Su­pra­vi­ețu­i­to­rii im­pac­tu­lui cu un me­te­o­rit de acum 66 de mi­li­oa­ne de ani au dat naște­re pă­să­ri­lor.

Acum 66 de mi­li­oa­ne de ani, un aste­roid a dis­trus di­no­zau­rii. Dar pă­să­ri­le de azi sunt do­va­da că nu toți au mu­rit.

National Geographic Romania - - Sumar - TEXT: VICTORIA JAGGARD FO­TO: ROBERT CLARK

Pă­du­ri­le de man­gro­ve cu­i­bă­ri­te între pla­je­le cu ni­sip alb și stați­u­ni­le viu co­lo­ra­te de pe coas­ta pe­nin­su­lei me­xi­ca­ne Yu­ca­tán sunt un pa­ra­dis pen­tru pă­sări și pen­tru oa­me­nii pa­si­o­nați să le ur­mă­re­as­că. Mlaști­ni­le dens împă­du­ri­te, afla­te pe o ma­re ru­tă de mi­grație, ofe­ră un adă­post si­gur mi­li­oa­ne­lor de pă­sări ca­re anual fac zbo­ruri in­ter­con­ti­nen­ta­le pe­ri­cu­loa­se între ce­le do­uă Ame­rici. Ghi­dul meu în acest po­pas al zbu­ră­toa­re­lor e cal­mul cer­ce­tă­tor Lu­is Sa­li­nas-Pe­ba, din cam­pu­sul lo­cal al Uni­ver­si­tății Nați­o­na­le Au­to­no­me Me­xi­ca­ne. De for­mație bo­ta­nist, Sa­li­nas-Pe­ba es­te și un maestru al iden­ti­fi­că­rii pă­să­ri­lor: poa­te nu­mi aproa­pe toa­te spe­ci­i­le pe ca­re le ve­dem și le au­zim mișu­nând prin man­gro­ve. Ames­te­cul de mi­gra­toa­re de cur­să lun­gă și spe­cii lo­ca­le es­te ulu­i­tor: rațe­le-mici-cu-ari­pi-al­bas­tre din Ca­na­da se întâlnesc cu pă­nță­rușii-de-Yu­ca­tán lo­ca­li. Fla­min­go roz, im­pu­nă­toa­re prin înă­lți­me, se ames­te­că prin­tre co­li­bri cât o ceșcuță de ce­ai.

Ae­rul vi­bre­a­ză de che­ma­rea alar­ma­tă, gu­tu­ra­lă a cor­mo­ra­ni­lor, tot mai zgo­mo­toși și mai in­sis­te­nți pe mă­su­ră ce băr­cuța noas­tră li se apro­pie de cu­i­buri. Mai mul­te pă­sări ne­gre și zvel­te se îna­lță brusc, atră­gându-mi pri­vi­rea spre cer și gându­ri­le spre tre­cut, acum 66 de mi­li­oa­ne de ani, când un vi­zi­ta­tor din spațiu a tran­sfor­mat un pa­ra­dis pri­mor­dial într-o apo­ca­lip­să în flă­cări.

La cir­ca 50 km mai la est de mlaști­na cu man­gro­ve se află Chic­xu­lub Puer­to, un sat li­niștit de pe ma­lul mă­rii, în cen­trul unui imens cra­ter de im­pact aco­pe­rit pa­rțial de Gol­ful Me­xic. So­lul în con­ti­nuă mișca­re a mai șters bu­za cra­te­ru­lui, vi­zi­bi­lă azi doar prin sca­na­re avan­sa­tă din sa­te­lit. Dar am­pren­ta lă­sa­tă pe pla­ne­tă spu­ne o po­ves­te in­cre­di­bi­lă. Într-o zi ne­fas­tă din Cre­ta­ci­cul târziu, un aste­roid cât un mun­te s-a iz­bit de zo­na ca­re astă­zi e coas­ta Yu­ca­tánu­lui,

des­pi­când so­lul și de­cla­nșând o se­rie de eveni­men­te ca­tas­tro­fa­le. At­mos­fe­ra a fost su­fo­ca­tă de ro­că va­po­ri­za­tă și ga­ze to­xi­ce, pă­duri între­gi de pe tot glo­bul au fost ra­se, iar tem­pe­ra­tu­ri­le au fluc­tuat dra­ma­tic. Im­pac­tul a pus ca­păt dom­ni­ei di­no­zau­ri­lor, du­când la dis­pa­riția unui grup de cre­a­turi ca­re do­mi­na­se­ră pla­ne­ta timp de 135 de mi­li­oa­ne de ani.

În fi­ne, nu chiar la dis­pa­riție.

Între­bați ori­ce pa­le­on­to­log și vă va spu­ne că viața a gă­sit o ca­le și că unii di­no­zauri au su­pra­vi­ețu­it ex­tin­cți­ei în ma­să. Mo­ti­vul es­te că pă­să­ri­le din zi­ua de azi sunt ul­ti­ma ră­mu­ri­că în viață din ar­bo­re­le ge­nea­lo­gic do­bo­rât al di­no­zau­ri­lor, cres­cu­tă din pră­dă­tori apri­gi și sculp­ta­tă de evo­luție sub for­ma unor îna­ri­pa­te aco­pe­ri­te cu pe­ne.

„Nu înca­pe îndoia­lă că pă­să­ri­le sunt di­no­zauri”, spu­ne Lu­is Chiap­pe, di­rec­tor al Insti­tu­tu­lui pen­tru Stu­di­ul Di­no­zau­ri­lor de la Mu­zeul de Is­to­rie Na­tu­ra­lă din Los Ange­les. „Do­ve­zi­le sunt atât de co­pleși­toa­re, încât să te îndoi­ești de asta e ca și cum te-ai îndoi că omul es­te o pri­ma­tă.”

În pei­sa­jul de coșmar lă­sat de aste­roid, ce le-a dat stră­moși­lor pă­să­ri­lor mo­der­ne un avan­taj față de ve­rii lor din Cre­ta­cic? Pro­ble­ma e spi­noa­să, având în ve­de­re cât de ra­re sunt fo­si­le­le de pă­sări. Dar câte­va des­co­pe­riri ex­ce­pți­o­na­le din ul­ti­me­le de­ce­nii, împreu­nă cu pro­gre­se­le ge­ne­ti­cii, încep să dez­vă­lu­ie cum a mo­de­lat im­pac­tul de la Chic­xu­lub po­ves­tea ori­gi­ni­lor pă­să­ri­lor mo­der­ne. Noi­le in­for­mații ne ofe­ră prin­tre pri­me­le in­di­cii plau­zi­bi­le des­pre cum au su­pra­vi­ețu­it pă­să­ri­le și cum s-au dez­vol­tat ex­plo­ziv în ce­le pes­te 10.000 de spe­cii de astă­zi.

CEA MAI VE­CHE RĂ­DĂ­CI­NĂ cu­nos­cu­tă a ar­bo­re­lui ge­nea­lo­gic al pă­să­ri­lor es­te Archa­e­op­te­ryx, un ani­mal cât un corb de acum 150 de mi­li­oa­ne de ani, cu un ames­tec de atri­bu­te grăi­toa­re. În timp ce toa­te pă­să­ri­le de azi sunt lip­si­te de di­nți, Archa­e­op­te­ryx avea ma­xi­la­rul și man­di­bu­la pre­vă­zu­te cu di­nți as­cuțiți. Mem­bre­le sa­le din față ave­au ghe­a­re și coa­da sa era lun­gă și osoa­să. Tră­să­tu­ri­le aces­tea s-au pi­er­dut la pă­sări și re­flec­tă mai de­gra­bă o înru­di­re strânsă cu ve­rii săi mai apro­piați de rep­ti­le, ca ve­lo­ci­rap­to­rii fă­cuți ce­le­bri de Ju­ras­sic Park. Dar Archa­e­op­te­ryx avea și ca­rac­te­ris­tici ti­pi­ce pă­să­ri­lor mo­der­ne. Fo­si­le­le au ari­pi pro­e­mi­nen­te, îmbră­ca­te în pe­ne ae­ro­di­na­mi­ce, și un ia­deș foar­te ase­mă­nă­tor cu cel pe ca­re l-ați pu­tea scoa­te din pu­i­ul de la ci­nă.

La scur­tă vre­me du­pă ce a fost des­co­pe­ri­tă, în anii 1860, spe­cia a fost de­cla­ra­tă ve­ri­ga cla­ră ca­re unea di­no­zau­rii de pă­sări. Dar au apă­rut prea puți­ne fo­si­le noi ca­re să um­ple la­cu­ne­le evo­lu­ti­ve, iar de­ta­li­i­le des­pre stră­moșii și des­cen­de­nții ei au ră­mas ne­cla­re de­ce­nii la rând.

Si­tuația s-a schim­bat în 1996, când oa­me­nii de ști­i­nță au re­com­pus pri­ma fo­si­lă cu­nos­cu­tă a unui di­no­zaur cu pe­ne neînru­dit cu pă­să­ri­le. Si­no­sau­rop­te­ryx pri­ma, ca­re a trăit acum aproa­pe 130 de mi­li­oa­ne de ani, a schim­bat sem­ni­fi­ca­tiv per­spec­ti­va asu­pra ze­ci­lor de spe­cii spec­ta­cu­loa­se ex­tra­se din for­mați­u­ni­le stâncoa­se din Cre­ta­ci­cul tim­pu­riu din Chi­na, mai ales din pro­vin­cia Liao­ning. Aco­lo, la­cu­ri­le pri­mor­dia­le și vul­ca­nii ac­ti­vi cre­a­se­ră toa­te con­diți­i­le pro­pi­ce pen­tru con­ser­va­rea ex­ce­len­tă a

FO­TO­GRA­FIAT LA FERMA ROAMING ACRES, LAFAYETTE, NEW JERSEY (STRUȚ); FERMA LITTLE GHENT, GHENT, NEW YORK (AMBE­LE)

Su­pra­vi­ețu­i­to­rii am­biți­oși – struții, rațe­le și găi­ni­le – se trag din do­uă din ce­le trei gru­puri de pă­sări evo­lua­te în Cre­ta­ci­cul târziu ca­re au reușit să su­pra­vi­ețu­ias­că dis­tru­ge­rii de acum 66 de mi­li­oa­ne de ani, con­form ce­lor mai re­cen­te da­te...

FO­TO­GRA­FIAT LA MU­ZEUL DE IS­TO­RIE NA­TU­RA­LĂ SENCKENBERG, FRAN­KFURT, GER­MA­NIA

Pe­ne­le fan­to­ma­ti­ce ale unei spe­cii preis­to­ri­ce de rându­ni­că s-au con­ser­vat la o fo­si­lă ve­che de 48 de mi­li­oa­ne de ani, des­co­pe­ri­tă în Ger­ma­nia. Rându­ni­ci­le și pă­să­ri­le-co­li­bri au un stră­moș co­mun ca­re a evo­luat, se pa­re, cu câte­va mi­li­oa­ne de ani du­pă...

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.