Romania Libera - Friday Edition

BĂTĂLIA ÎN PROGRAME DE GUVERNARE: PNL PROMITE CREȘTERI MAI MARI DECÂT PSD

Liberalii și-au prezentat ieri seară programul de guvernare pentru următorii patru ani - „Dezvoltăm România”, la Hotelul Radisson Blue, într-un cadru organizat pentru respectare­a măsurilor de stopare a răspândiri­i COVID-19.

- ioana.oancea @romanialib­era.ro

Așa cum îi spune și numele, programul PNL se bazează mai degravă pe investiții în infrastruc­tura de toate tipurile, pe măsuri economice și reforme.cu toate că cea mai mare parte a documentul­ui se referă la astfel de măsuri, PNL începe prin a prezenta ce va face pentru creșterea nivelului de trai. Măsura pare a dori să eclipseze ideile enunțate de PSD care vorbește despre măriri de salarii și pensii pe toată linia. Astfel, PNL promite cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, cu un ritm de creștere de peste 6% până în 2024. În ceea ce privește majorarea PIB, liberalii reușesc să se avânte mai mult decât PSD și susțin că acesta va fi crescut cu peste 450 miliarde lei până la peste 1.500 miliarde lei la finalul anului 2024, în timp ce pesediștii, care prezintă cifre diferite, și-au propus să atingă 1.441 miliarde lei la finalul următorulu­i mandat.

În ceea ce privește PIB-UL pe locuitor, România va depăși 85% din media UE27 la finalul anului 2024, promit liberalii, în timp ce pesediștii au în vedere o creștere cu 37%.

Când vine vorba despre locurile de muncă, liberalii promit peste 560.000 noi locuri de muncă mai bine plătite în economie și o creștere cu aproape 50% a salariului mediu net, care va ajunge la 1.000 Euro/lună în 2024. În schimb, social-democrații au în program recuperare­a a 800.000 de șomeri, „victimele guvernării PNL” și apariția a 500.000 de noi angajați cu peste 1000 euro salariu net lunar. Și în privința pensiilor, liberalii fac promisiuni mai îndrăznețe decât PSD. „Majorăm valoarea punctului de pensie cu 46% până în 2024 față de 2019, valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 Lei în 2019 la 1.840 lei în 2024; pensia medie anuală crește cu cca. 536 Lei până la aproape 2.000 Lei în 2024 față de nivelul din 2020. Creștem puterea de cumpărare a veniturilo­r românilor cu peste 30% și reducem inflația anuală sub 2%”, se mai arată în documentul prezentat de PNL. La rândul său, PSD vorbea despre o creștere a punctului de pensie cu 32%, pensiei minime cu 63% până la 1.300 lei și o scădere a șomajului cu 1,8 puncte procentual­e până la 3,5%. În ceea ce privește puterea de cumpărare, PSD și-a propus o mărire cu 37% raportată la salariul minim.

În ceea ce privește atragerea de fonduri europene, liberalii vorbesc despre cel mai mare pachet de fonduri europene pentru investiții și dezvoltare­a României - peste 80 miliarde de euro (aproximati­v 390 miliarde lei), în timp ce social-democrații fac referire la atragerea a 344 miliarde lei.

Infrastruc­tură

Liberalii conferă un spațiu destul de larg investiții­lor în infrastruc­tura de transport. „Realizăm investiții­le în infrastruc­tura de transport așteptate de români. Unim regiunile istorice ale României cu autostrăzi, drumuri expres și cale ferată de mare viteză prin închiderea coridoarel­or pan-europene de transport”, se arată în propuneril­e PNL.

Rutier: PNL își propune să finalizeze peste 970 Km de autostrăzi și drumuri expres în perioada 2021-2024 din care 660 Km de autostradă.

Feroviar: Liberalii au inclus mai multe promisiuni la acest capitol printre care creșterea vitezelor tehnice și comerciale pe 1.000 Km din reţeaua feroviară: București-brașov, Timișoara-arad, București-buzău, București-craiova, Pașcani-iași, București-pitești, reabilitar­ea liniei de cale ferată Brașov-sighișoara-simeria-curtici, dar și demararea de noi lucrări.

Metrou: Liberalii promit dezvoltare­a infrastruc­turii feroviare aferente zonei metropolit­ane a Municipiul­ui București prin modernizar­ea Inelului Feroviar București, finalizare­a Magistrale­i 5, lansarea în execuție a Magistrale­i 6 și dezvoltare­a unei noi magistrale de metrou Gilău-florești-cluj Napoca.

Naval: Modernizar­ea infrastruc­turii porturilor maritime și fluviale: Constanța, Galați, Giurgiu, Corabia, Calafat, Drobeta, Oltenița etc.

Aerian: Modernizar­ea infrastruc­turii aeroportua­re la Aeroportul Internațio­nal Mihail Kogălnicea­nu Constanța, Aeroportul Internațio­nal Timișoara-traian Vuia, la Compania Națională Aeroportur­i București, precum și la Aeroportul Internațio­nal Avram Iancu din Cluj-napoca și implementa­rea Programulu­i strategic de dezvoltare al Aeroportul­ui Internațio­nal Henri Coandă din București.

Canalizare, școli și spitale

În afara infrastruc­turii de transportu­ri, PNL promite să dezvolte și infrastruc­tura locală la standarde europene: astfel, se vor investi 8 miliarde de lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în 750 de localități și 1 miliard de euro pentru racordarea localități­lor la rețelele de gaze. 70% din drumurile județene și locale vor fi modernizat­e în 4 ani. Referitor la infrastruc­tura școlară, PNL vrea să construias­că și să reabilitez­e 2.500 de creșe, grădinițe și școli, 40 de campusuri școlare și 30 de cămine studențeșt­i, precum și 8 centre universita­re și 250 săli de sport școlare.

În ceea ce privește construcți­a de spitale noi, liberalii spun că vor 3 spitale regionale la Iași, Cluj și Craiova și 10 unități sanitare noi și extinderi prin programele europene de finanțare. În plus, 25 spitale județene și 110 spitale orășenești, precum și 1.450 centre medicale în mediul rural vor fi modernizat­e și reabilitat­e.

Mediu

Un alt capitol care atrage atenția, nefiind până acum una dintre temele predilecte ale PNL este cel de mediu. Liberalii propun combaterea tăierilor ilegale de pădure prin îmbunătăți­rea continuă a sistemului de monitoriza­re SUMAL, împăduriri masive, prin plantarea a 220 milioane de puieți forestieri în perioada 2021-2024, cu o investiție de 650 milioane de euro, reducerea cu cel puțin 75% a deșeurilor care ajung în gropile de gunoi până în anul 2025 și combaterea eroziunii costiere. Îmbunătăți­rea sistemului de evaluare și monitoriza­re a calității aerului la nivel național, întărirea capacități­i de monitoriza­re și intervenți­e a comisarilo­r Gărzii Naționale de Mediu și programe de finanțare în valoare de 830 milioane de euro pentru economie circulară, prevenirea riscurilor, calitatea aerului și biodiversi­tate.

 ??  ?? Liberalii și-au lansat programul de guvernare cu doar două săptămâni înainte de ziua alegerilor.
Liberalii și-au lansat programul de guvernare cu doar două săptămâni înainte de ziua alegerilor.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania