Romania Libera

Familia unui bărbat care a murit ars în Spitalul Piatra Neamț solicită despăgubir­i de 1 milion de euro

Bărbatul în vârstă de 67 ani a avut ghinionul de a fi fost transferat în secția de Terapie Intensivă mistuită de flăcări cu doar câteva ore înainte de explozia urmată de incendiul ce a răpus pe loc 10 pacienți intubați.

- petronel.tudor @romanialib­era.ro

Tragedia de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, aflată în anchetă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a lăsat răni adânci în sufletele familiilor celor 10 persoane internate în secția ATI distrusă de flăcări, oameni care au murit în chinuri groaznice, arși de vii în timp ce erau conectați la aparatele ce le asigurau necesarul de oxigen.

Printre ei, Ion Toma, un bărbat de 67 ani, infectat cu Covid-19 care până în seara fatidicei tragedii era tratat întrun salon obișnuit, neavând nevoie de asistență cu oxigen. Starea sa de sănătate s-a deteriorat însă cu doar câteva ore înainte de explozie și a fost transferat pe unul dintre paturile pe care avea să moară înainte ca salvatorii să-l poată evacua în viață.

Soția și fiul bărbatului vor să-și găsească dreptatea printr-o plângere penală făcută pentru ucidere din culpă și îndreptată împotriva unității medicale. Oamenii susțin că au decis să solicite despăgubir­i în valoare de 1 milion euro după ce au constatat, consultând documentel­e emise în urma necropsiei, că decesul bărbatului s-a produs în urma incendiulu­i și nu ca urmare a infectării cu Covid-19, cauze medicale similare celor stabilite la decesele persoanelo­r arse în clubul Colectiv din București. Rudele celui decedat consideră că șefii Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț sunt vinovați pentru tragedia produsă iar cei 9 manageri care s-au perindat pe la conducerea unității medicale în ultimul an nu au reușit să creeze condiții de siguranță paciențilo­r tratați de infecție cu noul coronaviru­s în secția de Terapie Intensivă. Plângerea formulată va fi conexată la dosarul penal instrument­at de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în care procurorii încearcă să identifice cauzele ce au dus la producerea tragediei de la Spitalul din Piatra Neamț.

Pe parcursul anchetei penale și rudele celorlalți 9 pacienți morți în incendiul din secția de Terapie Intensivă se pot constitui părți civile și pot solicita plata unor sume cu titlu de daune materiale pentru pierderile suferite. Alți patru dintre cei șase pacienți infectați cu Covid-19, transferaț­i imediat după incendiu la spitalul mobil de la Lețcani, au decedat.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania