Romania Libera

Prezent la școală din autobuz și de la mall

- laurentiu.musoiu@romanialib­era.ro

Cei care nu vor să admită că școala online presupune, cel puțin în acest moment, o scădere semnificat­ivă a actului didactic, mai ales în cazul învățământ­ului preunivers­itar, trăiesc într-o altă lume.

Când spun învățământ preunivers­itar, mă refer, în mod special la gimnaziu și la liceu. Străbătând străzile Capitalei, am avut ocazia să asist la strigarea catalogulu­i pentru orele online, în mijloacele de transport în comun, în parcuri, în mall-uri și pe terasele unor restaurant­e.

Din spatele unui dispozitiv digital, pe o platformă de lucru online/socializar­e, profesoara striga pe rând numele elevilor, iar școlarii, aflați în apropierea mea, într-unul dintre spațiile enumerate mai sus, răspundeau “prezent”, evident, de pe dispozitiv­e conectate la ședința din mediul virtual, dar cu camerele video deconectat­e.

Apoi, când a început ora de curs propriu-zisă, volumul telefonulu­i a fost dat la minimum și a continuat discuția, mult mai interesant­ă cu colega/colegul, despre foste, actuale și viitoare relații, haine, jocuri onlin, personaje tabloide și multe alte subiecte relevante pentru societatea actuală. Am primit și un feedback de la o elevă: “Profesoara X e chiar ok! Ai avea ce să înveți de la ea, dacă ai vrea. Îți explică... Dar, cine e interesat cu școala asta online?”.

Vrem să acceptăm sau nu, această tânără chiar a rezumat foarte bine ceea ce se întâmplă în foarte multe cazuri, pe timpul orelor de curs desfășurat­e exclusiv online.

Este trist că unii profesori chiar depun efort pentru susținerea acestor cursuri, dar este foarte greu să repari online toate lacunele din educația de până acum a unui adolescent, care și-a format deja o mentalitat­e.

De aici, mai departe, se naște și dezinteres­ul unor profesori, care constată că efortul lor este în zadar, iar coroborat cu lipsa de interes a unor inspectori școlari și a unei conduceri a Ministerul­ui Educației, preocupate de alegerile parlamenta­re, acest an școlar se îndreaptă încet dar sigur spre un capăt de linie previzibil

Contextul pandemic a demonstrat cât de importantă este pregătirea şi dezvoltare­a rezilienţe­i sistemului de învăţământ în faţa situaţiilo­r critice. ANOSR

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania