gi, fie ea sport sau dans. Eu ador ba­le­tul! Dar, în pri­mul rând, am ales să mă an­tre­nez pen­tru for­ma in­te­ri­oa­ră. Prin mișca­re, îți re­dis­tri­bui ener­gia în corp, abia apoi vin re­zul­ta­te­le vi­zi­bi­le. Așa­dar, îmi an­tre­nez cor­pul, dar și spi­ri­tul și lu­crez la ar­mo­ni­za­rea lor. Și exis­tă și la­tu­ra de vi­sa­re. Ce fe­tiță ca­re a vă­zut un spec­ta­col de ba­let nu a vi­sat să fie și ea o le­bă­dă pe acel lac fer­me­cat?!

Că­să­to­ria ți se pa­re o in­sti­tuție pe­ri­ma­tă?

Ni­mic din ce es­te au­ten­tic nu poa­te fi pe­ri­mat! Pe­ri­mat es­te să te că­să­to­rești doar pen­tru că „așa tre­bu­ie“sau „așa se cu­vi­ne“. Dar, când doi oa­meni se iu­besc și simt o do­ri­nță lăun­tri­că să por­neas­că la drum împreu­nă, ace­ea nu poa­te fi de­cât o in­sti­tuție bi­ne­cu­vânta­tă.

Pen­tru Iri­na Ră­du­les­cu, fru­mos înse­am­nă...

Fru­mos înse­am­nă să gă­sești fru­mo­sul cli­pă de cli­pă, iar du­pă ce l-ai gă­sit, să fii re­cu­nos­că­tor. Pen­tru că fru­mo­sul nu se întoar­ce de­cât la cel ca­re îl apreciază.

Te­a­trul es­te des­pre vi­sa­re, ma­gie, ilu­zie.

Adria­na Șchi­o­pu, ma­ma Iri­nei, în ace­e­ași pi­e­să Ta­len­tul se moște­nește, dar se ci­ze­le­a­ză cu mul­tă mun­că

În ro­lul Ni­na, din pi­e­sa „...Escu“, re­gia Do­ru Ana

Plină de viață pe sce­nă

Iri­na se sim­te tot mai tână­ră cu fi­e­ca­re an ca­re tre­ce

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.