Miracolul de la Viscri
A fost odată ca niciodată în Țara Ovăzului, și să tot fie de-atunci vreo 30 de ani, un mare exod al celor mai muncitoare dintre furnici. În mușuroaiele pe care le-au părăsit sașii, durate în piatră din moși-strămoși, toți vrednici și austeri gospodari, s-au aciuat greierii. De cele mai multe s-a ales praful…
Există însă un loc unde mușuroiul a fost reparat și readus la viață cu câteva sute de greieri dedați la școala valorilor furnicești. Viscri, un sat cu peste 80% populație de etnie romă, a devenit brandul cel mai faimos al turismului rural din România. Acest miracol a fost posibil grație unei mame-furnică, Regina Țiganilor, cum i-au spus gurile rele, în jurul căreia s-a reinventat comunitatea. Furnica e Caroline Fernolend, devenită recent președintă a Mihai Eminescu Trust (MET). Mi-am redescoperit patriotismul de curând și de nevoie, văzând cum toți prietenii mei pleacă peste hotare și simțind poate doar o umbră din pustiul căscat în inima lui Caroline în anii '90, când s-a consumat marele exod al sașilor ardeleni. Am mers la Viscri să mă conving că miracolul este adevărat, că emigrarea e doar o modă facilă, nu unica soluție, că te poți realiza și-n țara ta, și-n satul tău, făcând aceleași lucruri ca afară, adică muncind mai mult și devenind un pic mai bun în fiecare zi.
Și am plecat convertit la optimismul lui Caroline, la convingerea ei că dacă ne vom trezi la timp și vom respecta valorile din jurul nostru, folosindu-le pentru noi, în viaţa cea de zi cu zi, dacă ne-om dumiri cine suntem și ce avem, dacă ne vom redescoperi mândria și vrednicia, putem să fim iarăși ce am fost și chiar mai mult decât atât. E drept, este nevoie de un proiect de țară sau de sat, e nevoie de omul providențial care să facă terapie de grup cu ai săi, deprimați, leneviți de para mălăiață a ajutorului social, întorși unii împotriva altora, pentru a-i uni în jurul unui țel comun. Avem nevoie de 1001 de clone ale lui Caroline.