Pe urmele trăsurii princiare, la o nuntă ca-n povești!

Căsătoria principelui Nicolae de România cu aleasa inimii sale, Alina-Maria Binder, a fost prima nuntă regală la Sinaia – reședința regilor României – după 87 de ani de la momentul căsătoriei Prințesei Ileana, pe 26 iulie 1931, cu Arhiducele Anton de Habsburg. Reporterul RL a fost de față și a înregistrat bucuria oamenilor simpli prezenți acolo.

A fost odată ca niciodată o nuntă împărătească, o nuntă ca-n povești cu prinți și prințese, nunta lui Nicolae de România cu aleasa inimii sale, Alina-Maria Binder, în Sinaia regală. A fost emoționant să-i vezi și să simți bucuria oamenilor simpli prezenți acolo, care mărturiseau că n-au mai pomenit o astfel de nuntă și nici nu cred că vor mai apuca alta. A fost prima nuntă regală la Sinaia – reședința regilor României – după 87 de ani de la momentul căsătoriei Prințesei Ileana, pe 26 iulie 1931, cu Arhiducele Anton de Habsburg.

Tot orașul Sinaia se adunase acolo. Rar ne-a fost dat să vedem, dar mai cu seamă celor din Sinaia, iar pe lângă ei și oamenilor veniți de prin toate colțurile țării, așa fluviu de invitați și participanți la nuntă, îmbrăcați cum cere eticheta: smokinguri și pălării plutitoare, unele mari, în nuanțe deosebite, ca niște abajururi, altele mai mici, discrete ca un coșuleț cu viorele, cu un fulg sau o pană fluturând timid. La prima vedere poate părea hazliu pentru românul care n-a văzut decât defilările de 23 August sau nunțile prim-secretarilor de la „județeana de partid“, dar aceste accesorii sunt chestiuni foarte importante, care se impun. Așa e regula. Ele țin de etichetă. Reprezentanți ai marilor case regale europene, dar și ai nobilimii au fost acolo, onorând această nuntă. Cel mai mare bulevard al orașului gemea de lumea care tremura de frig și de emoție, murmura, aplauda, vocifera și iar aplauda de fiecare dată și la orice semn când oamenii de ordine lărgeau culoarul de intrare în curtea bisericii.

Vin invitații, începe balul!

Vin? Ei sunt? Nu sunt ei, vin invitații! Nu, sunt Junii Brașovului, care au însoțit caleașca mirilor de la biserică și până la Cazinou. Din mașini trase în buza bisericii descind distinșii invitați, soborul de preoți și... cavalerii, conduși de un domn înalt, cu sabie la cingătoare și îmbrăcat într-o superbă uniformă de gală, o uniformă de aviație, precum și domnișoarele de onoare cu trene diafane. „Băi, ăștia sunt de-ai noștri, românași! Nu vezi ce cuminte calcă? Se uită la scări și la pantofi!“, se aude un murmur din mulțime. Ce-i drept, cam așa era. Alți domni sau doamne, cărora le surprindeai în treacăt graiul englezesc, franțuzesc sau nemțesc, călcau distins, cu privirea în sus, relaxați.

Accesul în curtea bisericii a fost restricționat, așa cum se procedează la astfel de evenimente, permis având doar sta’-ul, preoții, reprezentanții oficialităților locale însărcinate cu siguranța și ordinea publică și, nu în cele din urmă, presa, care a înconjurat biserica de câteva ori, trăgând cabluri, montând camere sau luând sincronuri cu participanții la eveniment. Țopăind de pe un picior pe altul, mulți fiind aici din seara care precedase evenimentul, chinuiți de frig și de telefoanele din studio. „Au venit, au ieșit, cum sunt îmbrăcați? Vreau un prim-plan cu trăsura, cu lipițanii! Ce, nu sunt lipițani, ce sunt?! Frizeri?! Ce-s ăia?“– cam așa se auzea din căștile reporterilor care relatau din frig, la cald, evenimentul ce stătea să înceapă, transmis în direct, din biserică, unde acces au avut doar invitații și media oficiale.

În sfârșit apar, în uralele mulțimii, și mirii. Doi tineri oarecum stânjeniți, decenți, frumoși și emoționați.

Cununat în biserica ctitorită de străbunicul său

Mirii s-au cununat religios în Biserica „Sfântul Ilie“, lăcaș ctitorit de Regele Carol al II-lea, sfințit în 1939, terminat în 1940, pe peretele interior al sfântului lăcaș fiind pictați atât Regele Carol al II-lea, cât și fiul său, Majestatea Sa Regele Mihai, ca mare voievod.

Biserica a fost construită din banii lui Emil Costinescu, un mare industriaș și ministru liberal, care deținea marile fabrici din Sinaia, printre care și Mefin, candelabrele fiind făcute tot acolo, dar și din donațiile celor mai înstăriți sinăieni. După 1948, fresca reprezentându-i pe cei doi regi ai României nu a fost distrusă, dar a fost acoperită cu o pânză.

Viață lungă ca în basmele cu prinți și prințese să aveți!

La fel de emoționant și de sincer a fost și mesajul

primarului Vlad Oprea, omul care a ridicat orașul regilor la măreția de altădată. „Sinaia a fost mereu casa regilor României. Indiferent de vremurile și încercările prin care au trecut, acasă au revenit. Regalitatea este acolo unde poporul o recunoaște, acolo unde aceasta se lasă atinsă, unde omenia este mai mare decât titlul, nu urându-le, ci cerându-le: «Viață lungă ca în basmele cu prinți și prințese să aveți!»“, a spus primarul cu ocazia acestui eveniment memorabil.

Slujba de cununie, oficiată de Înalt Preasfințitul Calinic al Argeșului și Muscelului și de un sobor de preoți desemnați de Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, a putut fi urmărită pe un ecran amplasat în afara bisericii.

După cununie, cuplul princiar s-a îndreptat într-o caleașcă de poveste spre Casino, din al cărui balcon mirii au salutat publicul. Pe tot traseul și în uralele mulțimii, trăsura a fost însoțită de Junii Brașovului, de grupuri folclorice din Bucovina și din alte ținuturi străvechi românești. „El este Regele nostru!“… Cam așa scandau oamenii adunați să-i întâmpine pe miri în fața Cazinoului din Parcul Ghica. „E mare păcat, e strigător la cer! Să nu vină nici măcar maică-sa la nuntă? Câți băieți are, ce suflet tre’ să ai?“, ne spune revoltată o doamnă îmbrăcată în costum popular.

Feriți, trece caleașca mirilor!

Caleașca ce i-a purtat pe miri a fost și ea specială. Confecționată în Italia, purtând o marcă celebră cu tradiție de peste 200 de ani, a fost trasă de doi bidivii, frizieni, înalți și negri, cu copitele albe ca zăpada ce se așternea pe crestele Bucegilor, crescuți într-un centru de echitație din Podari, de lângă Craiova. Este unicat, din lemn masiv, lucrată manual, cu un design care îi oferea patina timpului.

Regele Mihai I, simbolul prezent la nunta nepotului

Prințul Nicolae a ținut neapărat ca pe scaunul arhieresc, cel dedicat conducătorului țării sau înalților prelați, acolo unde pe vremuri stăteau voievozii și regii, să stea un tablou al Regelui Mihai I, bunicul său, în acest fel fiindu-i aproape, în aceste clipe fericite, nepotului pe care l-a iubit atât de mult.

Pe o bancă, sprijinit în baston, împovărat de ani și cu ochii în lacrimi, un bătrân ne povestește că avea 10 ani când, alături de tatăl său, pe peronul gării din Sinaia, l-a văzut pe Rege părăsind țara, în primele zile ale lui ianuarie 1948, parcă toată țara era acolo și plângea. Îl cheamă Nicolae Burchiu, a trecut bine de 80 de ani, abia mai poate merge sprijinit într-o cârjă, dar a ținut să participe, ca regalist și sinăian get-beget, la nunta Prințului Nicolae. Pătimaș al fotografiei, are o colecție impresionantă de imagini cu Regele Mihai, Regina-mamă Elena, cu Carol al II-lea. I-a cunoscut personal pe rege și pe regina-mamă în vara lui ’47. „Au venit la noi, la școală, cu dulciuri. Am primit și o diplomă, pe care regele a semnat-o în fața mea. O am și acum, am păstrat-o și am ascuns-o în anii comunismului, ca pe o icoană.“

Ne arată mândru insigna pe care o poartă la reverul hainei și care reprezintă coroana regală. „Este din aur și mi-a fost dăruită la Castelul Sigmaringen, în Germania.“(reședința și locul nașterii și al copilăriei regilor Carol I și Ferdinand, n.a.)

„Nunta aceasta este un eveniment mare pentru Sinaia și pentru România, pentru regalitatea noastră. Când Peleșul a împlinit 150 de ani, am fost invitat la acea sărbătoare. Mi-au dat lacrimile când am văzut drapelul pus iar pe el, la fel cum am lăcrimat când a fost coborât steagul după venirea comuniștilor.“

Înalți oaspeți, poftiți la masă!

Pentru nunta care a împodobit Cazinoul din Sinaia mai ceva ca în vremurile lui bune, mirii au ales să folosească detalii imagistice din manuscrisul Reginei Maria pentru a dărui fiecărui oaspete, alături de invitații, o amintire a ceea ce înseamnă regalitatea.

Meniul, ales atent chiar de miri, a cuprins 4 feluri de mâncare din bucătăria tradițională românească, dar și din bucătăria internațională, iar vinurile nobile, rafinate și asortate, au însoțit acest festin împărătesc.

Vinul spumant are și el o poveste, fiind furnizat de aceeași casă celebră care, în 1920, a cinstit ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand, iar acum a acompaniat tortul mirilor „Les Pivoines“, creat de atelierul de cofetărie couture.

Mirii au fost gătiți de designeri vestimentari renumiți, costumele purtate fiind o sincronizare perfectă între măiestria italiană, rigoarea britanică și eleganța franțuzească. Mirii au primit cununiile cadou de la nașii Constantin Filitti și Alexandra Butculescu-Filitti, acestea fiind comandate special pentru eveniment și lucrate în argint într-un atelier din Germania, iar în ce privește verighetele, cea a Alinei-Maria a fost cumpărată din Anglia, iar verigheta lui Nicolae, din România. Mirii, copilărind în țări diferite, au vrut ca verigheta fiecăruia să fie luată din țara unde celălalt a crescut.

Ei cu nunta, noi cu...

Undeva la periferia orașului, departe de valsurile nupțiale, de cupele de șampanie cristalină ce se ciocneau în aplauze și urări, e lumea obișnuită. Nu cu nunta, ci cu truda, fie ea purtată la un păhărel de tărie. Întrebăm și noi, curioși, cum li s-a părut nunta, atmosfera de sărbătoare. „Ce să fie, domnule, o nuntă! Ca toate altele.“Și, uite așa, caleașca de poveste trasă de doi cai pursânge s-a transformat, brusc, într-o teleguță. „Da’, a fost frumos, i-a urcat într-o căruță și i-a plimbat prin oraș. Le-am zis la ăștia – ne povestește un domn nițel ciupit și arătând cu degetul spre mușteriii din cafenea – stați, măi, oameni buni! Dacă n-ați fost în biserică, unde mai căpătați ceva, credeți că vă lasă să intrați la cazinou, ce dați așa buluc!?“

În concluzie, nunta a avut nuanțele ei, depinde din ce parte te uiți!

Nicolae Burchiu