SINGAPORE
O CALE CLARĂ ȘI SIGURĂ SPRE SUCCES
Recruții sărbătoresc absolvirea printr-un marș nocturn de opt ore până la cea mai mare scenă plutitoare din lume. Serviciul militar, obligatoriu pentru bărbați, încurajează sentimentul de scop în viață, mândrie și unitate, creând legături între grupurile etnice. Armata e un simbol al siguranței, pe care singaporezii pun mare preț.
Singapore și-a dezvoltat propria idee de fericire, ilustrată de Douglas Foo. L-am cunoscut când am vizitat Singapore, în 2008. Avea o reputație de om cu un succes enorm, responsabil față de comunitate, cu principii ferme și de o afabilitate fără limite. Dar am descoperit că exprimarea cea mai clară a fericirii lui nu erau nici mașina sport scumpă, nici vitrina cu premii pentru afacerile sale – ci râsul: un răcnet de bucurie, cu gura larg deschisă și capul dat pe spate.
Foo conduce Sakae Sushi, cel mai mare lanț de restaurante de sushi cu servire rapidă din Singapore, dar tot găsește timp să facă voluntariat la 22 de organizații. În zilele de lucru, în care muncește 14 ore, poartă costume albastre croite pe comandă și prezidează 12 întâlniri cu un amestec de ceremonie sinceră, atenție prudentă, hotărâre exprimată cu voce de bariton și umor pandemic. Darul lui de a dezamorsa tensiunea cu un râs spontan și puterea de muncă herculeană i-au adus toate accesoriile succesului singaporez. Totuși, deși ar spune că este fericit, Foo consideră că încă nu a ajuns
la ţintă. „În marea economie a lucrurilor, sunt doar o insectă”, mi-a spus, cu o expresie gravă pe chipul rotund. Apoi, dându-și seama de hiperbolă, a izbucnit în râs. La ai săi de ani, Foo se află între generaţia disperată să supravieţuiască după ce a creat statul Singapore în anii ’ și tinerii de-abia trecuţi de de ani, care vor aduce noul viitor. În puţin peste o jumătate de secol, ţara lungă de km s-a transformat dintr-un sat mărișor de pescari într-o naţiune cu , milioane de cetăţeni care trăiesc printre zgârie-nori și peste de malluri – o metropolă cu străzi îngrijite, mărginite de copaci.
Pentru singaporezi, succesul se află la capătul unui traseu bine definit: urmezi regulile, intri la școala care trebuie, obţii locul de muncă potrivit și ai parte de fericire. (Fericirea o rezumă de obicei la cinci ingrediente: mașină, apartament, cash, card de credit și apartenenţa la un club.) Într-un sistem care aspiră la titlul de meritocraţie, talentul și performanţa sunt recompensate, în teorie. Singaporezilor le place să se plângă de preţurile tot mai mari și munca prea multă, dar aproape toţi declară că se simt în siguranţă și că au încredere unii în ceilalţi.
Arhitectul acestui experiment social a fost regretatul Lee Kuan Yew, liderul mișcării de independenţă din Singapore din . Iubit enorm de singaporezi, e celebru pentru că a susţinut legi stricte și pedepse corporale pentru infracţiunile violente.
Lee, un mare admirator al valorilor asiatice tradiţionale, și-a propus să clădească o societate bazată pe armonie, respect și muncă serioasă. Oricine făcea efortul să muncească, oricât de neînsemnată i-ar fi fost activitatea, avea garantat un salariu din care să poată trăi. Programul lui, numit „workfare”, a suplimentat salariile mici cu subvenţii pentru locuinţe și servicii de sănătate. Populaţia se compune în mare parte din chinezi ( , ), malaysieni ( , ) și indieni ( , ), dar guvernul lui Lee a păstrat engleza ca lingua franca pentru ca nicio etnie să nu fie favorizată. A garantat libertatea religioasă și dreptul egal la educaţie pentru toţi cetăţenii și a subvenţionat locuinţele. Majoritatea singaporezilor deţin un apartament într-un complex construit de stat, de obicei în blocuri turn. Conform legii, aceste clădiri trebuie să reflecte diversitatea etnică a ţării – deci Singapore nu are ghetouri rasiale sau etnice.
Ca urmare, astăzi, populaţia sa ilustrează cel de-al treilea tip de fericire – numită de experţi „satisfacţie faţă de propria viaţă”. Obţin un nivel ridicat cei care trăiesc conform propriilor valori și sunt mândri de reușite. Tind să aibă o stare materială sigură, un statut social înalt și sentimentul de apartenenţă. La această fericire se ajunge după ani și ani, de multe ori sacrificând plăcerile clipei.