Romania Libera - Friday Edition
Bătrânul și marea
Bătrânul și marea, cartea de referință a lui Ernst Hemingway, la fel ca “Maestrul și Margareta” a lui Mihail Bulgakov, recitite la maturitate, îți dau ție, ca cititor, alte interpretări.
Cărţile mari ale umanităţii sunt cele pe care orice vârstă le savurează și le dă interpretări noi, aveam să scriu în urmă cu mulți ani. La vârsta adolescenței, vedeam cauza bătrânului Santiago drept a unui învins. Un troglodit în căutarea peștelui cel mare. Eram de partea băiețașului care l-a părăsit. “Bine i-a făcut,” îi ziceam mamei,mare devoratoare de cărți, ca și mine. Ea m-a învățat că în fiecare film sau carte trebuie să-mi iau un erou cu care să țin.
Credeam și eu asemeni mamei copilului din poveste că bătrânul e un salao, adică un om fără noroc. Ce să cauți 84 de zile pe mare. A rezistat partenerul mai tânăr pe barcă, atât cât a putut, dar l-a apucat plictisul auzind tânguielile bătrânului și filosofiile lui de viață.
O recitesc acum cu sufletul la gură. Regret că n-am înțeles de mic mesajul esențial al cărții. Singurătatea unuia care nu mai are cui să-i împărtășească experienţele sale de viaţă o văd astăzi precum un ritual ascetic. Pentru cei care nu au citit capodopera lui Hamingway, amintesc momentul în care bătrânul a pândit fluxul pentru a pleca din nou. De data asta singur. În a optzeci și cincea zi. Timpul trecea, iar gândurile i se întunecau. La un moment dat, liniștea necuprinsă a mării se tulburase de trasul plutei undiței în adâncuri. “Trebuie se fie un pește mare pentru că trage de funie și duce barca în larg”,și-a zis Santiago,dintr-o dată fericit. Bătrânul visa de o viață la o pradă uriașă. Nu pentru a fi privit drept un pescar de mare performanță de către comunitatea sa rurală, ci pentru a ieși din sărăcie. Dorea, asemenea multora, o pradă de asemenea mărime pentru a ajunge și el bogat.problema era cum să-l aducă la suprafaţă și să-l omoare. Micul mare gigant conducea ostilităţile. În mediul său, cașalotul părea mai puternic. Dar bătrânul nu s-a dat bătut.două zile și trei nopţi s-a luptat cu vieţuitoarea acvatică.aici e momentul culminant, atât de bine ilustrat de pesiagistul și aventurierul de geniu care a fost Hemingway.
Va birui sau va fi tras în adâncuri?
Care dintre cei doi, omul sau fiinţa acvatică, va triumfa unul asupra celuilalt? Iată suspansul.
Peștele era prins. Deci teoretic Santiago avea un avantaj.mai trebuia să-l aducă la suprafaţă și să-l omoare. Dar peștele scapă mereu în adâncul în¬tunecos, având la celălalt capăt al firului barca și cu bătrânul în ea. Pericolul era din ce în ce mai mare.bătrânului îi sângerau mâinile și umărul, buzele-i erau crăpate. Îi era foame și frig. Proviziile erau pe terminate, iar peștele îl trăgea tot mai în larg. În cele din urmă,prada a obosit prima.astfel,s-a ridicat la suprafaţa apei.o clipă de uimire i-a ridicat pulsul bătrânului, în armonia speranței. L-a văzut.era un pește-spadă,mai mare decât barca lui. Rapid, i-a străpuns inima, dar nu putea fi urcat în barcă. Așa că l-a târât prin apă. Măsura valorii zecilor sale de kilograme în bani era nemărginită. Bătrânul a uitat de dureri, sângerări și de foame. A pus velele pentru a ajunge mai repede la ţărm. Dar cum pe mare ca și în viaţă primejdiile apar când ţi-e lumea mai dragă, atacul rechinilor l-a pus la grea încercare. Nu unul, ci vreo trei ca niște monștrii marini au sărit pe prada lui mare cât un castel de prinți. Atacau, se repliau. Bătrânul biruise câţiva, dar din adâncuri apăreau alţii. Lupta sa a continuat până aproape de ţărm, timp în care rechinii rupeau hălci întregi din prada lui atât de mare la preț.ajuns istovit în port,din captura sa nu mai rămăsese decât capul. Bătrânul s-a întors la rânduielile sale din colibă, mai singur, mai disperat și mai sărac.
Scriind această minunată povestire, Hemingway s-a mărturisit pe tine într-o alegorie cu mai multe semnificaţii. Eu am prins doar două: neîmpăcarea geniului cu mercantilismul lumii care nu-l înţelege și pilda creștină că în cer nu iei nimic cu tine. Marea cunoașterii, cea din Biblie, și-a găsit o interpretare de mare profunzime în opera de la sfârșitul vieţii autorului american refugiat în Cuba.
“Bătrânul și marea” este o carte mare.merită, dacă nu devorată, măcar citită. Santiago e în fiecare dintre noi, fie că ne dăm cu Bantleyuri,fie că de abia avem ce pune pe masă.aici a biruit Hemingway. A scris o carte pentru fiecare pământean.
Bănuit de servicii aduse CIA și repudiat de unii, ziaristul Ernest Hemingway s-a așezat în comunitatea aflată la 20 de km de Havana, înainte de cel de-al doilea război mondial, și s-a pus riguros pe scris: “Pentru cine bat clopotele”,“a Moveable Feast”,“dincolo de râu și între copaci” și “Bătrânul și marea.”
A luat premiul Nobel de abia în 1954.Povestea, la fel ca multe altele, are la bază o întâmplare reală despre care Hemingway a scris în 1936 în revista Esquire. Articolul se numea “Pe apele albastre – Scrisoare de pe Gulf Stream” și relata despre viaţa unui batrân pescar a cărui pradă fusese devorată de rechini, însă pescarul a supravieţuit. Nu este locul în care el s-a sinucis, ci doar așezământul în care și-a început vasalitatea faţă de depresia pe care o purta aevea în el.