Explorator

De curând, am făcut ceva pentru sufletul meu: am revenit în sala de clasă, direct în banca întâi. Am vrut să învăț din nou, să mai cresc un centimetru, după aproape doi ani de mămiceală, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Am făcut cursul de trainer (formator) și mi-am redescoperit plăcerea de a învăța și a da mai departe, la rându-mi, informația. Stând în bancă și așteptând notele, am avut momentul acela de analiză de tip cinema. Cadru după cadru, am realizat că toată viața am învățat. Și toata viața am avut profesori. Unde i-am găsit? Atât în mediul clasic, formal al școlii, cât și în situațiile trăite zi cu zi.

În ordinea inversă din punct de vedere cronologic, cei mai calzi, dar și severi profesori: gemenii mei. În doi ani, am învățat intensiv: Capacitatea de a lua decizii rapid și bine, Încrederea în mine, Noul și schimbarea, A trăi frumos nu înseamnă perfecțiune, Crearea de experiențe frumoase.

Ca mamă, ești în sesiune în fiecare zi, în fiecare moment în care ești cu copiii. Testele sunt diferite, de la grad mic de dificultate până la mai mare. Exemplific din cele care apar des la mine, atât de des încât pot fi una dupa alta, chiar și în 20 de minute: când unul dintre gemeni mă trage de mână să răsfoim cartea cu mașini (ocazie cu care mi-am suplimentat cunoștințele despre Formula1) și celălalt țopăie în poala mea că vrea dans zurliu, când schimb un scutec unui copil, avându-l pe celălalt în spate, poziție strategică pentru a-mi sustrage crema tocmai când am mai mare nevoie de ea. Sau când spăl un fruct cu fetița în brațe, iar băiatul mă escaladează zgomotos pentru că vrea și el la înălțime, când vor amândoi iubireală și alintăreală

exact în aceeași nanosecundă sau îi apucă, sincronic, minifurtuni de personalitate.

Îmi amintesc cum, luând dintr-un mediu spitalicesc o minunată varicelă, am apăsat pe pedala lui hai că pot, trebuie să mai pot până când simțeam că nu mai poate fi loc de putere. Aproape 6 săptămâni, tocmai când primăvara înflorea mai cu spor și în viața reală, și pe rețelele de socializare, noi stăteam în casă plini de bubițe, stări și provocări. Și așa, eu cu varicelă și gemenii la fel, ne-am dus nenumăratele noastre activități părintești și bebelușești, zi și noapte, până când a început să iasă soarele și pe strada noastră. Numai bine, slavă Domnului, ca să putem și noi, la rându-ne, să ieșim să îl îmbrățisăm, fără să contaminăm pe nimeni.

Alți profesori? Bunii și ne-bunii. Toți cei care de-a lungul vieții mi-au pus piedici, bariere, cuvinte strâmbe și etichete. Cei care au vrut să strecoare puțină otravă în sufletul meu. Cei care m-au făcut să plâng. Cei care m-au ambiționat. Profesorii balsam îi știm prea bine: pun miere pe rană și suflă în aripi. Profesorii limită: toate situațiile de genul luptă sau fugi, situații care te obligă să găsești calea de supraviețuire, portița. Mai sunt profesorii de conjuctură, cei care apar în carieră, unde înveți escalada de profesie.

Pe de altă parte, și eu sunt profesor pentru alții. Mă sună lumea și îmi spune: am sunat ca să mă inspiri. Sunt un fel de... inspirator de vocație. De ce? Pentru că, uneori, când ești puțin la distanță, cumva, vezi mai bine . Prinzi în radarul instinctelor scânteia dătătoare de soluții pentru cel cu care vorbești. Așa ne suntem unii altora profesori, în diferite bănci, în diferiți ani. Care ar fi 3 lucruri pe care le-aș putea preda și celorlalți? Aș fi profesor de creativitate, trăit frumos și reinventat.

Și aștept profesori la Încrederea în oameni, Viața e ușoară și neserioasă.

Tu cui i-ai fost profesor? Și ce ai învățat în ultima vreme?