Sun­tem atât de ori­bi­li pe cât ne ară­tăm on­li­ne?

NU NA­TU­RA UMA­NĂ BRU­TA­LĂ GE­NE­RE­A­ZĂ POS­TĂRI ŞI TWE­E­TURI URÂTE, SPU­NE AUTORUL. ÎNSĂ CON­TE­A­ZĂ MO­DUL ÎN CA­RE AM EVO­LUAT.

National Geographic Romania - - Nationalgeographic - TEXT: AGUSTÍN FUENTES

Nu na­tu­ra uma­nă e cea ca­re ge­ne­re­a­ză pos­tări agre­si­ve, dar evo­luția joa­că un rol în ele.

A„AR TRE­BUI SĂ ţi se taie be­re­ga­ta, iar ca­da­vrul tău în pu­tre­fac­ţie, de­vo­rat de gângă­nii, să fie arun­cat ca hra­nă mis­tre­ţi­lor”. Un uti­li­za­tor ano­nim de Fa­ce­book i-a scris ches­tia asta – şi alte­le, de ne­ti­pă­rit – lui Ky­le Edmund, du­pă ce bri­ta­ni­cul, ju­că­tor pro­fe­si­o­nist de te­nis, a pi­er­dut un tur­neu din 2017.

Du­pă ce Ma­ry Be­ard, pro­fe­soa­ră de lim­bi cla­si­ce la Uni­ver­si­ta­tea Cam­brid­ge, a vor­bit des­pre mo­dul în ca­re băr­ba­ţii au tot su­pri­mat voci fe­mi­ni­ne de-a lun­gul is­to­ri­ei, a pri­mit ame­nin­ţări pe Twit­ter, din­tre ca­re una su­na aşa: „O să-ţi tai ca­pul şi o să-l vi­o­lez”.

Anul aces­ta, de Zi­ua Me­mo­ria­lă Mar­tin Lut­her King, un uti­li­za­tor ano­nim de Twit­ter l-a ri­di­cat în slă­vi pe omul ca­re l-a ucis pe King în ur­mă cu 50 de ani: „Odih­neş­te-te în pa­ce, Ja­mes Earl Ray. Un ade­vă­rat lup­tă­tor pen­tru ra­sa al­bă”. În ace­e­a­şi lu­nă, Do­nald Trump, pre­şe­din­te­le Sta­te­lor Uni­te, a scris pe Twit­ter că el are un „bu­ton nu­cle­ar mult mai ma­re şi mai puternic” decât al lui Kim Jong Un. For­mu­la­rea încu­nu­na săp­tă­mâni de due­luri în de­cla­ra­ţii prin ca­re Trump îl nu­mea pe

MO­DUL ÎN CA­RE EXPERIMENTĂM LUMEA E PUTERNIC MODELAT DE CEI ŞI CEEA CE NE ÎNCONJOARĂ, ZI DE ZI. IAR ACUM PUTEM AVEA MAI MULŢI PRIETENI VIRTUALI PE REŢELELE DE SOCIALIZARE

DECÂT REALI.

li­de­rul nord-co­re­e­an „omul cu ra­che­ta” şi „ne­bu­nul”, iar Kim îl fă­cea pe Trump „gan­gster” şi „bo­şo­rog ame­ri­can se­nil, cu pro­ble­me min­ta­le”.

ÎN UL­TI­MA VRE­ME, in­ter­ne­tul a de­venit un loc foar­te in­sta­bil. Agre­si­vi­ta­tea pe reţelele de socializare a atins ase­me­nea cul­mi, încât unii mem­bri ai Ca­me­rei Re­pre­zen­tan­ţi­lor SUA au pro­pus să se mar­che­ze în fi­e­ca­re an o Zi Na­ţi­o­na­lă a Po­li­teții. Pro­pu­ne­rea a stârnit re­ac­ţii po­li­ti­coa­se, dar şi pos­tări şi twe­e­turi pli­ne de fu­rie, bă­tăi de joc şi ob­sce­ni­tă­ţi. Oa­re acest tip de agre­si­vi­ta­te din reţelele de socializare ne ara­tă na­tu­ra uma­nă – ver­si­u­nea în ca­re, în adâncul fi­in­ţei noas­tre, sun­tem niş­te bes­tii mes­chi­ne şi be­li­coa­se? Nu.

E ade­vă­rat că nu­mă­rul in­fra­cți­u­ni­lor ge­ne­ra­te de ură e în creş­te­re, dez­bi­na­rea po­li­ti­că a atins co­te-re­cord, iar ni­ve­lul de vi­tri­ol din sfe­ra pu­bli­că, în spe­cial on­li­ne, e sub­stan­ţial. Dar nu pen­tru că reţelele de socializare ar fi des­că­tu­şat na­tu­ra uma­nă bru­ta­lă.

În mun­ca mea de an­tro­po­log evo­lu­ţi­o­nist, mi-am pe­tre­cut ani stu­di­ind şi scri­ind des­pre cum, în do­uă mi­li­oa­ne de ani, stră­mo­şii noş­tri s-au tran­sfor­mat din gru­puri de pri­ma­te înar­ma­te cu be­ţe şi pi­e­tre în cre­a­tori de mașini, ra­che­te, ope­re de ar­tă, na­ţi­uni şi sis­te­me eco­no­mi­ce glo­ba­le.

Cum am reu­şit? Crei­e­re­le ni s-au mă­rit, iar ca­pa­ci­ta­tea de coo­pe­ra­re ni s-a dez­vol­tat ex­plo­ziv. Sun­tem pro­gra­ma­ţi să lu­crăm împreu­nă, să ne for­măm re­la­ţii so­cia­le şi să re­zol­văm cre­a­tiv pro­ble­me­le, împreu­nă. Asta e moş­te­ni­rea cu ca­re am in­trat cu to­ţii în se­co­lul al XXI-lea.

Aş spu­ne că ni­ve­lul cres­cut de agre­si­vi­ta­te on­li­ne se da­to­re­a­ză unei com­bi­na­ţii ex­plo­zi­ve între se­tul de abi­li­tă­ţi so­cia­le uma­ne evo­lu­ti­ve, dez­vol­ta­rea re­ţe­le­lor de socializare şi con­tex­tul po­li­tic şi eco­no­mic în ca­re ne aflăm – mix ca­re a cre­at un spa­ţiu un­de tot mai mulţi oa­meni pot aţâţa vâlvă­tăi­le agre­si­vi­tă­ţii şi in­sul­te­lor.

DAŢI-MI VOIE SĂ EXPLIC. Ştim cu to­ţii axi­o­ma ce­lor pre­o­cu­pați de di­e­tă: „Eşti ceea ce mă­nânci”. Dar da­că vor­bim des­pre com­por­ta­ment, putem spu­ne: „Ești cel cu ca­re te întâlneş­ti”. Mo­dul în ca­re per­ce­pem lumea noas­tră, o experimentăm şi ac­ţi­o­năm în ea, e puternic in­fluen­ţat de ci­ne şi ce ne înconjoară zi de zi: fa­mi­lie, co­mu­ni­ta­te, in­sti­tu­ţii, cre­din­ţe şi mo­de­le de via­ţă.

Aces­te sur­se de in­fluen­ţă ajung, cum­va, până în neu­ro­bi­o­lo­gia noas­tră. Crei­e­rul şi cor­pul trec în per­ma­nen­ţă prin schim­bări sub­ti­le, ast­fel încât mo­dul în ca­re per­ce­pem lumea es­te afec­tat și se mu­le­a­ză pe ti­pa­re­le oa­me­ni­lor și lo­cu­ri­le de ca­re ne con­si­de­răm

cel mai strâns le­ga­ţi.

Fe­no­me­nul are ră­dă­cini evo­lu­ţi­o­na­re adânci şi ne ofe­ră ceea ce nu­mim „re­a­li­ta­tea împăr­tăși­tă”. Co­ne­xi­u­nea din­tre min­ţi şi ex­pe­ri­en­ţe ne per­mi­te să împăr­ţim spa­ţi­ul şi să lu­crăm împreu­nă efi­ci­ent, într-o mă­su­ră mai ma­re decât ma­jo­ri­ta­tea altor vi­e­tăți. În par­te, așa am ajuns o spe­cie cu un suc­ces atât de ma­re.

Dar în acest sis­tem, „cel” din for­mu­la „cu ca­re te întâlneş­ti” a înce­put să se schim­be. În pre­zent, acest „cel” poa­te in­clu­de mai mulţi prieteni virtuali din reţelele de socializare decât reali; mai mul­te in­for­ma­ţii ab­sor­bi­te prin Twit­ter, Fa­ce­book şi Insta­gram decât ex­pe­ri­en­ţe so­cia­le fi­zi­ce şi mai mul­te in­for­mații de la sur­se de ştiri 24/24 spon­so­ri­za­te decât con­ver­sa­ţii cu alte fi­i­nțe uma­ne.

Trăim în so­ci­e­tă­ţi com­pli­ca­te, struc­tu­ra­te în ju­rul unor pro­ce­se po­li­ti­ce şi eco­no­mi­ce ca­re ge­ne­re­a­ză ine­ga­li­tă­ţi ma­jo­re şi ne de­co­nec­te­a­ză. Ace­as­tă di­vi­za­re ge­ne­re­a­ză, doar ea, o mul­ti­tu­di­ne de pre­ju­de­că­ţi şi un­ghi­uri moar­te, ca­re scin­de­a­ză oa­me­nii. Mo­du­ri­le în ca­re in­te­rac­ţi­o­năm so­cial, mai ales prin reţelele de socializare, se mul­ti­pli­că fix în mo­men­tul în ca­re sun­tem tot mai di­vi­za­ţi. Ca­re ar pu­tea fi con­se­cin­ţe­le?

Isto­ric vor­bind, am păs­trat ar­mo­nia din­tre noi prin com­pa­si­u­ne şi pri­e­te­nie, pre­cum și încu­ra­jând co­nec­ta­rea, atunci când ne întâlnim. Ano­ni­ma­tul și lip­sa in­te­rac­ţi­u­nii fa­ţă-în-fa­ţă pe plat­for­me­le on­li­ne eli­mi­nă o par­te esen­ţia­lă din ecua­ţia so­cia­bi­li­tății uma­ne – iar asta per­mi­te eta­lări tot mai frec­ven­te şi mai gra­ve ale agre­si­vi­tă­ţii. Acum e mai sim­plu ca ni­ci­o­da­tă să fii împo­tri­va alto­ra, mai ales împo­tri­va ce­lor cu ca­re nu tre­bu­ie să te con­frun­ţi fa­ţă-în-fa­ţă. Da­că agre­so­rii nu su­fe­ră con­se­ci­nțe, agre­si­vi­ta­tea, lip­sa de de­cen­ţă şi, în ge­ne­ral, rău­ta­tea în sta­re pu­ră sunt încu­ra­ja­te să pro­li­fe­re­ze pe reţelele de socializare.

ÎNTRUCÂT VOM CONTINUA să fim in­fluen­ţa­ţi de cei cu ca­re ne întâlnim vir­tual, ur­mă­toa­rea între­ba­re e cu ci­ne do­rim să ne întâlnim. Ce fel de so­ci­e­ta­te vrem să mo­de­lăm? Ce fel de so­ci­e­ta­te vrem să ne mo­de­le­ze? Cu alte cu­vin­te, cum mo­di­fi­căm acel „ci­ne” ca­re ne mo­de­le­a­ză crei­e­re­le şi cor­pu­ri­le, ast­fel încât să re­du­cem agre­si­vi­ta­tea?

Noi, oa­me­nii, am evo­luat ca o spe­cie de suc­ces fi­in­dcă avem un crei­er ma­re, ca­re ne-a aju­tat să re­lați­o­năm și să coo­pe­răm în mo­duri mai com­ple­xe şi mai di­ver­se decât ori­ce alt ani­mal. Ca­pa­ci­ta­tea de a ob­ser­va cum func­ţi­o­nea­ză lumea, de a ne ima­gi­na cum poa­te fi îmbu­nă­tă­ţi­tă şi de a tran­sfor­ma apoi

DA­CĂ AGRE­SO­RII NU SU­FE­RĂ CON­SE­CI­NțE, AGRE­SI­VI­TA­TEA, LIP­SA DE DECENțĂ ŞI, ÎN GE­NE­RAL, RĂU­TA­TEA ÎN STA­RE PU­RĂ AJUNG SĂ PRO­LI­FE­RE­ZE PE REțELELE DE SOCIALIZARE.

vi­zi­u­nea în re­a­li­ta­te (sau mă­car a încer­ca) es­te tră­să­tu­ra re­pre­zen­ta­ti­vă a ome­ni­rii. Şi aici e și so­lu­ţia pro­ble­mei. Sun­tem do­ta­ţi cu un set de abi­li­tă­ţi me­ni­te și să re­du­că agre­si­vi­ta­tea, şi să încu­ra­je­ze co­e­zi­u­nea.

Mi­le­nii de-a rândul, oa­me­nii au ac­ţi­o­nat co­lec­tiv ca să ara­te cu de­ge­tul şi să san­cți­o­ne­ze ac­ţi­uni agre­si­ve an­ti­so­cia­le, cum ar fi abu­zul sau vi­o­len­ţa. În reţelele de socializare, un­de tro­lul ră­mâne la dis­tan­ţă şi ano­nim, chiar şi ce­le mai bi­ne in­te­nți­o­na­te pro­vo­cări in­di­vi­dua­le pot de­ge­ne­ra într-un meci cu stri­gă­turi. Dar poa­te că agre­so­rii ar pu­tea fi re­du­şi la tă­ce­re mai efi­ci­ent da­că s-ar con­frun­ta cu o ac­ţi­u­ne de grup – o re­ac­ţie ra­ţi­o­na­lă, co­lec­ti­vă, mai de­gra­bă decât una pe cont pro­priu.

Gândi­ţi-vă la im­pac­tul unor miş­cări ca #MeToo, Ti­me’s Up sau Black Li­ves Mat­ter. Ui­ta­ţi-vă la pre­si­u­nea pu­să pe or­ga­ni­zați­i­le de pre­să ca să mo­ni­to­ri­ze­ze fe­no­me­ne­le de tip „fa­ke news” şi in­sti­gă­ri­le la ură. Sunt exem­ple ex­ce­len­te de cum putem in­fluen­ţa me­di­ul on­li­ne, ali­men­tând ce e po­zi­tiv şi sanc­ţi­o­nând ce e ne­ga­tiv. Du­pă ata­cul ar­mat de la Li­ceul Mar­jo­ry Sto­ne­man Do­u­glas din Flo­ri­da, ele­vii ac­ti­viş­ti şi-au no­mi­na­li­zat tro­lii de pe Twit­ter şi i-au re­dus la tă­ce­re. Mi­tin­gu­ri­le neo-na­zis­te s-au împu­ţi­nat şi une­le pa­gini de dre­ap­ta in­sti­ga­toa­re au fost închi­se. Şi toa­te astea s-au întâmplat fi­in­dcă mii de oa­meni li s-au opus şi au spus: „Ga­ta, până aici!”

Da, se pa­re că lumea de­vi­ne tot mai agre­si­vă, dar nu fi­in­dcă noi am fi agre­si­vi, în fi­bra fi­in­ţei noas­tre, ci fi­in­dcă nu ne-am ri­di­cat la uni­son ca să fa­cem mun­ca so­cia­lă di­fi­ci­lă pe ca­re o ce­re lumea con­tem­po­ra­nă. Asta înse­am­nă să sanc­ţi­o­năm abu­zu­ri­le şi hăr­ţu­i­rea agre­si­vă, încu­ra­jând în schimb ati­tu­di­ni­le şi ac­ţi­u­ni­le pro-so­cia­le. Asta tre­bu­ie să fa­cem – atât în per­soa­nă, cât şi pe reţelele de socializare.

Agustín Fuentes, ex­plo­ra­tor şi bur­si­er National Geographic, es­te pro­fe­sor de an­tro­po­lo­gie la ca­te­dra Edmund P. Joy­ce a Uni­ver­si­tă­ţii No­tre Da­me.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania

© PressReader. All rights reserved.