Practic Idei

Îndrăgitul bujor

✍ Nicolae Nicula, sat Palanga, com. Amărăști, jud. Vâlcea

- Bujorii se plantează doar în locuri însorite, fiindcă la umbră nu înfloresc. Cum sunt sensibili la transplant­are, se mută rar, o dată la cinci-șase ani.

Există peste 3.000 de soiuri de bujori: albi, roșii, roz, cu flori foarte mari, parfumate. Aceștia se înmulțesc prin divizarea tufei. Plantele se scot din pământ, se despart în mai multe bucăți, astfel încât fiecare să cuprindă două-trei rădăcini groase cu muguri evidențiaț­i la partea superioară. Frunzele se elimină, lăsându-se numai baza pețiolului la lungimea de 10 cm. Imediat după divizare, se face plantarea în gropi adânci de 3-4 cm. Plantele se așază astfel încât mugurii să poată fi acoperiți cu 6-8 cm de pământ. Între plante se lasă circa 70-80 cm distanță.

LA CE SĂ FII ATENT

Timpul de transplant­are, de înmulțire, este în cursul lunii august, începutul lui septembrie, pentru ca înrădăcina­rea să se facă la începutul iernii. Plantările mai târzii compromit înflorirea pentru unu sau doi ani. Îi plac solurile adânc lucrate și bogate în substanțe nutritive, motiv pentru care se recomandă ca în fiecare an, vara, după trecerea florilor, să se aștearnă 6-8 cm gunoi de grajd. Bujorii rezistă foarte bine la iernile noastre geroase. Bujorul se înscrie și în rândul plantelor medicinale, folosindu-se atât rădăcinile sale, cât și semințele. Doresc redacției și cititorilo­r, precum și colaborato­rilor și prietenilo­r Practic Idei o primăvară frumoasă, cu bujori înfloriți!

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania