Femeia

La cârma propriei vieți

- Continuare­a interviulu­i și mai multe fotografii pe www.femeia.ro

Par niște copile, însă știu ce vor și nu le sperie niciun obstacol. Nici măcar nu au împlinit 30 de ani, dar au cariere de invidiat în poziții de conducere: Ștefana conduce o navă a Marinei Militare, iar Cristiana, mașini de curse la cele mai importante raliuri din țară. Curaj? Ambiție? Pasiune extremă? Am stat de vorbă cu ele să aflăm cum de și-au ales cariere dinamice, pline de pericole și responsabi­lități.

Te-au susținut părinții când ai decis să te înscrii la Colegiul Militar? Cum au reacționat?

Iam luat prin surprinder­e, pentru că știau că făcusem o altă alegere, un liceu cu profil matematică­informatic­ă. În două zile practic, cursul vieții mele sa schimbat complet. Deși nu au intervenit niciodată în alegerile pe care le făcusem până atunci, de data aceasta mama nu a fost de acord. Poate pentru că sunt singură la părinți, poate pentru că era o vârstă prea fragedă să plec de acasă, poate pentru că se gândea că mediul militar este prea dur pentru o fată de 14 ani sau poate toate la un loc. Cert este că nu a fost de acord până nu am luat toate probele și am fost declarată admisă! Nici atunci nu cred că au fost pe deplin liniștiți, dar, văzând entuziasmu­l meu, mau susținut și le mulțumesc pentru asta. Prima lună de inițiere în ceea ce presupune viața de militar a fost restrictiv­ă: fără telefoane, vizite sau învoiri. Așa că trecerea a fost bruscă, atât pentru mine, cât și pentru familie.

Mai exact, ce faci pe navă? Cum ai descrie jobul tău?

Sunt comandant grup luptă navigație și observare la bordul fregatei Regele Ferdinand. Practic, răspund de manevra în siguranță a navei, atât în mare liberă, cât și în condiții speciale: intrări/ieșiri din porturi, tranzitare strâmtori, realimenta­re pe mare etc. Practic, sunt șoferul navei (râde). În fiecare misiune, mă asigur că nava ajunge din punctul A în punctul B, cu tot ce presupune acest lucru din punctul de vedere al navigației. Este o funcție extraordin­ar de frumoasă, cel puțin pentru mine. Este un sentiment unic să pleci din port cu nava, a doua zi să tranzitezi strâmtori, a treia zi să fii pe altă mare. Este dinamism continuu, lucrurile pe mare sunt în continuă schimbare și, oricât de multă experiență ai avea, ori de oricâte ori ai mai făcut un exercițiu, o manevră, nu e niciodată la fel. Toate fac parte din farmecul Marinei, farmecul navigației. În același timp, nu este o meserie ușoară, pe mare ne antrenăm 24/24. Nava se află în marș continuu, iar marea nu este de multe ori calmă și liniștită. Apare și răul de mare, manifestat în oricare din formele lui, și aici se vede lucrul în echipă. Ne ajutăm și ne susținem ca lucrurile să pară mai ușoare. Nu ai cum să acționezi de unul singur pe navă, depinzi de fiecare coleg, iar succesul unei misiuni este meritul fiecăruia de la bord.

Ce ne poți spune despre Fregata Regele Ferdinand, nava pe care o conduci?

Conduc nava din punctul de vedere al navigației. Comandantu­l navei este dl comandor Ioan Marian, de la care am avut foarte multe de învățat, fiind primul navigator pe acest tip de nave când au fost aduse din Anglia. Pe această cale, le mulțumesc tuturor celor care șiau răpit o secundă din timpul liber să îmi explice, să mă învețe ceva − și nu sunt puțini. Absolvind Academia Navală ca șefă de promoție, am avut

Este un sentiment unic să pleci din port cu nava, a doua zi să tranzitezi strâmtori, a treia zi să fii pe altă mare.

ocazia să aleg prima funcție de la bordul fregatei Regele Ferdinand. Cea dintâi zi de muncă a fost și prima când am urcat la bordul acestei nave. Aveam emoții atât de mari, încât simțeam că no să reușesc să urc schela. Poate vorbește subiectivi­smul din mine acum, dar am simțit din prima că acesta este locul meu. Am întâlnit la bordul navei o echipă unită și bine pregătită, oameni de la care am avut foarte multe de învățat, care își cunosc meseria foarte bine și care au adăugat un suflu la pasiunea mea față de meseria aleasă. Fregata Regele Ferdinand este o navă impresiona­ntă din toate punctele de vedere. Are o lungime de 148 m, deplasamen­t 4.900 tone, iar cele 4 turbine asigură un total de 60.000 CP. Este nava cu cele mai multe misiuni din Forțele Navale Române și singura navă a Forțelor Navale care a efectuat misiuni de luptă reale după cel deal Doilea Război Mondial. Mă refer aici la opera țiunea Unified Protector de impunere a embargoulu­i asupra Libiei în Marea Mediterană 2011 și la operațiune­a antipirate­rie UE ATALANTA în Oceanul Indian din 2012. Atunci, fregata Regele Ferdinand a capturat nouă suspecți de piraterie și a purtat, ca în toate misiunile executate, pavilionul României cu mândrie peste mări și țări, de data aceasta și dincolo de Ecuator.

Ai o meserie dură, catalogată ca masculină. Cum reușești să-ți păstrezi feminitate­a?

Suntem militari, suntem oameni. În spatele uniformei, pe care o port cu atâta mândrie, în spatele meseriei nu ușoare de multe ori, pe care o îndrăgesc, sunt tot eu. Își pune amprenta asupra ta o carieră militară, te formează, te face mai organizat, mai ordonat și, în același timp, te întărește. Te învață să cauți soluții, nu să te concentrez­i asupra problemei. Da, este o meserie dominată numeric de bărbați, iar relațiile din tre noi se bazează pe respect, pe încredere, pe ajutor reciproc. În spatele fiecărui militar este el/ea, o persoană cu felul ei de a fi. Meseria ma făcut să fiu mai organizată, cu o tărie mai mare de caracter, dar la finalul zilei sunt tot eu, Ștefana, o tânără de 26 de ani.

Ce sfat le-ai da fetelor care vor să urmeze această carieră?

Să nu mai stea pe gânduri! Le aștept în Forțele Navale Române! Sincer, este un mediu extraordin­ar pentru a te dezvolta, pentru a învăța, un mediu cu foarte multe oportunită­ți, în care nu ai cum să te plictiseșt­i. Sper să aibă ocazia să vadă ce presupune această meserie minunată de marinar și pe această cale, că tot se apropie, vă invit la Constanța pe 15 august, la Ziua Marinei, ca să vedeți puțin din ce presupune Marina Militară, dar și pentru a fi alături de noi!

 ??  ?? Este nava cu cele mai multe misiuni din Forțele Navale Române și singura navă a Forțelor Navale care a efectuat misiuni de luptă reale după cel de-al Doilea Război Mondial.
Este nava cu cele mai multe misiuni din Forțele Navale Române și singura navă a Forțelor Navale care a efectuat misiuni de luptă reale după cel de-al Doilea Război Mondial.
 ??  ?? În spatele uniformei, sunt tot eu.
În spatele uniformei, sunt tot eu.
 ??  ?? Practic, sunt șoferul navei.
Practic, sunt șoferul navei.
 ??  ?? Am întâlnit la bordul navei o echipă unită și bine pregătită.
Am întâlnit la bordul navei o echipă unită și bine pregătită.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania