COLUMBIA SE VINDECĂ
După o jumătate de secol de război, provocările sunt însă extrem de dure.
altei persoane poate duce uneori la suferință empatică – o reacție negativă care face ca privitorul să vrea să îi întoarcă spatele celui suferind pentru a-și păstra propria stare de bine.
Pentru a spori compasiunea, care combină conștientizarea suferinței altcuiva cu dorința de a o ușura, Singer și colegii ei au testat diverse exerciții de antrenare. Un exercițiu remarcabil, derivat din tradițiile budiste, presupune ca subiecții să mediteze asupra cuiva drag – un părinte sau un copil, de exemplu – dirijând căldură și bunătate către acea persoană și extinzând treptat aceleași sentimente către cunoștințe, străini și chiar dușmani, într-un cerc al iubirii lărgit. Grupul lui Singer a arătat că subiecții care s-au antrenat în această formă de meditație a bunătății pline de iubire, chiar și câteva zile, au avut o reacție mai compătimitoare – măsurată după activarea anumitor circuite cerebrale – decât cei neantrenați, atunci când au vizionat clipuri cu oameni care îndurau o suferință emoțională.
Într-un alt studiu, Singer și colegii ei au testat efectele pe care le are antrenarea compasiunii asupra dorinței de a ajuta, folosind un joc pe computer în care subiecții ghidează un personaj virtual pe un ecran de computer printr-un labirint către o ladă cu comori, deschizând porți pe parcurs. Pot alege, de asemenea, să deschidă porți pentru un alt personaj care rătăcește în căutarea comorii. Cercetătorii au constatat că subiecții care au trecut prin antrenarea compasiunii au fost mai dornici să ajute celălalt personaj – echivalentul unui străin – decât cei dintr-un grup de control.
Faptul că am putea să ne modelăm creierele pentru a fi mai altruiști e o perspectivă înnobilatoare pentru societate. O modalitate de a aduce acel viitor mai aproape, crede Singer, ar fi să includem antrenarea compasiunii în școli. Rezultatul ar putea fi o lume mai binevoitoare, populată de oameni precum Ashley Aldridge, în care bunătatea reflexă își pierde caracterul extraordinar și devine o trăsătură definitorie a umanității. Klebold (în stânga) e mama lui Dylan Klebold, unul dintre cei doi adolescenți care au atacat Liceul Columbine din Colorado în 1999. Klebold a scris despre experiența ei în „A Mother’s Reckoning” și donează toate profiturile organizațiilor caritabile din domeniul sănătății mintale. Ea a devenit o figură maternă pentru Sanders (în dreapta), al cărei tată a fost ucis în masacru. Ani de zile, Sanders a fost furioasă pe Klebold pentru că aceasta a crescut un fiu care a devenit ucigaș. Însă efortul ei de a-și crește propriii adolescenți a ajutat-o să o înțeleagă pe Klebold. „Dacă există cineva cu o durere mai mare decât a mea, ea este aceea”, spune ea. Femeile, aici aflate la memorialul pentru victime din cimitirul Olinger Chapel Hill, au acum o legătură puternică.