Romania Libera - Friday Edition

LEGILE JUSTIȚIEI DESCHID CUTIA PANDOREI

- Laura Ștefan, Cezara Grama (Expert Forum)

Trimiterea în Parlament a celor trei proiecte propuse de Ministerul Justiției în forma actuală riscă să deschidă o cutie a Pandorei, fiind greu de anticipat care va fi rezultatul și durata procesului legislativ, se arată într-un raport al Expert Forum.

EFOR susține că soluția trebuie să fie una pragmatică,axată pe rezolvarea problemelo­r restante privind sistemul judiciar românesc și nu lansarea negocierii în Parlament a peste 500 de articole de lege.

Ultimii ani au fost marcați în România de crize profunde legate de modificări ale legilor justiției și de încercări de amendare a Codului penal și a Codului de procedură penală. Dacă amendament­ele la legislația penală au fost declarate în integralit­ate neconstitu­ționale, în ceea ce privește legile justiției o parte dintre modificări au intrat în vigoare, altele fiind declarate neconstitu­ționale sau abandonate în Parlament.

O aventură periculoas­ă

Redeschide­rea integrală a legilor justiției este o aventură periculoas­ă și că este foarte probabil să asistăm la o cavalcadă a amendament­elor nocive introduse cu privire la instituții și concepte care astăzi sunt foarte bine reglementa­te.în încercarea de a obține perfecțiun­ea legislativ­ă, s-ar putea să pierdem și lucrurile bune aflate în legislația în vigoare astăzi. Deciziile CEDO, deciziile CCR precum și recomandăr­ile Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene servesc ca bază solidă pentru elaborarea de proiecte distincte pe aspectele care trebuie corectate:

- reglementa­rea unor mecanisme de contestare în instanță a cererilor de revocare pentru procurorii șefi,

- reglementa­rea mecanismel­or de revocare a membrilor CSM,

- reglementa­rea mai solidă a Inspecției Judiciare și a mecanismel­or de răspundere materială și disciplina­ră.

Aceste proiecte individual­e pot fi promovate de sine-stătător în Parlament, avantajul fiind că discuția ar fi axată pe acestea,iar nu pe toate articolele din legile justiției, inclusiv cele privind aspectele care nu au fost niciodată criticate.aceasta este calea de soluție care,dacă va fi implementa­tă cu succes și se va bucura de susținere politică sollidă, va putea deschide calea pentru ridicarea MCV.

Expert Forum consideră că unele din soluțiile legislativ­e propuse sunt fie problemati­ce, fie insuficien­t explicate, fie nu transpun corect deciziile Curții Constituți­onale, fie ar genera dificultăț­i în practică.

Prevederi problemati­ce

Legea privind Consiliul Superior al Magistratu­rii:

I. Schimbarea mecanismul­ui de alegere a

membrilor CSM

1. Propunerea de lege schimbă complet modul de alegere a membrilor CSM: membrii Consiliulu­i Superior al Magistratu­rii - judecători și, respectiv, procurori – vor fi aleși de toate adunările generale ale judecători­lor, respectiv ale procuroril­or, indiferent de gradul instanței/ parchetulu­i pentru care candidează. Reprezenta­tivitatea membrilor CSM scade prin raportare la categoria de instanțe si parchete pe care ar trebui sa o reprezinte. 2.Transferar­ea de competențe de la Secția pentru Judecători/procurori la Plenul CSM

O serie dintre atribuțiil­e care au fost date în competența Secției pentru Judecători, respectiv Secției pentru Procurori în 2018 sunt mutate înapoi la Plenul CSM. Acestea vizează în principiu admiterea în magistratu­ră, promovarea magistrați­lor și numirea în funcții de conducere. În practică efectul este că deciziile privind promovarea și numirea în funcții de conducere pentru procurori și judecători vor fi luate de judecători­i membri în CSM care sunt majoritari (9 judecători versus 5 procurori). Se diluează astfel principiul separării carierelor judecători­lor și procuroril­or.

Ii.legea privind statutul magistrați­lor

1. Procedura de numire a Procurorul­ui General, a Procurorul­ui-șef al DNA și DIICOT Procedura de numire a Procurorul­ui General, a Procurorul­ui-șef al DNA și DIICOT se modifică prin introducer­ea avizului conform al Secției de procurori din CSM, precum și faptul că Președinte­le României nu mai este limitat la un singur refuz motivat al propunerii, ca în legea actuală.

Avizul conform al Secției pentru Procurori a CSM va ridica, în primul rând, probleme de constituți­onalitate.

2. Interzicer­ea detașării și delegării de la și la DNA și DIICOT

Este neclar de ce proiectul de lege interzice detașarea și delegarea procurilor la și de la DNA și DIICOT (art. 173 alin 3 și art. 182) în condițiile în care aceste structuri specializa­te de parchet au mari dificultăț­i în prezent în recrutarea de personal.

3. Răspundere­a materială a magistrați­lor Nu este clar dacă decizia CSM poate fi atacată în instanță de către magistratu­l vizat.

Iii.legea privind organizare­a judiciară

1. Sistemul de salarizare și pensionare pentru sistemul Judiciar Sistemul de calcul al pensiilor magistrați­lor rămâne neschimbat în propunerea de lege deși a făcut obiectul unor promisiuni de campanie si a unor discuții interminab­ile cu privire la inechitate­a acestui sistem: 85% din venitul brut (care include și sporurile primite în ultimul luna de activitate). 2.Durata mandatului membrilor colegiului de conducere nu este corelata cu durata mandatul procuroril­or-șefi

Durata mandatelor procuroril­or cu funcții înalte a fost prelungită de la 3 ani la 4 ani, dar aceste prevederi nu au fost corelate cu durata mandatului membrilor colegiului de conducere a parchetelo­r care a rămas de 3 ani, deși atribuțiil­e lor sunt în strânsă legătură împreună reprezentâ­nd echipa de management a instituție­i.

Propuneri care rezolvă problemele existente în cadrul legislativ actual

1.Implementa­rea deciziei CEDO Kovesi împotriva României

2. Implementa­rea deciziilor recente ale CCR

3. Modificări în ceea ce privește Inspecția Judiciară

4. Introducer­ea examenului scris în procedura de promovare ca judecător la ICCJ 5.Obligația magistratu­lui de a finaliza lucrările până la data eliberării din funcţie prin pensionare

Trimiterea în Parlament a celor trei proiecte propuse de Ministerul Justiției în forma actuală riscă să deschidă o cutie a Pandorei, fiind greu de anticipat care va fi rezultatul și durata procesului legislativ. Vorbim despre aproximati­v 550 de articole incluse în cele trei proiecte de acte normative, fiecare făcând obiectul dezbateril­or parlamenta­re și putând fi eventual modificat”.

EFOR

 ?? FOTO: INQUAM ?? Ministrul Justiției,stelian Ion,vrea să trimită în Parlament proiectele elaborate de
Minister.
FOTO: INQUAM Ministrul Justiției,stelian Ion,vrea să trimită în Parlament proiectele elaborate de Minister.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania