Q&A psiho
Fiul meu a împlinit de curând 22 de ani și locuiește cu mine și cu soțul, continuând să ceară bani de la noi, fiindcă el nu lucrează. De patru ani mă rog de el să-și dea bacalaureatul, dar susține că școala nu are cum să-l ajute în viață. Nu știu de unde i-au intrat aceste idei în cap și cât timp mai are de gând să fie întreținut de noi. Ne spune că nu reușește să-și găsească serviciu, iar eu îi spun că e cu atât mai greu cu cât nu are școală. Ce să mai fac și ce să-i mai spun? (Silviana, 45, București)
Cred că problema este destul de veche dacă, după patru ani de la terminarea liceului, fiul tău nu vrea să-și dea bacalaureatul. În plus, faptul că tu și soțul l-ați susținut mereu și i-ați dat bani nu este de natură să-l încurajeze să-și caute un serviciu. Este adevărat că, în ultima vreme, tinerii se maturizează mai lent, adolescența se prelungește și ei stau din ce în ce mai mult dependenți de banii părinților. Cu cât amână mai mult, cu atât mai greu îi va fi să se adapteze la un loc de muncă. În general, nu sunt adepta soluțiilor radicale, dar cred că nu ar mai trebui să-i dați bani de buzunar. Probabil nu este cazul să-i spuneți să se mute, neavând unde, dar, în afară de un loc de dormit și mâncare zilnică, nu aveți de ce să mai contribuiți la întreținerea lui. Poate în felul acesta va înțelege că, dacă vrea să aibă ce-și dorește, trebuie să muncească. Nu te teme să schimbi ceva, doar așa îl poți face să înțeleagă.
Am făcut de curând o călătorie scurtă de trei zile cu câteva colege de liceu. Am crezut că va fi o ieșire plăcută, „între fete“. Toate au copii în afară de mine, iar la un moment dat, discuția a deviat în această direcție. A început un tir de întrebări agresive legate de starea mea civilă și totul a culminat cu întrebările lor: de ce nu sunt capabilă de o relație pe termen lung, de ce nu am copii etc. M-am înfuriat cumplit, mi s-au părut nu doar agresive, ci și nepoliticoase și foarte rele. Mă întreb ce am greșit de am provocat astfel de reacții oribile sau ce pot face pentru a preveni astfel de lucruri în viitor. Nu m-am așteptat să fiu anatemizată pentru că nu sunt căsătorită și nu am copii.
Dragă Laura, primul lucru pe care te rog să-l faci este să eviți astfel de persoane în viitor. Nu te teme că îți pierzi prietenele; din ce îmi spui, aceste persoane nu sunt prietenele tale dacă au putut să-ți vorbească astfel și să te facă să te simți prost. În al doilea rând, nu este vina ta. Din păcate, mentalitatea românească este de multe ori înapoiată și intolerantă, dar este drept că întotdeauna ne mirăm cât de intoleranți pot fi oameni. Sunt sigură că ai alți prieteni, care te plac așa cum ești și nu te judecă după starea ta civilă. E dreptul tău să nu te căsătorești și să nu ai copii, dacă nu vrei, și nu datorezi nimănui nicio explicație. Sigur că mentalitățile se schimbă greu, dar fii tare, nu te lăsa descurajată sau mâhnită de astfel de reacții prostești. Părerea mea este că acele femei sunt foarte nefericite ele însele și au găsit un motiv să-și descarce frustrările. Niciun om mulțumit și împăcat cu viața lui nu-i judecă pe ceilalți în acești termeni. Îmi pare rău că a trebuit să servești drept paratrăsnet pentru câteva femei triste, dar în aceste momente cel mai bun lucru pe care-l poți face este să-ți păstrezi calmul și să stabilești foarte clar limitele peste care nu permiți să se treacă. Dacă te simți în continuare agresată, nu te jena să părăsești discuția și să te retragi. Dacă nu poți face nici asta, deseori umorul și ironia te pot salva de enervări inutile. Și nu uita, nu e nimic în neregulă cu tine. Fiecare om are dreptul să trăiască așa cum dorește, nu cum îi impun sau cum cred ceilalți. Există din ce în ce mai multe femei care nu mai doresc să trăiască așa cum le dictează cutumele stricte. Nu te teme să-ți asumi alegerile, este mai rău să regreți ceva ce n-ai făcut decât ceva ce ai făcut. Vei găsi întotdeauna oameni buni care te vor trata cu respect și prietenie.