Supraviețuitorii impactului cu un meteorit de acum 66 de milioane de ani au dat naștere păsărilor.
Acum 66 de milioane de ani, un asteroid a distrus dinozaurii. Dar păsările de azi sunt dovada că nu toți au murit.
Pădurile de mangrove cuibărite între plajele cu nisip alb și stațiunile viu colorate de pe coasta peninsulei mexicane Yucatán sunt un paradis pentru păsări și pentru oamenii pasionați să le urmărească. Mlaștinile dens împădurite, aflate pe o mare rută de migrație, oferă un adăpost sigur milioanelor de păsări care anual fac zboruri intercontinentale periculoase între cele două Americi. Ghidul meu în acest popas al zburătoarelor e calmul cercetător Luis Salinas-Peba, din campusul local al Universității Naționale Autonome Mexicane. De formație botanist, Salinas-Peba este și un maestru al identificării păsărilor: poate numi aproape toate speciile pe care le vedem și le auzim mișunând prin mangrove. Amestecul de migratoare de cursă lungă și specii locale este uluitor: rațele-mici-cu-aripi-albastre din Canada se întâlnesc cu pănțărușii-de-Yucatán locali. Flamingo roz, impunătoare prin înălțime, se amestecă printre colibri cât o ceșcuță de ceai.
Aerul vibrează de chemarea alarmată, guturală a cormoranilor, tot mai zgomotoși și mai insistenți pe măsură ce bărcuța noastră li se apropie de cuiburi. Mai multe păsări negre și zvelte se înalță brusc, atrăgându-mi privirea spre cer și gândurile spre trecut, acum 66 de milioane de ani, când un vizitator din spațiu a transformat un paradis primordial într-o apocalipsă în flăcări.
La circa 50 km mai la est de mlaștina cu mangrove se află Chicxulub Puerto, un sat liniștit de pe malul mării, în centrul unui imens crater de impact acoperit parțial de Golful Mexic. Solul în continuă mișcare a mai șters buza craterului, vizibilă azi doar prin scanare avansată din satelit. Dar amprenta lăsată pe planetă spune o poveste incredibilă. Într-o zi nefastă din Cretacicul târziu, un asteroid cât un munte s-a izbit de zona care astăzi e coasta Yucatánului,
despicând solul și declanșând o serie de evenimente catastrofale. Atmosfera a fost sufocată de rocă vaporizată și gaze toxice, păduri întregi de pe tot globul au fost rase, iar temperaturile au fluctuat dramatic. Impactul a pus capăt domniei dinozaurilor, ducând la dispariția unui grup de creaturi care dominaseră planeta timp de 135 de milioane de ani.
În fine, nu chiar la dispariție.
Întrebați orice paleontolog și vă va spune că viața a găsit o cale și că unii dinozauri au supraviețuit extincției în masă. Motivul este că păsările din ziua de azi sunt ultima rămurică în viață din arborele genealogic doborât al dinozaurilor, crescută din prădători aprigi și sculptată de evoluție sub forma unor înaripate acoperite cu pene.
„Nu încape îndoială că păsările sunt dinozauri”, spune Luis Chiappe, director al Institutului pentru Studiul Dinozaurilor de la Muzeul de Istorie Naturală din Los Angeles. „Dovezile sunt atât de copleșitoare, încât să te îndoiești de asta e ca și cum te-ai îndoi că omul este o primată.”
În peisajul de coșmar lăsat de asteroid, ce le-a dat strămoșilor păsărilor moderne un avantaj față de verii lor din Cretacic? Problema e spinoasă, având în vedere cât de rare sunt fosilele de păsări. Dar câteva descoperiri excepționale din ultimele decenii, împreună cu progresele geneticii, încep să dezvăluie cum a modelat impactul de la Chicxulub povestea originilor păsărilor moderne. Noile informații ne oferă printre primele indicii plauzibile despre cum au supraviețuit păsările și cum s-au dezvoltat exploziv în cele peste 10.000 de specii de astăzi.
CEA MAI VECHE RĂDĂCINĂ cunoscută a arborelui genealogic al păsărilor este Archaeopteryx, un animal cât un corb de acum 150 de milioane de ani, cu un amestec de atribute grăitoare. În timp ce toate păsările de azi sunt lipsite de dinți, Archaeopteryx avea maxilarul și mandibula prevăzute cu dinți ascuțiți. Membrele sale din față aveau gheare și coada sa era lungă și osoasă. Trăsăturile acestea s-au pierdut la păsări și reflectă mai degrabă o înrudire strânsă cu verii săi mai apropiați de reptile, ca velociraptorii făcuți celebri de Jurassic Park. Dar Archaeopteryx avea și caracteristici tipice păsărilor moderne. Fosilele au aripi proeminente, îmbrăcate în pene aerodinamice, și un iadeș foarte asemănător cu cel pe care l-ați putea scoate din puiul de la cină.
La scurtă vreme după ce a fost descoperită, în anii 1860, specia a fost declarată veriga clară care unea dinozaurii de păsări. Dar au apărut prea puține fosile noi care să umple lacunele evolutive, iar detaliile despre strămoșii și descendenții ei au rămas neclare decenii la rând.
Situația s-a schimbat în 1996, când oamenii de știință au recompus prima fosilă cunoscută a unui dinozaur cu pene neînrudit cu păsările. Sinosauropteryx prima, care a trăit acum aproape 130 de milioane de ani, a schimbat semnificativ perspectiva asupra zecilor de specii spectaculoase extrase din formațiunile stâncoase din Cretacicul timpuriu din China, mai ales din provincia Liaoning. Acolo, lacurile primordiale și vulcanii activi creaseră toate condițiile propice pentru conservarea excelentă a