AP: Teatrul de Stat Evreiesc din România explorează lucrările despre Holocaust
BUCUREȘTI, România (Associated Press): Ultima premieră de la Teatrul de Stat Evreiesc din capitala României, București, explorează ororile Holocaustului prin amintirile unei supraviețuitoare despre lagărele de concentrare Auschwitz și Plaszow.
Ultima premieră de la Teatrul de Stat Evreiesc din capitala României, București, explorează ororile Holocaustului prin amintirile unei supraviețuitoare despre lagărele de concentrare Auschwitz și Plaszow.
Debutul de vineri al „Zilelor frumoase ale tinereții mele” de către supraviețuitoarea româncă evreiască a Holocaustului, Ana Novac, urmează comemorările Zilei Naționale a Memorării Holocaustului din 9 octombrie, ziua în care au început deportările evreilor și romilor din România în 1941. Scrie Associated Press.
Aproximativ 280.000 de evrei și 11.000 de romi au fost deportați și uciși sub regimul pro-nazist al României în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În perioada comunistă, sute de mii de evrei români au emigrat în Israel. Populația evreiască actuală este în jur de 6.000, față de 800.000 înainte de război.
Piesa a avut premiera online și în fața spectatorilor care au ocupat mai puțin de o treime din locuri din cauza măsurilor menite să încetinească pandemia de coronavirus în națiunea est-europeană.
Maia Morgenstern, șefa Teatrului Evreiesc de Stat și o actriță de originie evereiască, cunoscută cel mai bine pentru rolul lui Mary în controversatul film din 2004 al lui Mel Gibson „Pasiunea lui Hristos”, a descris punerea în scenă a piesei pentru Associated Press drept un „proiect exclusiv feminin”. Regizorul este o femeie, Liana Ceterchi.
„Fiecare dintre noi este o fațetă a sufletului și memoriei Anei Novac”, a spus Morgenstern. Autoarea piesei, născută Zimra Harsanyi, provine din regiunea Transilvaniei de nord a României.A fost deportată la vârsta de 14 ani. Jurnalul pe care îl ținea într-un lagăr de concentrare nazist a fost publicat pentru prima dată în Ungaria în 1966 și ulterior tradus în mai multe limbi, dar a ajuns în rafturile de cărți din țara sa natală doar în 2004.
Mulți compară opera cu cea a Annei Frank, autorul „Jurnalului unei tinere fete”, care a documentat viața ei ascunsă în Olanda ocupată de naziști înainte de a fi deportată în lagărele de concentrare.
„Suntem purtători de cicatrici din răni care nu sunt direct ale noastre, dar totuși purtăm aceste cicatrici”, a spus Morgenstern. Ea a subliniat importanța evocării evenimentelor prin spectacol teatral „pentru a înțelege fantomele unui trecut dureros, amintirile unor evenimente teribile care au împărțit lumea în călăi și victime”. Actrițele poartă costumele cu dungi ale lagărelor de concentrare pe fundalul imaginilor care înfățișează intrările în tabără, camerele de gaz și dormitoarele goale. Fotografiile și numele victimelor Holocaustului rulează pe ecranul scenei. Oasele umane și un craniu sunt ținute de interpreți în timpul monologurilor.
Pandemia a avut un impact sever asupra comunității artistice a României, declanșând închiderea teatrelor în timpul blocării. Mai târziu, teatrelor li s-a permis să susțină spectacole numai în aer liber, apoi în interior cu un număr limitat de spectatori.
„Acestea sunt întrebări existențiale și de asemenea morale. Ce să facem pentru a proteja viața, pentru a nu fi o amenințare, și în același timp să ne continuăm existența și activitatea noastră și să ne menținem statutul de artiști? ” A declarat Morgenstern.
Dispariția minorității evreiești din România în secolul al XX-lea
O parte însemnată din populația evreiască a Israelului e originară din România și din Republica Moldova, sau sunt descendenți ai emigranților care provin din aceste țări. Evreii din țările române au susținut legături cu Israelul timp de secole. Evreii religioși care aveau posibilitatea, plecau la bătrânețe ca să moară și să fie îngropați pe tărâmurile considerate de ei ca fiind patria lor originară. Comunitățile evreilor din România îi ajutau economic pe acești evrei, care trăiau într-o mizerabilă sărăcie în cele patru orașe în care existau comunități evreiești de mii de ani : Ierusalim, Hevron, Tiberias și Țefat. Statul român nu acorda cetățenie evreilor pe motivul că era definit ca stat ortodox, iar catolicii, protestanții, musulmanii și evreii nu erau considerați cetățeni români, ci supuși austrieci, germani sau otomani.
În decursul celui de al doilea Război Mondial, un val de emigranți evrei s-a produs, sub auspiciile societății evreiești „Aliyah” (condusă de Șmuel Leibovici și de Eugen Meissner) în vremea prigoanei antonesciene și imediat după lovitura de stat de la 23 august 1944. Evreii care plecau atunci trebuiau să-și lase toate bunurile și toți banii, și călătoreau în condiții de război, unii pierind în aceste tentative.
În perioada antonesciană au părăsit România circa 60.000 de evrei
După după 23 august 1944 aproximativ 120.000 au părăsit România, deși mulți nu au putut intra în Palestina din cauza forțelor britanice. După multe dificultăți, majoritatea au ajuns în Israel iar unii, în Statele Unite și Franța. Evreii basarabeni (în majoritate evrei ruși) care supraviețuiseră holocaustului (circa 130.000) au devenit definitiv sovietici în 1944.
Lagărul de exterminare de la Podolia
Sub guvernarea lui Ion Antonescu, Regatul României a reușit performanța de a deveni unicul stat în afară de Germania Nazistă care a înființat și operat propriul lagăr de exterminare (în Podolia, Moldova granița cu Ucraina), unde peste 100 000 de evrei au murit.
Sălbăticia și zelul cu care trupele române au executat politica lui Antonescu de exterminare a evreilor au fost remarcate la doar 3 luni de ofensivă comună în est chiar de către führer, care declara că Antonescu urmează niște politici mult mai radicale decât noi în chestiunea evreiască. La doar două săptămâni de la deschiderea frontului răsăritean, Joseph Goebbels constata și el cât de splendid acționează Antonescu în chestiunea evreiască.
Armata Română, sub conducerea lui Ion Antonescu, a bătut recorduri în materie de număr de evrei masacrați într-o unică acțiune, ca număr de evrei masacrați într-un timp cât mai scurt, lăsând în urmă în aceste privințe chiar si Wehrmacht-ul lui Hitler!
Jaful care însoțea masacrele armatei române i-au dezgustat până și pe naziști, rapoartele militare ale Wehrmacht-ului din iulie 1941 făcându-se ecoul nemulțumirilor germane în ce privește bestialitatea cu care soldații români sub comanda lui Antonescu își executau politica de masacrare a evreilor. Nemții se temeau că, asociați fiind cu românii, imaginea armatei lor ar putea să fie murdărită de zelul acestora din urmă.