Publicicul vrut războinici
Trusturile occidentale care nu s-au adaptat paradigmei locale au eşuat. Unele s-au retras, altele au rămas, dar lăsând managerii români să-şi facă treaba. Doar acestea mai sunt pe profit.
Cea mai grea lovitură dată presei tipărite a fost falimentul Rodipet, premeditat sau cu bună ştinţă, încă se mai fac cercetări. Când Bertelsmann a vrut să cumpere instituţia falimentară, oficialii din AVAS au găsit zeci de tertipuri. Între timp nemţii s-au şi lămurit că piaţa de ziare şi de cărţi de citit în tren este de şase ori mai mică decât în Polonia, o ţară cu o populaţie comparabilă cu cea a României.
Se zice pe bună dreptate că pentru a fi vandabilă, marfa trebuie să îndeplinească prima condiţie de piaţă: să fie pe tarabă. Şi dacă nu vine în întâmpinarea publicului avid de cunoaştere, tipăreşte degeaba. A patra ipoteză şi probabil cea mai de impact e apariţia reţelelor sociale. Nu a internetului.
Presa scrisă s-a adaptat. La fel ca televiziunile. Şi-au creat încă din anii 2000 pagini pe world wide web.
Publicul, asaltat de informaţii din diverse surse, n-a decantat realul de imaginar. Aşa au apărut blogerii, apoi vloggerii, indivizi având o singură calitate: puterea de a seduce masele, care nu mai erau apte să discearnă între opinie şi informaţie nemestecată.
Jurnalismul de calitate s-a retras din cauza lipsei de interes. Într-o cercetare recentă, 62% dintre utilizatorii reţelelor sociale, cu vârste între 18-35 de ani, au recunoscut că ei se informează de pe facebook, cea ce contravine unei cercetări Gallup din anii 2000, care dădea pentru prima oară în România supremaţia televiziunii faţă de presa scrisă, prin prisma obiceiului de consum al populaţiei. Facebook-ul e ca Rodipetul altădată.Un instrument de difuzare, nu o fabrică de ştiri. Într-un raport de cercetare, publicat recent într-o revistă academică, am luat un grup de referinţă şi unul de control din lumea cititorilor de presă online, pe vârste aleatorii. Nu am făcut distincţia dintre generaţii. La început, comportamentul celor două grupuri – unul experimental, supus variaţiilor de informaţii (publicaţii no-name, bloguri, postări anonime pe reţelele sociale) şi altul de control având „lumina constantă” a informaţiilor din presa de referinţă – a evoluat conform aşteptărilor.
Grupul experimental şi-a mărit interesul, cerând mai multe astfel de articole, în timp ce grupul de control şi-a păstrat o atitudine constantă.
Ca în cercetare aşa şi pe pământul pe care calcă deopotrivă cititorii şi jurnaliştii. Senzaţionalul e ca un magnet. Publicul îşi supravieţuieşte condiţiei. Cu cât este mai tare minţit cu atât vrea mai mult. Cititorii de presă de referinţă sunt tot mai puţini. Survine abandonul, nu din cauza lui, ci a lipsei de ziare de calitate. ■
A patra ipoteză şi probabil cea mai de impact e apariţia reţelelor sociale. Nu a internetului