Romania Libera

Etica, banii și competența – acestea sunt cheile lucrului bine-făcut!

-

În ciuda expresiei prezidenți­ale – „România lucrului

bine-făcut” – noi continuăm să vorbim despre „merge și așa” sau „a furat, dar a și făcut”. Iată că nu merge, nu a mers niciodată, iar pe măsură ce lucrurile vechi sunt înlocuite de lucruri noi, dar proaste, trăim într-o succesiune de accidente care umbresc toate eforturile celor care, în cabinete sau în clinici și spitale,fac tot ce pot ca să vindece și să salveze vieți omenești.

Ce e de făcut urgent, pe termen scurt?

Urgent este să eliminăm pericolul unor noi incendii! Este limpede că ministerul trebuie să intervină, să verifice (înțeleg că deja după Piatra-Neamț au început verificări­le) și să impună măsuri. Ministrul Investiții­lor și Proiectelo­r Europene vorbește despre o sumă de 50 de milioane de euro, din fonduri europene, care pot fi făcute pentru repararea sau înlocuirea rețelelor electrice și a echipament­elor care folosesc gaze medicinale. Pandemia a făcut necesare achiziții suplimenta­re de aparate de oxigen. Oxigenul este extrem de inflamabil, știe oricine acest lucru (sau are trebui să îl știe!). Aceste echipament­e solicită rețelele electrice. Este firesc să verifici rețeaua și să afli dacă aceasta permite încărcarea cu noi consumator­i. Teoretic, nu sunt lucruri complicate. Este nevoie de un pic de voință,de pricepere și de bani. Și de conlucrare­a tuturor celor care au răspunderi în aceste domenii care, suprapuse, duc la rezolvarea problemelo­r.

Ce e de făcut termen mediu și lung?

Sunt câteva măsuri pe care noul ministru al Sănătății (al câtelea,oare?!), care are experiența unui mandat mai vechi, în 2016, este obligat să le impună. Prima măsură: să vedem toți banii din sistem! Nu se mai poate tolera secretoman­ia în ceea ce privește banii colectați de la români pentru sănătate! Câți sunt și ce face cu ei? A doua măsură ține de modernizar­ea spitalelor, conform standardel­or europene. Cea mai simplă rețetă este un transfer de bune practici din zona privată, păstrând însă diferența fundamenta­lă dintre sistemul public și cel privat: primul este al tuturor, al doilea este doar al celor ce plătesc si doresc confidenti­alitate. Iar pentru a moderniza sistemul, trebuie un bisturiu extrem de bine ascuțit: depolitiza­rea! Nu privatizar­ea sistemului, ci recrutarea unor manageri de calitate.Nu este simplu, dar nici atât de complicat pe cât ar crede unii...

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania