Reperul clasic, invocarea Orwell - Huxley
”Nu există sclavi mai lipsiți de speranță decât cei care cred în mod fals că sunt liberi”.
GOETHE
Adevenit un reper clasic, atunci când se vorbește de formele propagandei, invocarea binomului Orwell – Huxley, primul pentru dictaturile brutale, iar celălalt pentru democrațiile manipulatoare. Aceasta, însă, e o etichetare mult prea generală și de suprafață, pentru că fiecare dintre aceste regimuri conține ambii poli, atât zăhărelul narcotic, cât și biciul coercitiv. Însă în ambele structuri e mai puțin vizibil, uneori chiar ocultat, jocul secund de putere.
În regimurile autoritariste, partea manipulatoare culturală, prietenoasă, deși ocupă un loc secundar, e nelipsită, având rostul ei bine definit, rămânând mereu în spatele uniformelor prin care puterea ține să defileze amenințător. În partea cealaltă, avem o distanță de putere redusă, o manipulare prietenoasă, șefi care iau prânzul și fac glume cu angajații, dar undeva în spate, în șifonier, stă uniforma cu galoanele puterii, bine ascunsă și de scos doar la momentul oportun.
Această variantă în care manipularea e dominantă și forța e ascunsă în spatele ei s-a dovedit a avea mai mult câștig de cauză în timp. E suficient să scrutăm manipularea culturală din societatea de astăzi pentru a înțelege ce trăim și cum trăim. Spre exemplu, infantilismul promovat prin filme, muzică, lifestyle e o bună metodă de manipulare a oamenilor muncii. Timpul liber e cea mai importantă parte din existența unui om, atunci el are libertatea să fie el însuși, să se definească existențial, să-și caute sensul în această lume.
Acest lucru îl știe orice sistem care caută să se infiltreze în viața persoanei. T otul e bine gândit de ”sistem”, care operează cantitativ, bizuindu-se mereu pe majoritățile inerte și docile. O realitate bine ilustrată de subtilul gânditor Machiavelli: „Pentru că oamenii obișnuiți sunt atrași numai de ceea ce pare și de succesul unui lucru, iar lumea nu este făcută decât dintr-aceștia, iar cei puțini nu înseamnă nimic atâta timp cât cei mulți au pe ce să se sprijine”.
De aceea, sauna îmbietoare a societății de consum gâdilă senzorial simțurile cetățeanului, pentru ca nici un gând profund să nu perturbe apetitul de robi workaholici, răsplătit cu posibilitatea dea achiziționa bezmetic produse inutile.Nici răgazul filozofic, nici refugiile onirice. O viață marcată de distracții ieftine, jocuri pentru copii practicate de adulți, comedioare proaste, sex mecanic, barbarie culinară de tip fast – food, turism bezmetic – nu reprezintă altceva decât un refugiu în nimicul zilnic, care convine de minune elitei globaliste. A fi mereu în afara gândirii, a fi aservit unui imediat permanent, a fi limitat la prezentul derizoriu, pe lângă faptul că transformă omul într-un robot util, creează și fundalul pentru schimbarea permanentă, lipsa de atașament profund și implicit anularea durabilului. În același timp e injectată dependența față de consumabilele vieții, mereu altele, ceea ce-i face pe unii să trăiască cu iluzia ca sunt liberi și autonomi în raport cu obiectele, pentru că le schimbă mereu. Acesta e cadrul perfect pentru a înmulți numărul consumatorilor planetari.
Această spălare pe creier nu ar putea reuși deplin, dacă în paralel nu s-ar arăta degetul acuzator asupra trecutului, tradițiilor, de care omul nou trebuie să se debaraseze,pentru că altfel nu poate progresa în aventura spre neant în care a pornit ca un kamikaze vesel.
Însă ghinionul celor care stau cu abțibildul conspiraționismului pe limbă e că acesta nu se mai lipește bine cu salivă, astfel că sunt condamnați să rămână mereu cu el în gură.