Q&A psiho
De când a început vacanța, fiul meu de 16 ani nu face altceva decât să se joace pe computer. Colegii lui au plecat prin țară, alți prieteni nu are și toată ziua e lipit de calculator. Pare să se simtă bine, dar eu sunt îngrijorată, mai ales de când am constatat, din întâmplare, că face asta inclusiv la ora 4 dimineața. Ce să fac? E periculos? (Liliana, 38, e-mail)
Ce povestești tu nu este o excepție, ci pare să devină o regulă. Pe de altă parte, băieții au fost, sunt și vor fi mereu interesați de tehnică. Problema de care îmi spui există încă de la apariția calculatoarelor, iar mulți dintre adolescenții care pierdeau nopțile în acest fel au ajuns să aibă cariere înfloritoare în IT. Este important, desigur, și ce face pe computer. Ai putea să afli? Dacă îl vei certa pe băiatul tău, nu vei obține niciun rezultat pozitiv. Cel mai bine este să începi cu el o discuție pe tema studiilor lui viitoare. Întreabă-l ce-l pasionează, ce facultate vrea să urmeze, dacă s-a gândit la o carieră sau o profesie. Iar dacă își exprimă interesul, încurajează-l. În plus, încearcă să-l implici în activități în afara casei: poate un sport, un hobby, excursii în afara orașului. Nu-i interzice o pasiune, dar arată-i că poate face și alte lucruri plăcute.
Am făcut de curând pe internet un test care mi-a spus că sunt „introvertită“. În explicații apărea că asta înseamnă timidă și „mă paște nevroza“. Eu nu mă simt deloc așa, dar cu ocazia asta am intrat la idei, mai ales că fusesem sinceră când am răspuns. E pe undeva o greșeală? (Felicia, 28, București)
Dragă Felicia, „introvertit“este un termen din psihologie care desemnează persoanele interesate de propriul sine. Energia acestor persoane crește în timpul reflecțiilor și scade în timpul interacțiunilor sociale. Sunt oameni aplecați spre interiorizare, reflexie și preferă să aibă relații puține și strânse. Le place să citească, să studieze, să fie singuri. Introversia este o preferință, în timp ce timiditatea este un semn de stres sau supărare. De obicei, introvertiții sunt persoane mai retrase, dar nu înseamnă că sunt nevrotici. Probabil că rezultatul testului tău este corect, dar explicația suferă de inadecvări. Așa că nu te îngrijora: e perfect în regulă să fii introvertită. Este bine însă să înveți să-ți cultivi și latura socială, pentru că te va ajuta mult în viață.
De trei luni m-am mutat, cu serviciul, din București în Cluj. Nu este ceva definitiv, cel puțin nu cred decamdată, dar a fost o ocazie bună din punct de vedere financiar și m-am gândit să profit de ea. Însă deja mă întreb dacă am făcut alegerea corectă. Colegii de birou fac glume proaste pe seama faptului că sunt bucureșteancă, au o atitudine superioară, mă privesc de sus și îmi spun că am accent (asta mă face mereu să râd). Când ieșim serile, îmi dau mereu de înțeles că ei sunt superiori celor din sud (!) și nu pierd nicio ocazie de a-i ironiza pe bucureșteni. Eu n-am fost niciodată interesată de locul de proveniență al altora, în facultate am avut colegi din toată țara, iar atitudinea asta din Cluj mi se pare ridicolă și uneori chiar supărătoare. Contractul meu aici ar trebui să dureze doi ani și deja parcă încep să regret mutarea. Cum să procedez? (Andreea, 29, e-mail)
Am mai auzit astfel de relatări. Este vorba de un complex de inferioritate care se manifestă exact așa cum îl descrii tu. Nu ai cum să-i schimbi pe acești oameni și probabil în doi ani nu le vei putea demonstra că ești „de-a lor“(presupunând că îți dorești asta), așa că îți recomand să nu pui la suflet și să eviți pe cât posibil astfel de discuții. Sunt sigură că poți găsi totuși niște oameni cu care să te simți bine în timpul liber, astfel încât cei doi ani de contract să nu ți se pară insuportabili. Iar dacă situația se înrăutățește și te simți agresată, poate reușești să te transferi mai repede ori înapoi la București, ori în alt oraș.