CÂT SUNTEM DE FERICIŢI?
Antropolog de meserie fiind, îmi suflec mânecile temeinic, mă uit peste cifre și sondaje, citesc diverse studii și parcă pentru prima dată în viața mea profesională nu prea știu cum să le interpretez. Le sucesc, le pun în relație cu diferiți factori și cercetări științifice. Dar parcă nu fac clic, nu îmi oferă o explicație pertinentă despre cât de fericiți suntem noi ca popor. Să fie oare pentru că fericirea e un concept prea subiectiv, care îți scapă când vrei să-l apuci de-un fir și să-l analizezi cu mintea cercetătorului de științe sociale?
Conform Raportului Mondial al Fericirii, anul acesta România a ajuns pe locul 57 în topul celor mai fericite țări din lume, în urcare cu 14 poziții față de anul trecut. Potrivit criteriilor Gallup, deținem componentele
fericirii în procentele din ilustraţiile alăturate. Într-o interpretare simplistă, stăm binișor la capitolul relaţii sociale, în timp ce la ceilalţi patru factori șchiopătăm. Însă clasamentul folosește alte norme ale fericirii decât cele definite de români. Sondajul IRES comandat de Digi în ne arată care sunt, de fapt, parametrii pe care noi, românii, îi luăm în considerare atunci când ne autoevaluăm nivelul de fericire: familie , sănătate , casă , religie , loc de muncă . Sondajul mai relevă și motivele de îngrijorare și temeri ale românilor: corupţia , starea drumurilor , sistemul sanitar .
Sociologul Bogdan Voicu de la Academia Română, Institutul de cercetare a calităţii vieţii, arată într-un eseu despre fericire că, în ultimii ani, satisfacţia și fericirea la români au cunoscut un trend ușor ascendent, deosebit de stabil, cu puţine oscilaţii și că românii se declară mai degrabă fericiţi decât nefericiţi în proporţie de - . Deși sunt foarte diferiţi în ceea ce privește formarea socio-profesională, nivel de educaţie, așteptări și experienţe de viaţă, răspunsurile românilor din diverse părţi ale ţării confirmă faptul că familia, sănătatea și corupţia sunt sursele principale ale fericirii/ nefericirii în România.
Pescarul Constantin de de ani dintr-un sat din Delta Dunării face ce-i place cel mai mult în viaţă: pescuiește, are grijă de vite sau galopează pe calul său nărăvaș. Dar se simte nefericit pentru că familia sa nu îl susţine și e singur. Chiar dacă ar avea o familie cum își dorește, tot n-ar putea fi fericit pentru că „nimeni nu poate fi fericit în România pe cinstite; numai cei care fură, păcălesc și mint sunt fericiţi. Corupţia e prea mare să poţi fi fericit”.
Ioana din Ţara Oașului are de ani și trăiește în străinătate de vreo ani, dar vine în fiecare an în România „pentru că aici e casa mea, aici sunt rădăcinile, nu poţi să trăiești fără ele”; deși părinţii ei au măritat-o forţat și soţul ei a bătut-o cu parul în prima zi de căsnicie și apoi de mai multe ori până a divorţat, Ioana simte că doar în satul ei natal, alături de familie, poate să-și găsească fericirea.
Tudor, de ani, din Cluj-Napoca are propriul cabinet de stomatologie, doi copii și o casă în construcţie: „Nu mă pot plânge, am o familie frumoasă, suntem toţi sănătoși, facem vacanţe frumoase; când sunt nervos, sun pe vreun prieten, urlu, mă descarc de energia negativă și apoi o iau de la capăt. Statul îmi produce cel mai mare stres pentru că nu știu când îmi mai vine un control și îmi zice că-mi lipsește nu știu ce adeverinţă și mă amendează. Birocraţia și corupţia. Dar nu am de gând să plec din România. Aici îmi sunt familia și prietenii.”