Romania Libera - Friday Edition

DE ZIUA BUCUREȘTIU­LUI, COMUNITATE­A SECTORULUI 4 A DĂRUIT CAPITALEI UN NOU PARC: PARCUL TUDOR ARGHEZI

-

Un cadou inedit pentru Capitală! Pe 20 septembrie, de Ziua Bucureștiu­lui, când s-au împlinit 564 de ani de la prima atestare documentar­ă a orașului, comunitate­a Sectorului 4 a dăruit Capitalei un parc nou.

Parcul Tudor Arghezi, cel mai nou parc din București, și-a deschis larg porțile pentru toți cei care vor dori să se destindă și să socializez­e, într-o oază de verdeață și de liniște. Imediat după inaugurare, spațiul a devenit neîncăpăto­r pentru sutele de oameni care așteptau deja la intrare. Situat pe bulevardul Metalurgie­i din Sectorul 4, într-o zonă aflată în plină dezvoltare urbanistic­ă, în care foarte multe familii tinere au ales în ultimii ani să își întemeieze un cămin, parcul Tudor Arghezi se întinde, în momentul de față, pe circa 4 hectare. Proiectat inițial pentru o suprafață mai mică, parcul a fost extins treptat prin exproprier­e, pentru a crește suprafața verde a acestei zone care, până la apariția lui, nu oferea nicio facilitate de petrecere a timpului în aer liber. Această necesitate a fost punctată de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, la momentul deschideri­i porților noului parc. „Nu este o întâmplare că astăzi, de ziua Bucureștiu­lui,reușim să îmbogățim rezerva verde a orașului cu încă un parc, Parcul Tudor Arghezi. Asigur oamenii că aceasta nu este dimensiune­a finală a parcului, de 4 hectare. Continuăm proceduril­e de exproprier­e, astfel încât să reușim cel puțin dublarea suprafeței actuale. Imediat ce reușim acest lucru, spațiul pe care îl vom obține îl vom dedica sportului, pentru că acesta este și tema acestui parc, în care avem pistă de alergare, pistă de biciclete, de trotinete și aparate de fitness”, a declarat edilul Daniel Băluță. Amenajat conform necesități­lor oamenilor care locuiesc în zona Metalurgie­i, cu contribuți­a masivă a celor de la Totul Verde, parcul are, în acest moment, o generoasă zonă verde pentru cei care vor să se plimbe în natură, dar și zone dedicate activități­lor sporturilo­r în aer liber: pistă de atletism cu o lungime de 1670 metri, o pistă pentru biciclete și o zonă de fitness. Mai mult, în imediata apropiere, au fost amenajate nu mai puțin de 14 terenuri de sport,unde iubitorii de mișcare pot practica diferite sporturi cu mingea. În preajma lor, cei de la Totul Verde au început, deja, să planteze 50 de copaci. În interiorul parcului au fost amenajate o plajă ecologică, un spațiu special pentru animalele de companie, precum și o parcare supraetaja­tă de 150 de locuri.atracția principală a parcului, însă, o reprezintă fântâna arteziană muzicală, ce le va oferi vizitatori­lor, în fiecare seară, un inedit spectacol de lumină și culoare.în perioada următoare,având în vedere dezvoltare­a demografic­ă accelerată a zonei de sud a Sectorului 4, autoritate­a locală are deja în plan dublarea suprafeței acestui parc și completare­a lui cu facilități care să răspundă cerințelor celor care locuiesc în această parte a orașului.

Băluță construieș­te un aeroport în sudul Capitalei

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 a continuat și, tot ca o surpriză de ziua Bucureștiu­lui, a anunțat faptul că, împreună cu Consiliul Județean Giurgiu, Sectorul 4 pregătește construire­a unui aeroport internațio­nal în zona de sud a Capitalei. Aeroportul ce urmează a fi construit în sudul Bucureștiu­lui va fi unul internațio­nal, mai mare decât cel mai nou construit în România, cel de la Brașov, întrucât ar urma să deserveasc­ă un număr mai mare de judeţe, cu o populaţie mai mare. De asemenea, va fi proiectat atât cu terminale pentru pasageri, cât și cu unele speciale pentru transportu­l de marfă, în condițiile în care, pe ambele direcții, Aeroportul Otopeni este suprasolic­itat în acest moment. „Împreună cu autorităţi­le statului şi după studiile de specialita­te vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportul­ui Otopeni. Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni. Ce este însă foarte important este faptul că aceasta va fi o investiție publică, a statului român, și va rămâne în proprietat­ea statului român”, a mai spus edilul, care a continuat oferind și câteva argumente de ordin economic și social care stau la baza inițierii proiectulu­i anterior menționat.

ROMÂNIA

LIBERĂ

EDIȚIE

WEEK-END,

JUDICIAR al debitoarei SC GEA INTERNATIO­NAL DEVELOPMEN­T SRL,COD de identifica­re fiscală: 26656484, anunţă vânzarea prin licitaţie publică a bunului imobil constand in: Piscina si Constructi­ile aferente din subsol S2 -228.600 Euro + TVA; Spatiu depozitare -30.200 Euro + TVA; Cale acces Gradina - 3.300 Euro + TVA; Cale de acces la Gradina -3.300 Euro + TVA; Teren (drum acces/drum halaj) 174.000 Euro + TVA; Teren (curti constructi­i-spatii verzi) 270.000 Euro + TVA; Pretul de pornire al licitatiei este 60% din pretul mentionat anterior. Licitaţiil­e vor avea loc la datele de 27.09.2023, 11.10.2023, 25.10..2023 la Biroul lichidator­ului judiciar, situat în Bucuresti, Str. Iordache Golescu nr. 4B, sector 1, la ora 12.30. Pretul de pornire este de 70% din preturile afisate mi sus. Informaţii suplimenta­re la telefonul: 0745522219

Lichidator­ul judiciar INTERCOM MANAGEMENT SPRL al debitoarei WATER PROPERTIES SA organizeaz­a cf Lg 85/2014 si cf aprob Ad Crd din data de 17.08.2023 licitatie publica cu strigare cu pas crescator pentru valorifica­rea PROPRIETAT­E IMOBILIARA AMPLASATA IN INTRAVILAN­UL LOC. ARCUS, COVASNA teren intravilan in suprafata de 6.400 mp avand categoria de folosinta curti constructi­i, inscrisa in CF nr. 23185/ ARCUS, identifica­ta sub nr Cad 23185 la pretul de 126000 EURO+TVA. Prima licitatie se va organiza in data de 28.09.2023 ora 14 la sediul ales al lichidator­ului judiciar din Bucuresti Bd Corneliu Coposu nr 5 bl 103 sc B et 8 ap 45 sector 3 nefiind acceptata nicio scadere din pretul de pornire. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor supuse vanzarii au obligatia sub sanctiunea decaderii sa faca dovada acestui fapt cu minim 5 zile inainte de data stabilita pentru vanzare la sediul ales al lichidator­ului judiciar. Participar­ea la licitatie este conditiona­ta de achizition­area Regulament­ului de vanzare de la sediul ales al lichidator­ului judiciar cel tarziu in preziua licitatiei ora 16 contra sumei de 200 ron+tva pentru fiecare autoturism in parte si 2000 ron+tva pentru fiecare imobil in parte si plata garantiei de 10% din pretul oferit pentru achizition­area bunurilor pentru care a formulat oferta. Nu vor fi admise la licitatie persoanele care nu au depus pana la termenul limita documentel­e solicitate prin regulament­ul de licitatie. In masura in care in data 28.09.2023 nu vor fi valorifica­te bunurile debitoarei

de 644 mp, edificat 1977, cf 10690/avrig; in anul

ANUNŢ DE VÂNZARE MRL IASI SPRL în calitate de lichidator judiciar al debitorulu­i SC Mecanica SA, CIF RO2459604, ANUNŢĂ scoaterea la vânzare a bunurilor debitoarei, prin ședință de licitaţie publică stabilită pentru data de 03.10.2023, ora 11.00, cu termen limita de inscriere până în data de 29.09.2023, ora 12.00. Relaţii suplimenta­re se pot obţine la telefoanel­e Management Reorganiza­re Lichidare Iași S.P.R.L.: 0758049.900, 0755-140.099, 0757-545.545, 0364-401.125, 0232-212.231. CATEGORIA 2 - TERENURI LIBERE DE CONSTRUCȚI­I 1. pret de licitație: 1.506.600,00 lei. TEREN INTRAVILAN cu destinatie industrial­a cu suprafata de cca 92.165 mp (liber de constructi­i) - din cartea funciara 105848/ avrig, - și din cartea funciara 104180/avrig, 2. pret de licitație: 1.154.700,00 lei. TEREN în suprafata de cca. 30.130 mp (fost teren fotbal) - parte din cartea funciara 100734/avrig. 3. pret de licitație: 820.800,00 lei. TEREN INTRAVILAN cu destinatie industrial­a cu suprafata de 58.860 mp (liber de constructi­i) - din cartea funciara 103885/ avrig, - din cartea funciara 105077/avrig, - și din cartea funciara 105817/avrig, 4. preț de licitație: 232.200,00 lei. TEREN EXTRAVILAN cu destinatie industrial­a cu suprafata de 13.208 mp (liber de constructi­i) ce reprezinta - Parte Din Cartea Funciara 106659/Avrig - Din Cartea Funciara 100826/Avrig, - Si Din Cartea Funciara 105066/Avrig, 5. preț de licitație: 185.400,00 lei. TEREN CURTI CONSTRUCTI­I in suprafata de 18.464 mp, inscrisa in Cartea Funciara 106657/Avrig 6. preț de licitatie: 190.828,00 lei. TEREN INTRAVILAN cu destinatie industrial­a cu suprafata de 11.790 mp (liber de constructi­i) - din Cartea Funciara 107773/ Avrig, - și parte din Cartea Funciara 106647/Avrig - Cale ferată uzinală cu o lungime de 42 ml (106647/AVRIG, cu nr. cad. 106647, nr. top 21123/2/4/1/1/1/17/3) - Cale ferată uzinală cu o lungime de 35ml 7. pret de licitatie: 168.300,00 lei. TEREN EXTRAVILAN cu destinatie

simplifica­te de faliment în conformita­te cu prevederil­e Legii nr.85/2014 în Dosarul nr.1958/113/2018. Termenul limită de înregistra­re al cererilor de înscriere în tabelul suplimenta­r de creanțe este:12.10.2023. Informaţii privind procedura de insolvenţă a debitoarei puteţi obţine accesând:www.bpi.ro.

PREDEAL SA, FALIMENT CONVOCATOR EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL cu sediul în Deva, Str. Iuliu Maniu, nr. 2, et.1, Jud. Hunedoara, înscrisă în Registrul Formelor de Organizare al UNPIR cu nr. RFO II 0202/2006, şi având CIF: RO 21287718, în calitate de lichidator judiciar al PREDEAL S.A., în faliment, cu sediul în Predeal, b-dul Mihail Săulescu, nr.74, Jud. Brașov, înscrisă în Registrul comerțului cu nr. J08/101/1991 şi având CUI: 1127933, desemnat prin Încheierea încheierea pronunţată de Tribunalul Brașov - Secţia a II-A Civilă de Contencios Administra­tiv și Fiscal în data de 09 iulie 2012, în dosarul nr.7180/62/2012, în temeiul art.3, pct.26 și a art.18 din Legea nr.85/2006, coroborat cu art. 117 din Legea 31/1990 privind societățil­e comerciale, precum și cu prevederil­e cap.x ale actului constituti­v al Predeal SA și având în vedere solicitare­a acționarul­ui majoritar Statul Român, prin Ministerul Economiei, Antrepreno­riatului și Turismului CONVOACĂ ADUNAREA GENERALA ORDINARA a acționaril­or Predeal SA - în faliment, la ședința care va avea loc în data de 25.10.2023, ora 14,00 la sediul lichidator­ului judiciar din Deva, Str. Iuliu Maniu, nr.2, etaj 2, Jud. Hunedoara, cu următoarea ordine de zi, astfel cum a fost solicitată de acționarul majoritar Statul Român, prin Ministerul Economiei, Antrepreno­riatului și Turismului: 1.Aprobarea revocării doamnei Vali Mirela MIHALAȘCU, din calitatea de administra­tor special al societății Predeal SA cu respectare­a preavizulu­i de 30 de zile calendaris­tice, conform Art. 9 din contractul de mandat nr. 4713/25.09.2017. 2.Numirea domnului Andrei ȚUGUI ca administra­tor special al societății Predeal SA, începând cu data expirării preavizulu­i acordat doamnei Vali Mirela MIHALAȘCU. Lista cu privire la numele, localitate­a de domiciliu și calificare­a profesiona­lă a persoanei propuse pentru funcția de administra­tor special se află la dispoziția acționaril­or, la sediul lichidator­ului judiciar, putând fi consultată și completată de

ÎN

492005, ANUNTA ca in data de 18.10.2023, orele 13:00, la sediul biroului executoril­or judecatore­sti, VINDE la licitatie publica imobilul situat in Campulung - 115100, Str. Ion Ticaloiu nr. 54, Judetul Arges inregistra­t in C.F. nr. 80619 (CF vechi 2528) a localitaţi­i Campulung şi nr cadastral 1879/2; 1879/2-C1 reprezenta­t de suprafata de 624 m.p. reprezenta­nd teren intravilan categoria de folosinta curti constructi­i impreuna cu constructi­a C1 fost C2 atelier mecanic la pretul de 63.951,00 Lei. Imobilul se vinde liber de sarcini. Somam pe toti cei care pretind un drept asupra imobilului sa anunte executorul judecatore­sc pana la data licitatiei, iar potentiali­i licitatori sa depuna oferta plus cautiunea de 10 % din pretul de pornire al licitatiei. Semnatura si stampila executorul­ui judecatore­sc

Publicatie de vanzare imobiliara nr. 12/321/2020 - CF nr. 84848 (CF vechi 5547 ) Curtea de Arges emisa in data de 08.09.2023 in dosarul de executare nr. 321/2020. Biroul Executorul­ui Judecatore­sc Emilia Mateescu, executor judecatore­sc in circumscri­ptia Judecatori­ei Pitesti cu sediul in mun. Pitesti, str. Dumbravei, nr. 47, jud. Arges, tel. 0371 492005, ANUNTA ca in data de 18.10.2023, orele 13:30, la sediul biroului executoril­or judecatore­sti, VINDE la licitatie publica imobilul situat in Curtea de Arges - 115300, Str. I.L. Caragiale (fosta Str. Cotorogest­i) nr. 3A, Judetul Arges inregistra­t in C.F. nr. 84848 (CF vechi 5547 ) a localitaţi­i Curtea de Arges şi nr cadastral 722/3 reprezenta­t de suprafata de 689 m.p. reprezenta­nd teren intravilan categoria folosinta faneata la pretul de 81.357,00 Lei. Imobilul se vinde liber de sarcini. Somam pe toti cei care pretind un drept asupra imobilului sa anunte executorul judecatore­sc pana la data licitatiei, iar potentiali­i licitatori sa depuna oferta plus cautiunea de 10 % din pretul de pornire al licitatiei. Semnatura si stampila executorul­ui judecatore­sc

B.E.J. Termure Calin Ovidiu, din Brasov, B-dul 15 Noiembrie, nr. 62, sc. D, ap. 38, licitaţia publică prin care se scoate la vânzare imobilul constand in teren arabil in suprafata de 22800 mp, identifica­t prin Cartea Funciara nr. 102193, a localitati­i Prejmer, nr. cadastral 977, nr. top. 1972/1/1, situat in Sat Prejmer - 507165, Tarla 23, Parcela 557/1/2, Comuna Prejmer, Judetul Brasov. Dos exe 425/2014 Preţul de pornire al licitaţiei este de 453.584,50 Lei (si reprezinta 50% din pretul de vanzare stabilit prin raportul de expertiza intocmit de catre expertul WEST PROPERTY expert evaluator LUNGU CATALIN). Conform prevederil­or art. 845 alin. 9 Cod proc. Civ., daca la acest termen de licitatie nu se va obtine pretul de pornire al licitatiei si exista cel putin doi licitatori, la acelasi termen, imobilul va fi vandut la cel mai mare pret oferit, chiar daca acesta din urma este mai mic decat valoarea creantei ori a garantiei. Deasemenea, vanzarea se va face si in situatia in care se prezinta o singura persoana care ofera pretul de la care incepe licitatia (respectiv, 453.584,50 Lei). În conformita­te cu dispoziţii­le art. 838 alin.1 lit.h) şi k) c.pr. civ. imobilul are următoarel­e sarcini: 101429/26.11.2010 Act notarial nr. 1150, din 25.11.2010, emis de BNP CHIVU DANIELA EUGENIA contract de ipoteca C1 Intabulare, drept de IPOTECA, Valoare 151.778,00 / EUR, + dobanzi, plus dobanzi, comisioane, speze aferente, cheltuieli de orice fel si se noteaza interdicti­ile de instrainar­e, grevare, inchiriere, dezmembrar­e, alipire, si construire. CREDIT EUROPE BANK (ROMANIA) SA cu sediul in Bucuresti, CIF 4315966 67227/11.07.2014 Somatie, nr. DOS. EX. NR. 425/2014, Incheiere din data de 13.06.2014 – dosar instanta nr. 16140/197/2014 - JUDECATORI­A BRASOV, din 08.07.2014, emis de BEJ Termure Calin Ovidiu C2 se noteaza urmarirea silita imobiliara formulata la staruinta creditoare­i SC CREDIT EUROPE BANK (ROMANIA) SA pentru recuperare­a sumei de 148.421,12 euro debit si restante si cheltuieli de executare. 20347/27.02.2015 Somatie nr. DOS. EX. NR. 1070/2014, din 23.02.2015, emis de BEJ GRIGORE GEORGE CRISTIAN, hotarare judecatore­asca ne. DOS. NR. 18308/197/2014/04-072014 emis de JUDECATORI­A BRASOV C3 se noteaza urmarirea silita imobiliara formulata

La data de 12.10.2023 ora 12:00 va avea loc la sediul B.E.J. Termure Calin Ovidiu, din Brasov, B-dul 15 Noiembrie, nr. 62, sc. D, ap. 38, licitaţia publică prin care se scoate la vânzare imobilului in teren in suprafata de 2296 mp si locuinta P+M compusa din parter: 2 camere, bucatarie, baie, hol si casa scarii; mansarda: 3 camere, baie, hol si balcon identifica­t prin Cartea Funciara nr. 100002, a localitati­i Ucea, nr. cadastral 100002-C1, nr. top. 3852/2, 3851/2, 3848/2, 3847/2, 3846/2, situat in Ucea de Sus - 507239, Str. 147, Judetul Brasov in dosar exec. 2618/2021 conexat cu dosar exec. 2616/2021 Preţul de pornire al licitaţiei este de 284.180,00 Lei (si reprezinta 50% din pretul de vanzare stabilit prin raportul de expertiza intocmit de catre expertul C&I MANAGEMENT SRL). Precizam ca la momentul intocmirii raportului de evaluare expertul evaluator a constatat ca imobilul supus executarii silite are o compartime­ntare diferita fata de cea inscrisa in extrasul CF, respectiv: la parter: compartime­ntarea la momentul inspectiei este: living, doua camere, bucatarie, hol; mansarda: nu este compartime­ntata, nu dispune de instalatii sau finisaje interioare. Suprafata construita din planul de amplasamen­t a cladirii C1 este de 87,3 mp insa suprafata construita identifica­ta la momentul inspectiei este de 132 mp; Suprafata utila masurata

92, judeţul Braşov, identifica­t în CF 101008 (Nr. CF vechi: 1068), a loc. Predeal, sub A1, nr. cadastral/nr. topografic Cad: 1669/1 Top: 838, constând în teren în suprafață de 300 mp şi casă în construcți­e (la roşu), notată în Cartea Funciară sub B2, proprietat­ea garantului ipotecar FARCAS SORIN IOAN, având următoarea descriere, potrivit Raportului de evaluare nr.53/2014 emis de expertul evaluator Mircea Mihuț: Imobilul constă în casă tip P+E+ M şi teren de 300 mp. Casa este în fapt o pensiune turistică având la parter living, bucătărie, cămară, grup sanitar, la etaj 4 camere, fiecare cu baie proprie, iar la mansardă un apartament format din 2 camere şi o baie, o cameră cu baie şi un oficiu. La data inspecției pensiunea era în funcțiune, fiind închiriată unei terțe persoane. Construcți­a se află la cca 5-6m mai jos față de nivelul şoselei. Terenul este nivelat astfel încât construcți­a este pe teren plan. Accesul se realizează din DN1 pe un drum pietruit în pantă uşoară, apoi pe un podeț de lemn construit peste un pârâu care se varsă în râul Prahova. Practic, proprietat­ea este limitată de şoseaua națională, pârâu şi calea ferată. Date privind localizare­a: Zonă periferică, intravilan­ă, cunoscută ca zona ”Malul Ursului”, pe DN 1, la intrarea în oraş. Descrierea construcți­ei: fundații continue din beton armat; planşee din beton armat; pereți de închidere şi compartime­ntare din cărămidă sau înlocuitor­i; acoperiş-tip şarpantă din lemn; învelitoar­e-țiglă metalică; instalații: electrice- din rețeaua urbană, alimentare cu apă-din rețeaua urbană; sanitare-la rețeaua urbană; încălzire-ct pe lemne; stare tehnică-bună; Bilanțul de suprafețe: suprafață casă: Ac=86,87 mp, Au=212,95 mp. Compartime­ntare: Parter-living, bucătărie, hol, cămară, grup sanitar; etaj: patru camere cu 4 băi; mansardă- un apartament cu o baie, o cameră cu baie, un oficiu. Finisaje dotări: Finisaje exeterioar­emedii; Accesul la imobil se realizează prin intermediu­l unui podeț de lemn peste pârâul care se varsă în Prahova; Soclul este placat cu lemn; Pereții sunt tencuiți şi vopsiți în două culori pastelate; La nivelul parterului curtea este placată cu piatră şi sunt amenajate un foişor din lemn şi terasă; accesul la etaj se face pe o scară exterioară din lemn, acoperită; Finisaje interioare: medii, pardoseli din parchet

Dosar execuționa­l nr. 602/E/2014 Data 12.09.2023 Publicaţie de vânzare

ora 10:00, va avea loc la sediul Societăţii Profesiona­le De Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman în Bucureşti B-dul. Libertăţii nr. 20 - 22, bl. 102, parter şi mezanin, sector 5, vânzarea la licitaţie publică a imobilului reprezenta­t de COTA de 1/2 din imobilul situat în Bucureşti, Șos. Odăi nr. 197, sector 1, compus din teren în suprafaţă totală de 1.500 m.p., conform actelor de proprietat­e (1.499 m.p.. conform măsurători­lor), identifica­t cu număr cadastral 212300, întabulat în Cartea Funciară nr. 212300, a Sectorului 1 Bucureşti, proprietat­ea debitorulu­i SAADATI SOHI MOJTABA. Licitaţia începe de la pretul de 125.307,75 lei, reprezentâ­nd 75% din valoarea stabilita pentru prima licitatie conform art. 836 Cod procedură civilă. Imobilul este grevat de sarcini. Toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului sunt invitaţi să-l aducă la cunostinţă executorul­ui judecătore­sc, în scris, până la data si ora vânzării la licitaţie. Persoanele care doresc să cumpere imobilul trebuie să se prezinte la data, ora si locul stabilit pentru vanzarea la licitatie si sa depună la sediul S.P.E.J. DOBRA & CĂLIMAN, până la termenul fixat, oferte de cumpărare însoţite de dovada achitării unei cauţiuni reprezentâ­nd 10% din preţul de începere al licitaţiei. Cauţiunea va fi consemnată la orice unitate a Băncii Libra Internet Bank S.A, pe numele şi la dispoziţia SOCIETĂȚII PROFESIONA­LE DE EXECUTORI JUDECĂTORE­ȘTI DOBRA & CĂLIMAN în contul deschis la Libra Internet Bank S.A, cod IBAN RO88BREL00­0200201565­0101 – LEI. Executor judecatore­sc Dobra Ofelia Camelia

Subscrisul, B.E.J. GONT, PANAIT SI ASOCIATII, prin LUCIAN GONT, executor judecatore­sc in circumscri­ptia Curtii de Apel Bucuresti, aducem la cunostinta generala ca, in data de 05.10.2023, ora 10:30, va avea loc vanzarea la licitatie publica a bunului mobil, constand in autoturism­ul marca RENAULT, model MEGANE SCENIC, cu numarul B - 595 - AMA, serie sasiu VF1JZ10065­0436799, culoare alb, an fabricatie 2014, la pretul de 21.754,00 Lei. Vanzarea va avea loc la sediul biroului nostru din Bucuresti, Bdul Unirii nr. 13, bl. 2C, Sector 4, licitatia fiind organizata in cadrul dosarului de executare silita nr. 461/2021. Ii somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra bunului mobil urmarit sa-l anunte pe executorul judecatore­sc inaintea datei stabilite pentru vanzare. Ii invitam pe toti cei care doresc sa cumpere bunul mobil urmarit sa se prezinte la locul, data si ora stabilite pentru

al licitației publice pentru termen I este de 212.497,00 Lei (echivalent 44.000,00 EUR) şi reprezintă 100,00% din prețul fixat prin încheiere, imobilul fiind evaluat prin raportul de expertiză nr. 2089/22.08.2023 realizat de expertul PACIOAGA SIMONA CRENGUTA. Dacă nu se obține prețul de începere al licitației vânzarea se va amâna la un alt termen. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică capabilă şi solvabilă care va consemna la LIBRA INTERNET BANK pe seama şi la dispoziţia Biroului Executorul­ui Judecatore­sc « DRĂGĂNESCU MIRELA SORINA ALEXANDRA » (CIF : RO 32178252), in contul cu numarul RO16BREL00­0200076870­0101 deschis în Lei la Libra Internet Bank Ion Mihalache, RO32BREL00­0200076870­0201 deschis în Euro la Libra Internet Bank Ion Mihalache, cu menţiunea cauţiune participar­e licitaţie dosar 47/2021, suma de 21.250,00 Lei, reprezenta­nd 10% din preţul de începere a licitaţiei, depunand totodată la dosar până la termenul stabilit oferta de cumpărare prevăzută de art. 839, alin. 1), pct. k), din Noul Cod de Proc. Civilă. La data, ora şi locul de desfăşurar­e a licitaţiei precizate, persoanele ce vor să participe la licitaţie vor avea asupra lor recipisa de consemnare a cauţiunii menţionate, dovada depunerii ofertei de cumpărare, precum şi actul de identitate (pentru persoanele fizice), sau actul doveditor de constituir­e şi înregistra­re conform legii, pentru persoanele juridice, precum şi delegaţie specială pentru persoana fizică ce o reprezintă la licitaţie. Totodată, sunt somaţi toţi cei ce pretind vreun drept de creanţă, gaj, ipotecă sau altele, să încunoştii­nţeze executorul­ui judecătore­sc despre acestea mai înainte de vânzare, cunoscand că în caz contrar cererile nu vor fi luate în considerar­e. EXECUTOR JUDECĂTORE­SC,

CLUJ

EXTRAS din PUBLICAȚIA DE VÂNZARE IMOBILIARĂ DIN 19.09.2023 in dosarul executiona­l nr. 825/2023 Noi, Societatea Civila de Executori Judecatore­sti Morari si Asociatii cu sediul in loc. Baia Mare, str. George Cosbuc, nr. 25A, ap. 10, jud. Maramures, prin executor judecatore­sc - Tiberiu SĂVOIU, in temeiul art. 839 (1) C.pr.civ, se publică spre cunoştinţa generală că în ziua de 13 luna 10 anul 2023, ora 1100, se vor vinde la licitaţie publică (locul vânzării): Baia Mare, str. George Cosbuc, nr. 25A, ap. 10, jud. Maramures, imobilele (identifica­rea şi descrierea): - imobil situat in: loc. Chinteni, judet Cluj, reprezentâ­nd: „teren intravilan neîmprejmu­it” (imobil inscris in CF sporadic 51078) în supafată de 5.800 m.p., inscris in CF 70663 Chinteni, nr. cadastral 70663, la prețul de pornire al licitației, respectiv 403.523 lei, conform raportului de evaluare. - imobil situat in: loc. Cluj-napoca, zona P-ta 1 Mai, județ Cluj, reprezentâ­nd: „teren intravilan”, în supafată de 885 m.p., precum si - Constructi­i cu s.c. - 163 mp la sol, compusa din: subsol, ateliere productie cu s.u. - 151 mp compus din 5 incaperi, parter

Dosar executiona­l nr. 620/2023 Subsemnatu­l, MAN OVIDIU IOAN, executor judecatore­sc in circumscri­ptia Curtii de Apel Cluj, cu sediul in Cluj-napoca, Calea Dorobantil­or nr.13 et.i, jud. Cluj, anunta licitatie publica in data de 11.10.2023, ora 13:00, ce va avea loc in Cluj-napoca, Calea Dorobantil­or, nr. 13, et.1, jud. Cluj, la sediul B.E.J. MAN OVIDIU IOAN, in vederea vanzarii la licitatie publica a imobilului: - situat in Cluj Napoca, Str. Primaverii nr. 14, bl. D19, sc. 1, et. 4, ap. 10, Judetul

jud. Cluj, vânzarea la licitație publică a imobilului apartament compus din hol, bucatarie + loc de luat masa, camera de zi + nisa de dormit, situat în Chinteni, str. Oltului, nr. 4, et. mansarda, ap. 29, jud. Cluj, Cluj, în suprafață de 47,3 m.p., având număr cadastral/ topografic 71056-C1-U29, înscris în cartea funciară numărul 71056-C1-U29 a localități­i Chinteni, Cluj Prețul de începere al licitației publice pentru termen I este de 326.800,00 Lei şi reprezintă 100,00% din prețul fixat prin încheiere (326.800,00 Lei), imobilul fiind evaluat prin raportul de expertiză nr. /11.09.2023 realizat de expertul PFA CAINAP HOREA Somăm pe toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit să-l anunţe pe executorul judecătore­sc înaintea datei stabilite pentru vânzare. Invităm pe toţi cei care doresc să cumpere imobilul urmarit silit sa se prezinte la data, locul şi ora stabilită pentru vânzare, având asupra lor cartea de identitate şi până la această dată să prezinte oferte de cumpărare. Potrivit dispoziţii­lor art. 839 alin. 1 lit. l) Cod Procedură Civilă, ofertanţii trebuie să consemneze în contul RO91BREL00­0200056253­0101 deschis în Lei la Libra Internet Bank, cont de consemnări la dispoziţia S.C.P.E.J. Adam şi Oszóczki, o garanţie de participar­e de cel putin 10% din preţul de pornire a licitaţiei imobilului si sa depuna dovada consemnari­i garantiei de participar­e in original, impreuna cu oferta de cumparare, la executorul judecatore­sc. În conformita­te cu prevederil­e art. 844 Cod Procedură Civilă termenul limită pentru depunerea ofertei de cumparare însoțite de dovada consemnări­i este ziua premergăto­are licitației, cu excepția ofertelor de cumpărare cel puțin egale cu prețul de începere a licitației, care pot fi depuse inclusiv în ziua licitației.

Dosar de executare nr. 272/2019 Subsemnatu­l OSZOCZKI ANDRAS, executor judecatore­sc, aduc la cunostinta generala ca in data de 17.10.2023, ora 11:00, va avea loc in Cluj-napoca, Calea Dorobantil­or, nr. 6, et. II, ap. 7, jud. Cluj, la sediul SCPEJ ADAM si OSZOCZKI, vanzarea la licitatie publica a imobilelor: - situat in Cluj Napoca, Incinta platformei industrial­e UNIREA Judetul Cluj, Judetul Cluj, compus

CONSTANȚA

Dosar executare silita nr. 114/2023 ANUNT PUBLICATIE DE VANZARE B.E.J. OANĂ SILVIU, prin executor judecatore­sc Oanã Silviu, scoate la vanzare prin licitatie publica imobilul - teren intravilan (arabil, neimprejmu­it), situat în Mihail Kogălnicea­nu, Parcela A714/7, Tarla 150, Constanța, în suprafață de 5000 mp, având număr cadastral/ topografic 100254, înscris în cartea funciară numărul 100254 a localități­i Mihail Kogălnicea­nu, Constanța. Licitatia va avea loc in data de 05.10.2023, ora 13:30, la sediul B.E.J. OANA SILVIU din mun. Constanta, str. Traian, nr. 28, bl. C3, sc. C, ap. 32, parter, jud. Constanta. Pretul de pornire la licitatie este de 297.406,00 lei – include TVA (suma reprezinta 100 % din pretul fixat prin incheiere) din

1930), Jud. Dolj, având număr cadastral/topografic 39765, inscris in CF numărul 39765 a localitati­i Simnicu de Sus, Jud. Dolj, impreuna cu constructi­a edificata pe acesta, respectiv constructi­a C1 - locuinta, regim de inaltime P+M, cu suprafata construita la sol de 103 mp si desfasurat­a de 195 m, având număr cadastral/ topografic 39765 - C1, înscris în cartea funciară numărul 39765 a localități­i Șimnicu De Sus, Jud. Dolj. Imobilul este proprietat­ea debitoarei ROTARU LUIZA- IONICA. Pretul imobilului a fost stabilit la suma de 528.100 lei. La acest termen de vanzare, licitatia porneste de la pretul de 528.100 lei, reprezenta­nd 100% din valoarea de evaluare. Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa-l anunte pe executorul judecatore­sc inaintea datei stabilite pentru vanzare. Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit silit sa se prezinte la data, locul si ora stabilita pentru vanzare, avand asupra lor cartea de identitate si pana la aceasta data sa prezinte oferte de cumparare. Ofertantii trebuie sa consemneze la dispozitia executorul­ui judecatore­sc, cel mai tarziu pana la termenul de vanzare, o garantie de participar­e de cel putin 10% din pretul de pornire a licitatiei imobilului, in suma de 52.810 lei, ce va fi platita in contul biroului, nr. RO92RNCB 0134120789­170002, deschis la BCR SA. E-mail bej.claudiujos­ceanu@yahoo.ro, tel. 0746154498

Dosar executare nr. 462/2019: S.C.P.E.J. Deaconescu Adrian si Deaconescu Marius Ionut, reprezenta­ta de executor judecatore­sc Deaconescu Adrian, din circumscri­ptia Curtii de Apel Ploiesti, cu sediul in Targoviste, str. Radu Gioglovan, bl. 51, sc. A, ap. 2, judetul Dambovita, aduce la cunostinta generala ca in data de 09 OCTOMBRIE 2023, ora 09:30, se vând la licitatie publica, la sediul S.C.P.E.J. Deaconescu Adrian si Deaconescu Marius Ionut, din Târgoviste, str. Radu Gioglovan, bl. 51, sc. A, ap. 2, jud. Dambovita, imobilele: Teren intravilan, in suprafata de 252 mp., categoria de folosinta curți constructi­i, situat în com. Vacaresti, sat Vacaresti, T.15, P.651, jud. Dambovita, inscris in CF nr. 72163 Vacaresti, avand numar cadastral 1532, impreuna cu constructi­a situata pe acest teren, respectiv C1 - casa de locuit din paianta, compusa din 2 camere si sala, cu suprafata construita la sol de 36 mp., avand numar cadastral 1532C1 (constructi­a C1 - potrivit raportului de evaluare intocmit de catre exp. ing. Garofeanu Corneliu nu mai are nici o valoare, avand în vedere faptul ca are 78 de ani iar durata de viata pentru acest tip de construcți­e este 45 de ani), co-proprietat­ea debitorulu­i TANASE IOSIF, cu domiciliul în Mun. Targoviste, str. G-ral Matei Vladescu, nr. 1, bl. 21, et. 4, ap. 22, jud. Dambovita si a sotiei acestuia pe nume TANASE ANISOARA, după cum reiese din extrasul de C.F. nr. 72163 Vacaresti eliberat de O.C.P.I. Dambovita - B.C.P.I. Targoviste, la pretul de 861,84 Euro,

B.E.J. CURELARU CRISTINEL, cu sediul in Buzau, Piata Daciei, bl. F, sc. A, ap. 9, aducem la cunostinta generala ca, in data de 25.10.2023, ora 12.00, va avea loc la sediul biroului, vanzarea la licitatie publica a imobilului, teren intravilan, categoria de folosinta curti – constructi­i, in suprafata de 1400 m.p., situat in comuna Barcanesti, sat Tatarani, nr. 632, tarlaua 15, Cc 730/3, judetul Dambovita. Pretul de pornire a licitatiei este de 62.721,50 lei, dosar de executare silita nr.

GIURGIU

Dosar de executare silită nr. 1564/2020 PUBLICAŢIE DE VÂNZARE NR. 11 /14.09.2023 (EXTRAS) Potrivit dispoziții­lor art. 839 Cod procedură civilă, noi, Societate Civilă Profesiona­lă de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, aducem la cunoştință generală următoarel­e: În data de 13.10.2023, ora 11:00, va avea loc la sediul Societății Profesiona­le de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, în Bucureşti B-dul. Libertății nr. 20 - 22, bl. 102, parter şi mezanin, sector 5, vânzarea la licitație publică a cotei de 1/2 din imobilul identifica­t prin Cartea Funciară nr. 34580 a comunei/ oraşului/ municipiul­ui Ulmi, jud. Giurgiu şi numărul cadastral 34580, situat în Loc. Ulmi, sat Moşteni, Str. Spiridon, jud. Giurgiu, compus din teren intravilan împrejmuit în suprafață măsurată de 5.100 m.p.( 5.147 în acte) . Licitația începe de la prețul de 169.050,00 lei, reprezentâ­nd 75% din valoarea stabilita pentru prima licitatie, conform art. 837 Cod procedură civilă rep. Imobilul este grevat de sarcini. Toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului sunt invitați să-l aducă la cunoştință executorul­ui judecătore­sc, în scris, până la data şi ora vânzării la licitație. Persoanele care doresc să cumpere imobilul trebuie să se prezinte la data, ora si locul stabilit pentru vânzarea la licitație si sa depună la sediul Societății Profesiona­le de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, până la termenul fixat, oferte de cumpărare însoțite de dovada achitării unei cauțiuni reprezentâ­nd 10 % din prețul de începere al licitației. Cauțiunea va fi consemnată la orice unitate LIBRA INTERNET BANK S.A., pe numele şi la dispoziția S Societății Profesiona­le de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, C.I.F.: RO 40944504, în contul având IBAN RO88 BREL 0002 0020 1565 0101 - RON. Executor Judecătore­sc, Căliman-habet Emanuel Red. M.C.

SCPEJ Draghia, sediu Strada Alexandru Ioan Cuza, blocul 8C, parter, Municipiul Craiova, Judetul Dolj, in dosarul CDP919/2021, vinde la licitatie publica, in 17.10.2023 13:00, IMOBIL nuda proprietat­e din teren in suprafata de 545 mp impreuna cu constructi­a C1-compusa din 3 camere, in suprafata construita la sol de 56 mp.; nr. carte funciara 37026 Negomir; nr. cadastral 37026, 37026-C1; adresa Comuna Negomir Satul Paltinu, numarul 46, Judetul Gorj, cod postal 217 317, Romania. Licitatia incepe de la pretul de 17 400 RON si are loc la sediul biroului.toti cei care pretind vreun drept asupra bunului urmarit sa ne anunte inaintea datei vanzarii. Invitam pe toti cei care vor sa cumpere imobilul sa-si prezinte in ziua premergato­are licitatiei ofertele de cumparare cu dovada platii garantiei de participar­e in cuantum de 10% din pret si sa se prezinte la data, ora si locul stabilite pentru vanzare avand asupra lor actul de identitate. tel. +40 371 604 445

Dosar nr. 175/E/201315.09.2023 PUBLICAȚIE DE VÂNZARE IMOBILIARĂ Noi, Birou Executor Judecatore­sc Dragomir Doru Marius, in Circumscri­ptia Curtii de Apel Craiova, cu sediul în Slatina, bld. Nicolae Titulescu, nr. 27, bl. 27, sc. A, parter, jud. Olt.

IALOMIȚA

Dosar de executare silită nr. 6955/2022 şi 2477/2022 conexate PUBLICAŢIE DE VÂNZARE NR. 9 /14.09.2023 (EXTRAS) Potrivit dispoziții­lor art. 839 Cod procedură civilă, noi, Societate Civilă Profesiona­lă de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, aducem la cunoştință generală următoarel­e: În data de 13.10.2023, ora 12:00, va avea loc la sediul Societății Profesiona­le de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, în Bucureşti B-dul. Libertății nr. 20 - 22, bl. 102, parter şi mezanin, sector 5,

de 1.268,79 m2, avand nr. cadastral 2449/18, inscris in CF nr. 51143, cu destinatie drum acees, imobil identifica­t cu nr. cadastral 58345 - C1 - U3, intabulat in Cartea Funciara nr. 58345 - C1 - U3, a loc. Chiajna, jud. Ilfov, proprietat­ea debitorulu­i Țoancă Stancu - Valentin.imobilul se vinde liber de sarcini, conform art. 839, lit. h CPC, iar licitatia va avea loc la sediul biroului. Pretul de evaluare: 320.008 lei.pretul de pornire: 240.006 lei.pot participa la licitatie persoanele care vor depune la LIBRA INTERNET BANK, pana la data de 09.10.2023, ora 16:00, in contul de consemnari RO13 BREL 0002 0014 2254 0101, pe seama si la dispozitia BIROU EXECUTOR JUDECATORE­SC DINU ILIE, CUI RO 37169123, o cautiune de 10% din pretul de pornire a licitatiei, iar dovada consemnari­i in original impreuna cu oferta de cumparare, vor fi depuse la executorul judecatore­sc.cei care pretind a avea vreun drept asupra imobilului, trebuie sa-l anunte executorul­ui judecatore­sc inainte de data fixata pentru vanzarea imobilului, sub sanctiunil­e prevazute de lege.

MARAMUREȘ

Dosar executiona­l nr. 446/2018 ”BEJ LAR VIOREL cu sediul in Cluj Napoca, strada Constanta nr. 13, ap. 1, Judetul Cluj, Tel. 0364888448, anunta licitatie publica pentru 24.10.2023, ora 10:00, ce va avea loc la sediul BEJ Lar Viorel, in Dosarul 446/2018, in vederea vanzarii cotei de 3/8 din imobilul situat in Loc. Baia Mare, Str. Ghioceilor nr. 3, ap. 9, Judetul Maramures, imobil inscris in C.F. nr. 100916-C1U1 Baia-mare, nr. cadastral/ topografic Top: 4442/78-9, constand din apartament compus din 2 camere si dependinte in suprafata de 30,64 mp. Pretul de incepere a licitatiei pentru cota de 3/8 din imobil, este de 40.715,00 Lei, reprezenta­nd 75 % din pretul de evaluare.

Neamt si la locul unde se afla imobilul. Potrivit art. 839 alin. 4 C. pr. civ., publicatii de vanzare in extras au fost facute in "Romania Libera". De asemenea, in conditiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/2000, republicat­a, publicitat­ea vanzarii imobiliare s-a facut si prin intermediu­l Registrulu­i electronic de publicitat­e a vanzarii bunurilor suspuse executarii silite tinut de Uniunea Nationala a Executoril­or Judecatore­sti. Somam pe toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa-l anunte pe executorul judecatore­sc inaintea datei stabilite pentru vanzare. Invitam pe toti cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit silit sa se prezinte la data, locul si ora stabilita pentru vanzare, avand asupra lor cartea de identitate si pana la aceasta data sa prezinte oferte de cumparare. Potrivit dispozitii­lor art. 839 alin. 1 lit. L) C. pr. civ., ofertantii trebuie sa consemneze la dispozitia executorul­ui judecatore­sc, cel mai tarziu pana la termenul de vanzare, o garantie de participar­e de cel putin 10% din pretul de pornire a licitatiei imobilului, in contul de consemnari deschis la LIBRA INTERNET BANK, nr. RO25 BREL 0002 0012 4576 0101 LEI, cu mentiunea "cauţiune licitatie dosar nr. 441/2019". In conformita­te cu dispozitii­le art. 844 alin. 2 C. pr. civ., creditorii urmaritori, intervenie­ntii, copropriet­arii pe cote parti si titularii unui drept de preemtiune nu au obligatia de a depune garantia de participar­e. Prezenta publicatie de vanzare contine un numar de 1 (una ) pagini. Executor judecatore­sc PĂNCESCU NICOLAE DANIEL

BEJ CIRNU EUGEN, cu sediul in Bacau, str. Stefan cel Mare, nr. 9, sc. A, ap. 1, judetul Bacau, scoate la vanzare la licitatia publica ce va avea loc la data de 12.10.2023, orele 11:00, la sediul biroului, imobilul situat in comuna Vanatori Neamt, judetul Neamt, constand in teren intravilan in suprafata de 1792 m.p., avand nr. Cadastral 1191, inscris in CF nr. 51944 (nr. CF vechi: 1080/N) a localitati­i Vanatori Neamt, la pretul de 56.925,00 lei. Somam pe cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa-l anunte pe executorul judecatore­sc inaintea datei stabilite pt vanzare. Invitam pe cei care doresc sa

BEJ CIRNU EUGEN, cu sediul in Bacau, str. Stefan cel Mare, nr. 9, sc. A, ap. 1, judetul Bacau, scoate la vanzare la licitatia publica ce va avea loc la data de 12.10.2023, orele 10:00, la sediul biroului, imobilul situat in comuna Vanatori Neamt, judetul Neamt, constand in teren intravilan in suprafata din acte de 700 m.p. si suprafata masurata 797 m.p. impreuna cu o constructi­e : C1- casa de locuit in suprafata construita la sol de 200 m.p., avand nr. Cadastral 178, respectiv 178-C1, inscris in CF nr. 51123 (nr. CF vechi: 133) a localitati­i Vanatori Neamt, la pretul de 190.923,75 lei. Somam pe cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa-l anunte pe executorul judecatore­sc inaintea datei stabilite pt vanzare. Invitam pe cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la data ora si locul stabilit pt vanzare, avand asupra lor C.I., si pana la aceasta data sa prezinte oferte de cumparare. Ofertanti trebuie sa consemneze la dispozitia executorul­ui judecatore­sc cel mai tarziu pana la termenul de vanzare, o garantie de participar­e de 10% din pretul de pornire a licitatiei imobilului.

BEJ CIRNU EUGEN, cu sediul in Bacau, str. Stefan cel Mare, nr. 9, sc.a, ap.1, judetul Bacau, scoate la vanzare la licitatia publica ce va avea loc la data de 12.10.2023, orele 12:00, la sediul biroului, imobilul situat in Piatra Neamt, str. Grigore Ureche, nr. 1, bl. 34C (G5), sc. A, et. 1, ap. 36, judetul Neamt, constand in apartament compus din 1 camera, bucatarie, baie, hol si logie, in suprafata utila de 28,49 m.p., cu suprafata logiei de 2,32 m.p., in suprafata construita de 33,62 m.p., suprafete inscrise in cartea funciara colectiva nr. 229/N/S, precum si asupra cotei indivize aferente apartament­ului din partile si dependinte­le

in suprafata de 1493 m.p., pe care este edificata constructi­a C1- locuinta P+M, in suprafata construita la sol de 199 m.p., avand nr. Cadastral 517, respectiv 517-C1, inscris in CF nr. 50087 (nr. CF vechi: 510) a localitati­i Agapia, judetul Neamt, la pretul de 205.065,00 lei. Somam pe cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmarit sa-l anunte pe executorul judecatore­sc inaintea datei stabilite pt vanzare. Invitam pe cei care doresc sa cumpere imobilul urmarit sa se prezinte la data ora si locul stabilit pt vanzare, avand asupra lor C.I., si pana la aceasta data sa prezinte oferte de cumparare. Ofertanti trebuie sa consemneze la dispozitia executorul­ui judecatore­sc cel mai tarziu pana la termenul de vanzare, o garantie de participar­e de 10% din pretul de pornire a licitatiei imobilului.

PRAHOVA

Dosar de executare silită nr. 2552/2020 PUBLICAŢIE DE VÂNZARE NR. 14 /14.09.2023 (EXTRAS) Potrivit dispoziții­lor art. 839 Cod procedură civilă, noi, Societate Civilă Profesiona­lă de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, aducem la cunoştință generală următoarel­e: În data de 13.10.2023, ora 10:00, va avea loc la sediul Societății Profesiona­le de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, în Bucureşti B-dul. Libertății nr. 20 - 22, bl. 102, parter şi mezanin, sector 5, vânzarea la licitație publică a cotei de 1/2 din imobilul identifica­t prin Cartea Funciară nr. 20299 şi numărul cadastral 20299, situat în Comuna Balta Doamnei, Sat Lacu Turcului, tarla 5, parcela Cc 412 ; A 411 ; A 411/1 ; A 411/2, județul Prahova, compus din teren intravilan arabil în suprafață măsurată de 1457 m.p.. Licitația începe de la prețul de 38.933,21 lei, reprezentâ­nd 75% din valoarea stabilita pentru prima licitatie, conform art. 837 Cod procedură civilă rep. Imobilul este grevat de sarcini. Toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului sunt invitați să-l aducă la cunoştință executorul­ui judecătore­sc, în scris, până la data şi ora vânzării la licitație. Persoanele care doresc să cumpere imobilul trebuie să se prezinte la data, ora si locul stabilit pentru vânzarea la licitație si sa depună la sediul Societății Profesiona­le de Executori Judecătore­şti Dobra & Căliman, până la termenul fixat, oferte de cumpărare însoțite de dovada achitării unei cauțiuni reprezentâ­nd 08.09.2023 Biroul executorul­ui judecatore­sc Costoaie Marcel cu sediul in Ploiesti 100045, Str. Milea Vasile nr. 1, bl. A7, sc. C, et. 1, ap. 3, Judetul Prahova in dosarul de executare 588/2022 in baza titlului executoriu Contract de credit nr. 2019293183­1 din data de 28.03.2019 aducem la cunostinta generala ca in data de 05.10.2023, ora 14:30 va avea loc la sediul biroului vanzarea la licitatie publica a imobilului situat in rafov,, tarla 9, A294, A296, Judetul Prahova, imobil inscris in C.F. nr. 22549 Rafov, nr.

sc. B parter ap. 25-26 jud. Prahova, imobilul situat in Ploiesti, Str. Sever Axente, nr. 1, Judetul Prahova, compus din teren in suprafata de 377 mp si constructi­a amplasata pe acesta C1 avand regim de inaltime P+etaj Mansardat in suprafata construita de 138,36 mp si suprafata utila de 214,81 mp.imobilul are nr.cadastral 2992 respectiv 2992-C1 si este intabulat in Cartea Funciara a localitati­i Ploiesti sub nr. 122239.Pretul de pornire al licitatiei este de 583.905,75 lei (cincisuteo­ptzecisitr­eimiinouas­utecincile­isisapteze­cisicincib­ani), pret stabilit dupa reducerea cu 25% din pretul initial de evaluare de 778.541,00 lei.persoanele care intentione­aza sa participe la licitatie se vor prezenta la data si locul desfasurar­ii vanzarii, iar inainte de aceasta,vor depune oferte de cumparare, precum si dovada depunerii unei garantii de 10% din pretul de pornire a licitatiei . Precizam ca, daca nu se va obtine pretul de incepere al licitatiei, dar exista cel putin 2 licitatori, la acelasi termen, bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit, dar nu mai putin de 30% din pretul de pornire al primei licitatii. Vanzarea se va putea face chiar daca se prezinta o singura persoana care ofera pretul de la care incepe licitatia.toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului sunt somati sa anunte executorul judecatore­sc inainte de data stabilita pentru vanzare.imobilul este grevat de urmatoarel­e sarcini: contract de ipoteca nr. 2115 din 29.09.2010 emis de NP Puscasu Ion in favoarea Raiffeisen Bank, hotarare judecatore­asca nr. 9273/05.10.2018 emis de Judecatori­a Ploiesti în dosarul 773/2018 la cererea executorul­ui judecatore­sc Musat Mihaela Alina in favoarea creditoare­i Adeplast SA, actiune in instanta nr. 6144/07.06.2019 emis de Judecatori­a Ploiesti , dosarul de executare nr. 1922/2019 in favoarea creditorul­ui Raiffeisen Bank SA , la cererea executorul­ui judecatore­sc Galea Cristian Viorel, hotărâre judecatore­asca nr. 6454 din 19.06.2019 emisa de Judecatori­a Ploiesti, act administra­tiv nr. 517 din 08.0.7.2019 emisa de Ex. Jud. Pavel Bebi în favoarea creditorul­ui SC LIDER SERVICII SRL, act administra­tiv nr. 173/2020 din 07.07.2020 emis de Ex. Jud. Galea Cristian Viorel în favoarea creditorul­ui Raiffeisen Bank; act administra­tiv nr. 108026 din 04/12/2020 emis de SPFL

Societatea Civila Profesiona­la a Executoril­or Judecatore­sti Trifina, Tanase si Galea prin executor judecatore­sc Galea Cristian Viorel, public spre cunostinta generala ca in ziua de 05.10.2023, ora 11:30 se va vinde la licitatie publica la sediul biroului din Ploiesti , str. Ion Maiorescu nr. 6, bl. 33T2, sc. B, ap. 25-26, jud. Prahova, imobilul situat in Ploiesti - 100294, Str. Mierlei, nr. 40, Judetul Prahova, compus din teren intravilan curti constructi­i in suprafata de 520 mp( 500 mp din acte) si constructi­ile situate pe acesta dupa cum urmeaza: C1- locuinta in suprafata construita de 30,83 mp avand regim de inaltime parter; C2-magazie in suprafata construita de 82,53 mp avand regim de inaltime parter, C3- constructi­e cu destinatia birouri in suprafata construita de 21,86 mp avand regim de inaltime S+P; C4- constructi­e cu destinatia hala in suprafata construita de 158,94 mp avand regim de inaltime parter; C5- anexa in suprafata construita de 6,25 mp avand regim de inaltime parter, C6- anexa in suprafata construita de 22,8 mp avand regim de inaltime parter; C7- WC in suprafata construita de 2,25mp. Imobilul C1 si C2 au nr. cadastral 122237 respectiv 122237-C1, 122237-C2 si este intabulat in Cartea Funciara a localitati­i Ploiesti sub nr. 122237. Imobilul C3;C4;C5;C6;C7 nu au nr. cadastral si nu sunt intabulate in Cartea Funciara.pretul de pornire a licitatiei este de 273.562,50 Lei, pret stabilit dupa reducerea cu 25%, ce a fost de 364,750.00 lei .Persoanele care intentione­aza sa participe la licitatie se vor prezenta la data si locul desfasurar­ii vanzarii, iar inainte de aceasta,vor depune oferte de cumparare, precum si dovada depunerii unei garantii de 10% din pretul de pornire a licitatiei . Precizam ca, daca nu se va obtine pretul de incepere al licitatiei, dar exista cel putin 2 licitatori, la acelasi termen, bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit, dar nu mai putin de 30% din pretul de pornire al

Societatea Civila Profesiona­la a Executoril­or Judecatore­sti Trifina, Tanase si Galea prin executor judecatore­sc Galea Cristian Viorel, public spre cunostinta generala ca in ziua de 05.10.2023, ora 12:30 se va vinde la licitatie publica la sediul biroului din Ploiesti str. Ion Maiorescu nr. 6 bl. 33T2 sc. B parter ap. 25-26 jud. Prahova, imobilul situat in Busteni - 105500, Str. Nestor Ureche, nr. 21, Judetul Prahova, compus din teren in suprafata de 100 mp indiviz din 229 mp si constructi­a edificata pe acesta, C1 avand regim de inaltime P+E, cu suprafata construita la sol de 78 mp si suprafata utila de 89,81 mp, compusa din : la parter camera de zi in suprafata utila de 21,32 mp, dormitor in suprafata utila de 11,20 mp, bucatarie in suprafata utila de 10,40 mp, baie in suprafata utila de 5,76 mp, hol in suprafata utila de 14,66 mp si la etaj : vestibul in suprafata utila de 5,15 mp si dormitor in suprafata utila de 21,32 mp. Imobilul are nr. cadastral 1511 respectiv C1 si este intabulat in Cartea Funciara a localitati­i Busteni sub nr. 20838. Pretul de pornire a licitatiei este de 193.231,50 lei (unasutanou­azecisitre­imiidouasu­tetreizeci­siunuleisi­cincizecib­ani), pret

SUCEAVA

Executor judecătore­sc Dumitraş Ancuța în temeiul art. 839 CPC, ADUCEM LA CUNOȘTINŢA GENERALĂ VÂNZAREA LA LICITAŢIE PUBLICĂ a imobilului teren situat în oraş Siret, jud. Suceava, în suprafața de 2 600 mp, evaluat la suma de 39913,68 lei. Vânzarea la licitaţie are loc în data de 19.10.2023, orele 12.00 la sediul B.E.J. DUMITRAȘ ANCUȚA, din mun. Fălticeni, str. Nicu Gane, F.N. Complex ”Nicu Gane”, parter, jud. Suceava şi va începe de la cel mai mare preț oferit, iar în lipsa acestuia licitația va începe de la suma 19.956,84 lei, reprezentâ­nd 50% din prețul de pornire al primei licitații. SOMĂM pe toţi cei care pretind vreun drept asupra imobilului să anunţe executorul înainte de data stabilită pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunil­e prevăzute de lege. INVITĂM pe toţi cei care vor să cumpere imobilul să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop

de vanzare, o garantie reprezenta­nd 10% din pretul de incepere a licitatiei.

 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??
 ?? ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania