National Geographic Romania

ULTIMELE GHEȚURI

- Text: Tim Folger

În anii ’80, ghețurile arctice cuprindeau la sfârșitul verii peste 7.500.000 de kilometri pătrați. De atunci, s-a pierdut aproape o treime din acea suprafață.

nereparat. Și totuși, pentru o mulțime de localnici exilați, nostalgia după locurile de baștină s-a dovedit suficient de puternică încât să formeze un grup de 2.000 de oameni, în ciuda amenințări­lor cu moartea și a propriilor amintiri oribile, pentru a-și lua orașul înapoi.

Luis Torres a condus campania de întoarcere acum 17 ani, iar când au acceptat să revină la El Salado primii 130 de oameni, a strâns fonduri ca să închirieze camioanele cu care s-au întors. E un bărbat vorbăreț, de 71 de ani, cu fața adânc brăzdată și o vioiciune surprinzăt­oare, iar când am vizitat eu orașul, era principalu­l intermedia­r între localnici și Fundația Semana, care a coordonat timp de mulți ani efortul de a readuce El Salado la viață.

La început, Torres a trebuit să negocieze dreptul de a se așeza în oraș, în numele localnicil­or, cu un detașament FARC care stăpânea pe atunci regiunea. Apoi a petrecut trei luni în închisoare sub acuzația de „rebeliune”, după care a plecat într-un lung exil în Olanda, Elveția și Spania, până a considerat că se putea întoarce în siguranță. Acum, senzația reușitei îi lumina fața în timp ce îmi arăta reperele orașului: un releu de telefonie care le permite, în sfârșit, localnicil­or să comunice cu lumea din afară, o grădiniță, o sută de case noi pentru cele mai sărace familii din comunitate, câteva aprozare, o biserică evanghelic­ă, o stradă înveselită din nou de copii care aleargă, vecini care fac cu mâna.

„La început, când s-au întors, temerile lor erau vii”, își amintea Torres. „Și îi urmărea un stigmat. În orașe, lumea spune despre noi: «Sigur au făcut ei ceva dacă au fost nevoiți să plece». Nimeni nu vrea să-i angajeze pe strămutați. Și noi avem o neîncreder­e și o teamă care nu mai dispar. De abia în ultima vreme a început lumea să stea cu ușile deschise.”

În funcție de cine evaluează progresele – Torres sau eu, de exemplu – acestea sunt ori reușite eroice împotriva unor piedici enorme, ori o recuperare modestă susținută de milioane de dolari din donații, care totuși nu au rezolvat multe din cele mai elementare probleme ale orașului, inclusiv alimentare­a cu apă, locurile de muncă și învățământ­ul. Iar El Salado este doar un orășel printre alte mii aflate într-o dificultat­e asemănătoa­re. De-abia acum doi ani a făcut cel mai important pas înainte: un tronson de 19 km de șosea asfaltată, care reduce timpul de călătorie până la un oraș mai mare și până la autostradă la 30 de minute, față de până la patru ore pe vremuri, în funcție de ploi. Poate că transforma­rea a făcut din El Salado pur și simplu încă o comunitate fără apă, canalizare, educație, servicii de sănătate – și în care prea mulți campesinos nu au acte pe terenul pe care îl ocupă de generații.

Luis Torres are un vis: se imaginează în mulțime, aplaudând, când se va tăia panglica unei școli tehnice la el în oraș, la care copiii care acum se vântură fără rost prin oraș pe motociclet­e să învețe ca să aibă o șansă să iasă din sărăcia asta lucie. „Dacă văd panglica tăiată, pot să mor împăcat”, a spus el.

În inima noii columbii, fostele gherile care au jucat un rol atât de important în crearea celei vechi au visuri mai mărețe. „Vreau să contribui la crearea egalității nu doar pentru noi, ci și pentru tot poporul columbian și – de ce nu? – pentru lumea întreagă”, a spus un tânăr, Alex pe numele lui de războinic. Stăteam pe un loc înalt și admiram valea întinsă, toată numai câmpuri verzi și lumină aurie. În spatele nostru era o bucătărie comună înjghebată, iar în jur – o nouă așezare, una din cele 26 construite de la zero în ultimele șase luni, făcută să adăposteas­că aproximati­v 300 de luptători demobiliza­ți. Așezările fac parte

Luis Torres are un vis: o școală tehnică la el în oraș, la care copiii care acum se vântură fără rost prin oraș pe motociclet­e să învețe ca să aibă o șansă să iasă din sărăcia lucie.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania