MIERE BUNĂ

Am pu­tea spu­ne că plan­te­le me­li­fe­re sunt un dar al na­tu­rii pen­tru har­ni­ce­le al­bi­ne, pen­tru ca noi să ne pu­tem răs­făța apoi cu atât de preți­oa­sa miere. Aces­te plan­te ofe­ră nec­tar, po­len, dar și alte se­creții din ca­re al­bi­ne­le re­a­li­ze­a­ză atât de preți­oa­sa m

Gradina Mea de Vis - - Sumar -

În Ro­mânia ne bu­cu­răm de o flo­ră bo­ga­tă, ce cu­prin­de pes­te 300 de spe­cii me­li­fe­re, pon­de­rea cea mai im­por­tan­tă având-o sal­câmul, tei­ul, floa­rea-soa­re­lui, le­gu­mi­noa­se­le, dar și pășu­ni­le și fânețe­le. Pe te­ri­to­ri­ul ță­rii avem pes­te 11 mi­li­oa­ne de hec­ta­re de flo­ră me­li­fe­ră, su­pra­față din ca­re ju­mă­ta­te es­te agri­co­lă și ju­mă­ta­te fo­res­ti­e­ră și ca­re poa­te asi­gu­ra con­diții bu­ne pen­tru 1,7 mi­li­oa­ne de fa­mi­lii de al­bi­ne, având un po­te­nțial de 200 de mii to­ne de miere.

Chiar da­că mu­lți con­si­de­ră

api­cul­tu­ra o ocu­pație se­cun­da­ră, în com­ple­ta­rea ce­lei agri­co­le, al­bi­ne­le vin să im­pu­nă pro­pri­ul lor ca­len­dar api­col. Aces­ta tre­bu­ie să ți­nă cont, pe lângă cel al ano­tim­pu­ri­lor, al evo­luți­ei tem­pe­ra­tu­ri­lor, și de cel al dez­vol­tă­rii

plan­te­lor me­li­fe­re sau de cel pro­priu al stu­pu­lui, de împe­re­che­rea măt­cii și de­pu­ne­rea ouă­lor. În ge­ne­ral, în zo­ne­le de câmpie stu­pii sunt scoși „la vă­rat“de Mă­ci­nici, pe 9 mar­tie, iar în zo­ne­le de deal și de mun­te, de Ale­xii, pe 17 mar­tie, sau de Bu­na Ves­ti­re, pe 25 mar­tie. Punc­tul cul­mi­nant al ano­tim­pu­lui cald îl re­pre­zin­tă roi­tul sau „nun­ta al­bi­ne­lor“, mo­ment pla­sat în apro­pi­e­rea sol­stiți­u­lui. În fi­ne, va­ra api­co­lă se încheie de Zi­ua Cru­cii, pe 14 sep­tem­brie, când, con­form cre­di­nței po­pu­la­re, toa­te gângă­ni­i­le încep să se adă­pos­te­as­că de fri­gul ier­nii. Apoi, până la ur­mă­toa­rea va­ră api­co­lă, pen­tru mai bi­ne de cinci luni, al­bi­ne­le su­pra­vi­ețu­i­esc hră­nin­du-se cu mi­e­rea pro­du­să și de­po­zi­ta­tă din va­ră.

Mi­nu­ni­le pe ca­re le fa­ce mi­e­rea pen­tru noi, dar și mo­dul exem­plar de or­ga­ni­za­re a stu­pu­lui, hăr­ni­cia al­bi­ne­lor au fă­cut ca al­bi­na să sim­bo­li­ze­ze de-a lun­gul tim­pu­lui re­ga­li­ta­tea, înțe­lep­ci­u­nea, ne­mu­ri­rea sau re­naște­rea, in­te­li­ge­nța, elo­ci­nța, po­e­zia, jus­tiția sau încar­na­rea su­fle­tu­lui ce­lor dre­pți. Atât în cre­di­nțe­le pă­gâne, cât și în ce­le din pe­ri­oa­dă crești­nă, al­bi­na își păs­tre­a­ză atri­bu­te­le di­vi­ne și îi es­te re­cu­nos­cut efor­tul de a par­ti­ci­pa la fa­ce­rea lu­mii. Iar în mi­to­lo­gia po­pu­la­ră crești­nă exis­tă și cre­di­nța că al­bi­ne­le sunt fă­cu­te din la­cri­mi­le Mai­cii Dom­nu­lui pe când plângea du­pă Dom­nul Hris­tos, ce­ea ce co­res­pun­de unei le­gen­de mai ve­chi du­pă ca­re al­bi­na s-a năs­cut din la­cri­mi­le zeu­lui egip­te­an al soa­re­lui, Ra. Ast­fel, nu e de mi­ra­re că al­bi­nă­ri­tul a fost con­si­de­rat o înde­let­ni­ci­re sa­cră, având un loc apar­te în înde­let­ni­ci­ri­le agri­co­le an­ces­tra­le. Crește­rea al­bi­ne­lor și re­col­ta­rea mi­e­rii de­vin pri­vi­le­gii, înde­let­ni­ciri ce pu­te­au fi prac­ti­ca­te doar de per­soa­ne re­cu­nos­cu­te pen­tru ca­li­tăți­le lor mo­ra­le. La noi, cu crește­rea al­bi­ne­lor, se­co­le la rând, s-au ocu­pat mai mult că­lu­gă­rii, pre­oții și învăță­to­rii de la sa­te.

Es­te in­te­re­sant că al­bi­ne­le pre­fe­ră flo­ri­le ca­re au cel mai ma­re po­te­nțial me­di­ci­nal, iar flo­ra Ro­mâni­ei are o se­rie de spe­cii de plan­te me­li­fe­re cu ade­vă­rat pe pla­cul al­bi­ne­lor. Une­le cresc săl­ba­tic, alte­le sunt spe­cial cul­ti­va­te. Plan­tați­i­le de plan­te me­li­fe­re sunt de­o­se­bit de im­por­tan­te, pen­tru că va­loa­rea te­ra­peu­ti­că a mi­e­rii de al­bi­ne es­te în ma­re mă­su­ră con­diți­o­na­tă de spe­cia de plan­te de la ca­re al­bi­ne­le au re­col­tat po­le­nul, nec­ta­rul sau di­fe­ri­te­le se­creții ale plan­tei. Ast­fel, în afe­cți­u­ni­le căi­lor

res­pi­ra­to­rii se re­co­man­dă în spe­cial mi­e­rea de mun­te, de cim­brișor sau de tei. Pen­tru ce­le ce pri­vesc apa­ra­tul di­ges­tiv, be­ne­fi­că es­te în pri­mul rând mi­e­rea de men­tă, cim­bru și alte plan­te de câmpie. Pen­tru afe­cți­u­ni­le apa­ra­tu­lui car­di­o­vas­cu­lar – mi­e­rea de le­vă­nți­că, de men­tă sau din re­gi­u­ni­le co­li­na­re sau de șes, în timp ce în ca­zul ce­lor re­na­le – mi­e­rea de cas­tan co­mes­ti­bil sau de ar­bori fruc­ti­feri și de mă­ceș.

Va­loa­rea nu­tri­ti­vă și te­ra­peu­ti­că a mi­e­rii es­te da­tă de un an­sam­blu de sub­sta­nțe ac­ti­ve ce pro­vin în par­te de la plan­ta vi­zi­ta­tă de al­bi­ne și în par­te chiar de la al­bi­ne­le ce pre­lu­cre­a­ză po­le­nul, nec­ta­rul sau di­fe­ri­te­le se­creții ale plan­tei. Ca un fac­tor co­mun al di­fe­ri­te­lor ti­puri de miere tre­bu­ie re­mar­ca­te în spe­cial acți­u­nea ei an­ti­mi­cro­bia­nă și an­ti­fun­gi­că, dar și co­nți­nu­tul de vi­ta­mi­ne, mi­ne­ra­le și en­zi­me. Fi­ind unul din­tre ce­le mai com­ple­xe și efi­ci­en­te ali­men­te na­tu­ra­le, ea hră­nește, ener­gi­ze­a­ză, vi­ta­mi­ni­ze­a­ză, imu­ni­ze­a­ză și tra­te­a­ză di­fe­ri­te afe­cți­uni. Ast­fel, nu es­te de mi­ra­re că ea se gă­sește în cen­trul ate­nți­ei cer­ce­tă­to­ri­lor din între­a­ga lu­me, iar da­to­ri­tă gus­tu­lui atât de plă­cut es­te îndră­gi­tă de toți cei ca­re au reușit să o cu­noas­că cu ade­vă­rat.

În di­fe­ri­te­le pe­ri­oa­de ale ve­rii, al­bi­ne­le se ori­en­te­a­ză că­tre plan­te­le ce înflo­resc în acea pe­ri­oa­dă. Pen­tru lu­ni­le mai și iu­nie, pre­fe­ra­tul ab­so­lut es­te sal­câmul alb ca­re înflo­rește de la înce­pu­tul lui mai și până la sfârși­tul lui iu­nie. Un hec­tar de sal­câmi poa­te su­sți­ne o pro­du­cție de pes­te o to­nă de miere, ast­fel că api­cul­to­rul poa­te obți­ne în ace­as­tă pe­ri­oa­dă 10-25 de ki­lo­gra­me de miere de la fi­e­ca­re fa­mi­lie. Cu gus­tul ei plă­cut, mi­e­rea de sal­câm, ca­re nu cris­ta­li­ze­a­ză un timp înde­lun­gat, es­te de­o­se­bit de apre­cia­tă.

În ace­e­ași pe­ri­oa­dă înflo­rește și ra­pița, o plan­tă me­di­ci­na­lă de­o­se­bit de va­lo­roa­să mai ales în ca­zul afe­cți­u­ni­lor car­di­o­vas­cu­la­re, ast­fel că api­cul­to­rii au de ales între ce­le două cul­turi. Iar mi­e­rea de ra­piță es­te uti­lă în ca­zul os­te­o­po­ro­zei, pen­tru pro­te­ja­rea fi­ca­tu­lui, a spli­nei și a pan­cre­a­su­lui.

Nu pu­tem ui­ta însă nici sal­cia, cu­nos­cu­tă poa­te în pri­mul rând pen­tru as­pi­ri­na co­nți­nu­tă în mi­e­rea de sal­cie, ca­re pre­zin­tă

pro­pri­e­tăți an­ti­reu­ma­ti­ce, an­ti­in­fla­ma­toa­re, anal­ge­zi­ce, se­da­ti­ve, astrin­gen­te he­mos­ta­ti­ce.

Im­por­tan­tă es­te și lu­cer­na, ca­re înflo­rește din mai până în oc­tom­brie cu fru­moa­se flori al­bas­tre-vi­o­le­te ce pre­zin­tă o bo­ga­tă se­creție de nec­tar, asi­gu­rând o pro­du­cție de 25-30 de kg de miere la hec­tar, la cul­tu­ra nei­ri­ga­tă, și de 200 de kg la hec­tar la cea iri­ga­tă. Se spu­ne că mi­e­rea de lu­cer­nă un­ge ini­ma. Iar mi­e­rea pro­du­să din ne­nu­mă­ra­te­le flori pre­zen­te pe fânețe­le și pa­jiști­le noas­tre, atât de apre­cia­ta miere po­li­flo­ră, re­pre­zin­tă poa­te cea mai cu­nos­cu­tă miere, ea strângând la un loc bi­ne­fa­ce­ri­le a zeci și zeci de plan­te di­fe­ri­te. Iar di­ver­si­ta­tea aces­to­ra, cu­rățe­nia aces­tor spații de deal și de mun­te fac ca mi­e­rea noas­tră po­li­flo­ră să re­pre­zin­te o ade­vă­ra­tă ra­ri­ta­te pen­tru cu­nos­că­to­rii din lu­mea între­a­gă.

Nu pu­tem ui­ta însă atât de par­fu­ma­ta și de îndră­gi­ta miere de tei, atât de bo­ga­tă în vi­ta­mi­ne din com­ple­xul B și în ami­noa­ci­zi, cu im­por­tan­te pro­pri­e­tăți an­ti­sep­ti­ce, be­ne­fi­că pen­tru tra­ta­rea ră­ce­lii, gri­pei, tu­sei și bro­nși­tei, ea aju­tând la di­zol­va­rea mu­cu­su­lui și cu­răța­rea gâtu­lui. Dar ea es­te la fel de uti­lă în ca­zul stre­su­lui sau al in­som­ni­ei, dar și al in­fla­mați­i­lor, cram­pe­lor sau pro­ble­me­lor re­na­le. Iar pă­du­ri­le de tei ar­gin­tiu se pot lău­da cu o pro­du­cție și de pes­te 1.200 de ki­lo­gra­me de miere la hec­tar.

Dar aces­te exem­ple ne pot da doar o suc­cin­tă im­pre­sie asu­pra bo­găți­ei nes­fârși­te a bi­ne­fa­ce­ri­lor pe ca­re ni le ofe­ră acest te­zaur na­tu­ral al Ro­mâni­ei cu ce­le pes­te 300 de plan­te me­li­fe­re ale ei. Fi­e­ca­re miere vi­ne cu pro­pri­i­le ei bi­ne­fa­ceri, cu gus­tul și aro­ma ei spe­ci­fi­ce. Me­ri­tă să aflăm mai mul­te des­pre ele, atât des­pre bi­ne­fa­ce­ri­le lor, cât și des­pre acest uni­vers de basm și le­gen­dă ce învă­lu­ie fi­e­ca­re plan­tă. Pen­tru că ele ne ofe­ră nu doar o sim­fo­nie a aro­me­lor și o si­ner­gie a acți­u­ni­lor te­ra­peu­ti­ce, dar și un spațiu de vi­sa­re, un ade­vă­rat po­em na­tu­ral, o oa­ză de po­e­zie în ca­re ne pu­tem re­gă­si mai ușor pe noi înși­ne, cu pro­pri­i­le noas­tre vi­suri și aștep­tări.

Ro­mânia are o tra­diție înde­lun­ga­tă în pro­du­cția de miere și se re­mar­că prin­tr-o su­pra­față ma­re de te­ren pe ca­re cresc plan­te me­li­fe­re. Po­te­nția­lul es­te ma­re chiar și pen­tru mi­cii pro­du­că­tori

Pe te­ri­to­ri­ul Ro­mâni­ei exis­tă pes­te 11 mi­li­oa­ne de hec­ta­re de flo­ră me­li­fe­ră

3 4

1 Mi­e­rea de lu­cer­nă – se spu­ne des­pre ea că un­ge ini­ma 2 Un hec­tar de sal­câmi poa­te su­sți­ne o pro­du­cție de pes­te o to­nă de miere

3 Mi­e­rea de le­vă­nți­că es­te be­ne­fi­că în afe­cți­u­ni­le apa­ra­tu­lui car­di­o­vas­cu­lar

4 Mi­e­rea de sal­cie pre­zin­tă pro­pri­e­tăți an­ti­reu­ma­ti­ce, an­ti­in­fla­ma­toa­re, anal­ge­zi­ce, se­da­ti­ve, astrin­gen­te he­mos­ta­ti­ce

1 2

Între 24-25 mar­tie, anul aces­ta, a avut loc la Blaj, în ju­dețul Alba, Săr­bă­toa­rea mi­e­rii – cel mai ma­re târg api­col din Ro­mânia, ajuns la cea de-a XI-a ediție. O mu­lți­me de pro­du­că­tori și-au pre­zen­tat di­fe­ri­te­le sor­ti­men­te de miere și au ofe­rit pu­bli­cu­lui pro­du­se de ca­li­ta­te din mul­te re­gi­uni ale ță­rii.

Ima­gini de la Miss Albi­nuța (stânga) și cu fon­da­to­rul Api­da­va, dl Vic­tor Ma­teș

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.