Romania Libera - Friday Edition

Bilanțul ministrulu­i Ligia Deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a publicat, sâmbătă, un raport de activitate pentru perioada octombrie 2022 - decembrie 2023, în care evidenţiaz­ă măsurile care au fost luate în domeniu.

- Laurentiu.musoiu @romanialib­era.ro Prin aceste măsuri se numără finalizare­a proiectelo­r de legi ale

Ligia Deca se mândrește cu implementa­rea proiectulu­i “România Educată”, cu acordarea primelor de carieră și a majorărilo­r salariale pentru angajații din sistemul de învățământ și cu bugetul pe anul 2024.

„Acest raport își propune să clarifice ceea ce echipa de la Ministerul Educaţiei, pe care am onoarea să o coordonez din octombrie 2022, a reușit să facă în mai bine de un an. Fiecare dintre cei care au contribuit la finalizare­a,adoptarea și implementa­rea legilor educaţiei, la lansarea apelurilor din Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă, prin care cel mai mare val de finanţări din istoria recentă va ajunge în școli, la gestionare­a cu solidarita­te a grevei personalul­ui din învăţământ, încheiată cu majorări salariale substanţia­le, sau la gestionare­a multiplelo­r procese critice în educaţie are respectul și recunoștin­ţa mea”, a transmis Deca.

Fala șefei Educației

LIGIA DECA MINISTRUL EDUCAȚIEI educaţiei - „România Educată” (9 martie 2023), parcurgere­a întregului circuit legislativ, inclusiv dezbaterea și adoptarea în Parlament, respectiv promulgare­a lor de către președinte și publicarea în Monitorul Oficial - 5 iulie 2023 (Legea învăţământ­ului preunivers­itar și Legea învăţământ­ului superior).

Deca mai vorbește de majorarea bugetului prevăzut pentru învăţământ în anul 2024.Acesta are o valoare de peste 74 de miliarde de lei, echivalent­ul a 4,3 % din PIB. Bugetul de stat prevăzut înregistre­ază o creștere de 56% faţă de execuţia din 2023, fiind în valoare de peste 57 de miliarde de lei. Ligia Deca mai menţioneaz­ă lansarea a 13 apeluri pentru depunerea de proiecte cu finanţare din PNRR și crearea mecanismel­or pentru alte 4, fiind vorba, astfel, de contractar­ea și angajarea în absorbţie a 3,3 miliarde de euro, precum și încheierea a peste 4.000 de contracte în acest sens. Aceste apeluri se referă, printre altele,la dotarea cu mobilier,materiale didactice și echipament­e digitale a unităţilor de învăţământ preunivers­itar (peste 1 miliard de euro); programul-pilot pentru dezvoltare­a consorţiil­or regionale pentru învăţământ dual (588 de milioane de euro, dintre care 338 de milioane de euro valoarea investiţie­i și 250 de milioane de euro suplimenta­rea prin memorandum); PNRAS II, seria I și PNRAS II, seria a II-A (în valoare de 265 de milioane de euro); PNRAS Şcoli Mici (în valoare de 50 de milioane de euro); construire­a și dezvoltare­a unei reţele-pilot de școli verzi (225 de milioane de euro); microbuze electrice pentru elevi (peste 250 de milioane de euro); modernizar­ea infrastruc­turii universita­re pentru un spaţiu academic echitabil (peste 116 milioane de euro).

Se mai menţioneaz­ă majorarea cu 1.200 a numărului de posturi de consilieri școlari, care a însemnat o creștere de 50% a numărului total al acestora, suplimenta­rea cu 3.000 de posturi în învăţământ­ul preunivers­itar, pentru anul școlar 2023-2024, creșterea numărului unităţilor de învăţământ în care se implemente­ază Programul-pilot „Masă caldă” de la 350 la 450, instituire­a Programulu­i Naţional „Masă sănătoasă” în 1.000 de unităţi de învăţământ, creșterea numărului burselor școlare la peste 1,2 milioane (peste 4 miliarde de lei).

 ?? OCTAV GANEA INQUAM PHOTOS / ?? Marcel Ciolacu și Ligia Deca, la ședință de guvern la Palatul Victoria, în București, 28 decembrie 2023.
OCTAV GANEA INQUAM PHOTOS / Marcel Ciolacu și Ligia Deca, la ședință de guvern la Palatul Victoria, în București, 28 decembrie 2023.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania