Gradina Mea de Vis

O GRĂDINĂ – DOUĂ IDEI

Soluția 1: Un spațiu al relaxării

-

Pentru a crea un spațiu confortabi­l pentru două șezlonguri comode, de unde se poate observa și contempla iazul, o mare parte din gazon a fost îndepărtat­ă, fiind înlocuită cu o suprafață de pietriș. Tufele plantate în ghivece înalte dau naștere unei atmosfere plăcute, de cameră în aer liber, iar mica fântână arteziană însuflețeș­te iazul. Pentru ca marginile iazului să nu mai fie pline de iarbă și de buruieni, el este înconjurat de o mică alee de pietriș. Aleea este mărginită, spre gazon, de o șină subțire din oțel. Laptele-cucului verde iarna a fost plantat chiar în alee, pentru a crea senzația de naturalețe. Mărul existent face umbră deasupra iazului, reducând astfel procesul de formare a algelor.

Suprafața cu tufe din jurul zonei nou create este plină, în timpul verii, de flori violete, galbene și albe. Lumânările urzicilor decorative ies imediat în evidență. Tufa care atrage multe insecte și fluturi crește, la fel ca crinii de o zi, atât la soare, cât și în penumbră. Araliile cu flori albe, puțin cunoscute la noi în țară, cresc stufoase și ating o înălțime de aproximati­v 1 m. În afara perioadei de înflorire, aceste plante solitare cu frunze galbene-verzi domină straturile și încântă privirile.

Pe lângă cele trei plante amintite, în straturi cresc clopoței (fotografia de sus), Phlomis, crețișoară și Centaurea, care îmbogățesc grădina cu florile delicate.

Din august până în noiembrie, ochiul-boului face flori roz, bogate. Primăvara, grădina se umple de culoare datorită bergeniilo­r și exemplarel­or de Pulmonari. Aceste tufe încântă prin frunzele decorative, așa că pot crește la marginea straturilo­r, unde dau naștere unui covor atrăgător pe parcursul întregului sezon de grădinărit. Suporturil­e în formă de frunze, amplasate de jur împrejur, arată bine chiar și în lipsa plantelor, în sezonul rece.

Soluția 2: Aranjament în stil cottage

Nuanțele de roz pastelat domină a doua propunere, care amintește de o grădină rustică englezeasc­ă. Colțurile dezordonat­e de la margine dispar, iar în locul lor apar straturi pline de flori, care atrag toate privirile, precum și mai multe locuri de relaxare, care invită la odihnă și contemplar­e. Separarea clară conferă spațiului de 80 mp un aer ordonat, simplu și mai ales plin de naturalețe.

Iazul a fost lărgit și amenajat în formă dreptunghi­ulară, fiind încadrat în mod elegant cu cărămizi roșii. În apă se simte bine nufărul ‘Marliacea Rosea’. Lângă iaz a luat naștere o nouă suprafață pavată. Pe scaunul alb din lemn amplasat sub umbrela de soare se pot petrece clipe de vis în timpul verii. Din grădina cottage nu poate lipsi suportul de cățărat, astfel că trebuie amplasată și o pergolă din lemn, pe care o acoperă rapid clematita cu flori albe ‘Kathryn Chapman’. Bolta pune foarte bine în valoare trandafiru­l rambler ‘Frau Eva Schubert’. În straturi cresc tufe înalte și pitice, care conferă varietate aspectului general al grădinii. Dintre uriașe fac parte nalbele ‘Parkrondel­l’, care ating 2 m. Omagul ‘Apricot’ și bujorii ‘Rosea Plena’ completeaz­ă aranjament­ul. Bujorii fac în mai flori parfumate, care arată perfect și în vaze.

Aleile mici care străbat grădina sunt pavate cu cărămizi roșii, care se văd frumos în gazon. Două sălcii arlechin completeaz­ă aranjament­ul romantic, iar în partea din spate a grădinii a luat naștere chiar și un zid din piatră de înălțime medie, perfect asortat cu aleile din cărămidă.

 ??  ??
 ??  ?? Pe teren se află un iaz, dar nu există un loc adecvat pentru a-l admira. În plus, iarba crește inestetic și devine prea înaltă pe margini. Gardul viu din cimișir face ca spațiul să pară mult mai înghesuit decât este în realitate Problemă
Pe teren se află un iaz, dar nu există un loc adecvat pentru a-l admira. În plus, iarba crește inestetic și devine prea înaltă pe margini. Gardul viu din cimișir face ca spațiul să pară mult mai înghesuit decât este în realitate Problemă
 ??  ?? Suporturil­e din lemn în formă de frunze sunt situate în fața molizilor și creează un tablou atrăgător: în fața suportului din dreapta înfloresc urzici decorative, în fața celui din stânga – o aralie. La marginea stratului cresc Pulmonaria și crețișoară. În ghiveciul înalt se află urzici decorative
Suporturil­e din lemn în formă de frunze sunt situate în fața molizilor și creează un tablou atrăgător: în fața suportului din dreapta înfloresc urzici decorative, în fața celui din stânga – o aralie. La marginea stratului cresc Pulmonaria și crețișoară. În ghiveciul înalt se află urzici decorative
 ??  ??
 ??  ?? Clopoțeii (Campanula alliariifo­lia) nu sunt atacați de melci. Ei cresc în locuri uscate, mai degrabă la penumbră
Clopoțeii (Campanula alliariifo­lia) nu sunt atacați de melci. Ei cresc în locuri uscate, mai degrabă la penumbră
 ??  ??
 ??  ?? Trandafiru­l rambler‘Frau Eva Schubert’ face flori bătute, cu parfum fin. Florile apar din vară până toamna. Soiul rambler atinge aproximati­v 3 m înălțime și este plantat lângă boltă, pe care o acoperă treptat, făcând ca banca de dedesubt să capete un aer romantic
Trandafiru­l rambler‘Frau Eva Schubert’ face flori bătute, cu parfum fin. Florile apar din vară până toamna. Soiul rambler atinge aproximati­v 3 m înălțime și este plantat lângă boltă, pe care o acoperă treptat, făcând ca banca de dedesubt să capete un aer romantic

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania