Între foa­mea cor­pu­lui și foa­mea mi­nții

Puți­ne fe­mei n-au ți­nut mă­car o da­tă o dietă ori nu se simt mai me­reu vi­no­va­te pen­tru ce și cât mă­nâncă. Oa­re n-ar fi tim­pul să fa­cem pa­ce cu noi și cu mânca­rea? Să ne bu­cu­răm de viață cu ade­vă­rat?

Femeia - - SUMAR -

Răs­co­lim in­ter­ne­tul, ci­tim ar­ti­co­le, că­rți, ur­măm di­e­te pes­te di­e­te, to­tul în cău­ta­rea so­luți­ei­mi­nu­ne de a mânca fă­ră a ne îngrășa. De fi­e­ca­re da­tă ne pro­mi­tem că nu mai fa­cem, însă es­te su­fi­ci­en­tă o îmbu­că­tu­ră ca să nu ne mai pu­tem opri. O fi bi­ne, o fi rău? Chiar ar tre­bui să ne si­mțim vi­no­va­te, ade­vă­ra­te pă­că­toa­se? Dr. Mi­ha­e­la

Bi­lic, prin no­ua sa car­te și acest in­ter­viu, ne aju­tă să fa­cem lu­mi­nă ....

„Am avut im­pul­sul de a mânca, am ce­dat, mă mus­tră co­nști­i­nța.“Cum ieșim din cer­cul vi­ci­os?

Por­nind de la in­for­mația că es­te nor­mal să fim mâncă­ci­oși, la­co­mi, pof­ti­ci­oși, de­zor­do­nați, im­pul­si­vi, ex­tre­miști, nu ne vom mai mi­ra că am mâncat. Mânca­rea ne dă o sta­re de bi­ne. Avem în jur exa­ge­rat de mul­tă mânca­re și sun­tem ex­traor­di­nar de stre­sați, ne­fe­ri­ciți, izo­lați, triști. Da­că nu avem altă bu­cu­rie, împă­ca­re și împli­ni­re, ne vom du­ce spre mânca­re ca să re­glăm în crei­e­rul nos­tru un echi­li­bru bi­o­chi­mic vi­tal. Es­te o le­gă­tu­ră in­stinc­ti­vă, pe ca­re nu o pu­tem con­tro­la de­cât pe o pe­ri­oa­dă scur­tă și cu un efort te­ri­bil. Da­că nu um­blăm la cau­ză, da­că nu aflăm ce anu­me ne­a de­ze­chi­li­brat, atunci sun­tem într­o lup­tă ca­re nu du­ce ni­căi­eri, pen­tru că un in­stinct nu se poa­te schim­ba. Mânca­rea es­te o sur­să de sa­tis­fa­cție pri­ma­ră me­reu la înde­mână. Sun­tem con­stru­iți să fim atrași de mânca­re, să pu­tem mânca și când sun­tem să­tui. Am fost con­stru­iți în vre­me de res­triște ali­men­ta­ră; or­ga­nis­mul

a fost pro­gra­mat să ia ca­lo­rii din ori­ce; așa am pu­tut su­pra­vi­ețui, dar nu avem de un­de să știm cum să ne oprim din mâncat. Ori­ce me­ca­nism de slă­bit es­te de ace­ea ne­na­tu­ral, frus­trant și foar­te ane­voi­os, nu sun­tem proi­ec­tați pen­tru asta.

Câți din­tre cei ca­re cau­tă sfa­tul unui nu­triți­o­nist sunt dis­puși să înțe­le­a­gă că ei sunt sin­gu­rii ca­re dețin cheia schim­bă­ri­lor, prin mo­di­fi­ca­rea ati­tu­di­nii?

Sub 10%, pen­tru că ace­as­ta pre­su­pu­ne cu­ra­jul de a înfrun­ta pro­ble­me­le re­a­le din viața ta. Sub­co­nști­en­tul spu­ne: nu am reușit în viață, nu sunt fe­ri­cit din cau­ză că sunt gras. Avem pe ce da vi­na: pe mânca­re. Da­că dăm la o par­te pro­ble­ma asta, tre­bu­ie să ne con­frun­tăm cu între­bă­ri­le re­a­le. Am pu­tea fi obli­gați să ac­cep­tăm că exis­tă mul­te de­ze­chi­li­bre emoți­o­na­le, de mul­te ori la ni­ve­lul crei­e­ru­lui, ca­re nu mai poa­te sin­te­ti­za sub­sta­nțe­le ca­re să­i adu­că sta­rea de bi­ne și li­niștea. Atunci, mi se pa­re fi­resc să ape­lăm la un psi­ho­log sau psi­hia­tru: nu tot­de­au­na pro­ble­me­le din viața noas­tră sunt re­zol­va­bi­le prin­tr­un efort de voi­nță pro­priu. Mu­lțu­mi­rea, împă­ca­rea, li­niștea in­flue­nțe­a­ză bi­o­chi­mia: da­că noi nu am des­co­pe­rit, de da­ta asta prin efort per­so­nal, sur­se­le de la ca­re să ne luăm ener­gie su­fle­te­as­că pen­tru a fa­ce față unei zi­le, ne ră­mâne − din nou − mânca­rea. Între echi­li­brul psi­hic și si­lue­tă, ale­gem echi­li­brul psi­hic, de­oa­re­ce si­lue­ta nu es­te vi­ta­lă.

Cât la su­tă din me­se­ria ta re­pre­zin­tă psi­ho­lo­gie și coa­ching?

În ul­ti­mii ze­ce ani, 100%. M­am si­mțit eli­be­ra­tă când am des­co­pe­rit abor­da­rea nu­mi­tă psi­ho­nu­triție, ca­re exis­tă nu­mai în Fra­nța și în ca­re pro­ble­ma îngrășă­rii nu mai ți­ne de ca­lo­rii și com­bi­nații ali­men­ta­re, ci prin­ci­pa­la pro­ble­mă es­te de ce nu ne pu­tem opri din mâncat. Când ne ui­tăm într­o far­fu­rie, nu tre­bu­ie să o des­com­pu­nem în nu­tri­e­nți, pen­tru că ne stri­căm echi­li­brul pro­fund. Da­că scoa­tem dis­cur­sul me­di­cal din con­text și­l pro­mo­văm prin­tre oa­me­nii să­nă­toși, în mod au­to­mat, in­du­cem o an­xi­e­ta­te. A­i spu­ne unui om că o mânca­re es­te să­nă­toa­să și alta ne­să­nă­toa­să îl du­ce în ab­surd. Exis­tă nu­mai ches­ti­uni de can­ti­ta­te și de frec­vență: în nu­triție „do­za fa­ce otra­va“. Nu­triția nu ar tre­bui să însem­ne me­di­ci­nă, ci mai cu­rând psi­ho­lo­gie. Su­fle­tul are ne­voie de su­sți­ne­re și re­pa­rație; fi­e­ca­re ki­lo­gram în plus es­te o boa­lă a su­fle­tu­lui. Ni­meni nu e obez de prea mult bi­ne. Nu știm să tra­tăm su­fle­tul, într­o so­ci­e­ta­te cu abun­de­nță ali­men­ta­ră, dar cu ca­re­nțe mari de in­te­ ra­cți­u­ne so­cia­lă și, mai ales, de tan­drețe și afe­cți­u­ne, ne­voi la fel de im­por­tan­te ca se­tea și foa­mea. Mâncăm pen­tru că avem ne­voie de tan­drețea mâncă­rii.

Cât de im­por­tant es­te să ne re­la­xăm și să ne per­mi­tem plă­ce­rea?

Plă­ce­rea nu nu­mai că tre­bu­ie per­mi­să, dar tre­bu­ie să învățăm să fim exi­ge­nți cu ea. Spu­ne­i mâncă­rii din far­fu­rie: „Con­vin­ge­mă să te mă­nânc!“Mânca­rea sa­tis­fa­ce toa­te ce­le cinci si­mțuri: vă­zul, au­zul, atin­ge­rea, mi­ro­sul și gus­tul. Tre­bu­ie să fa­cem din fi­e­ca­re si­mț un ju­de­că­tor ca­re dă no­te de la 1 la 10 pen­tru ali­men­tul aflat în fața noas­tră. Vom ob­ser­va că ma­jo­ri­ta­tea pro­du­se­lor nu pri­mesc nici no­ta de tre­ce­re: închi­deți ochii și eva­luați ce mâncați și veți con­sta­ta că vi­zua­lul fa­ce 80% din tre­a­bă, res­tul si­mțu­ri­lor sunt ne­sa­tis­fă­cu­te. Pu­tem per­ce­pe in­ten­si­ta­te și plă­ce­re doar la pri­me­le 3­4 înghiți­turi, apoi re­cep­to­rii se obișnu­i­esc și nu mai simt ni­mic, mâncăm… pe pi­lot au­to­mat, cu min­tea.

Da­că fa­cem dis­tin­cția între foa­mea cor­pu­lui și foa­mea mi­nții și ne fo­lo­sim si­mțu­ri­le, ne vom pu­tea sa­tis­fa­ce cu o po­rție mi­că.

Dr. Mi­ha­e­la Bi­lic

Oa­re cât mâncăm de foa­me și cât de poftă sau emoți­o­nal?

Dr. Mi­ha­e­la Bi­lic lan­se­a­ză o no­uă car­te la Cur­tea Ve­che Pu­blis­hing:Am mâncat. O fi pă­cat?

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.