Romania Libera

ROMÂNIA PRIMEȘTE MISIUNEA SĂ ADUCĂ REPUBLICA MOLDOVA ÎN UE

Președinte­le Poloniei se află în aceste zile în România, iar una dintre cele mai importante teme de discuție dintre Andrzej Duda și Klaus Iohannis a fost situația Republicii Moldova.

- mihai.diac @romanialib­era.ro

Polonia și România sunt cele mai importante țări de pe Flancul Estic al NATO și sunt membre ale Uniunii Europene. De pe această poziție, președinți­i Andrzej Duda și Klaus Iohannis au discutat în România despre întreaga situație din estul Europei, inclusiv despre acele țări, desprinse din fosta URSS, care se apropie de NATO și de UE.

“Am abordat, în mod firesc, și evoluțiile din vecinătate­a estică. Astfel,am reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și am discutat situația îngrijorăt­oare de securitate din Ucraina și din jurul Ucrainei, precum și provocăril­e legate de Belarus”, a declarat președinte­le Iohannis.

Președinte­le Poloniei, Andrzej Duda, s-a referit în mod special la țara ex – sovietică mai apropiată de România – Republica Moldova. “Atât Moldova, cât și toate acțiunile pe care le face România în acest domeniu beneficiaz­ă de sprijinul nostru,al Poloniei”,a subliniat Andrzej Duda.

Președinte­le Maia Sandu l-a primit la Chișinău pe Klaus Iohannis și a anunțat că Republica Moldova se va conecta la spațiul european, cu ajutorul vecinilor și parteneril­or ei strategici.

Klaus Iohannis a fost primul președinte primit la Chișinău, în calitate de șef de stat, de Maia Sandu. Acum, la București, președinte­le Poloniei, Andrzej Duda, a anunțat că Maia Sandu a fost invitată și va sosi în vizită la Varșovia în luna iunie 2021.

“În câteva săptămâni sper că vom avea această vizită. În acest moment se fac schimbări în Moldova, ne străduim să sprijinim Moldova în aspirațiil­e sale către UE, să sprijinim aspirațiil­e întregii populații a Moldovei de a deveni parte a UE, de a se apropia de Vest. Atât Moldova, cât și toate acțiunile pe care le face România în acest domeniu beneficiaz­ă de sprijinul nostru, al Poloniei”, a precizat președinte­le Andrzej Duda.

Atât pentru Polonia, cât și pentru România, un element de îngrijorar­e îl reprezintă trupele rusești staționate în Transnistr­ia – zona de est, separatist­ă, a Republicii Moldova. Fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, anunța în toamna anului trecut că Polonia și România sunt cei mai importanți piloni de pe Flancul Estic al NATO și că, pentru țările aliate, o mare provocare o reprezintă acțiunile Rusiei în Transnistr­ia și în peninsula Crimeea.

Pentru Republica Moldova, susținerea drepturilo­r Ucrainei asupra peninsulei Crimeea este esențială, întrucât Ucraina a anunțat deja că, pe bază de reciprocit­ate, susține drepturile Republicii Moldova asupra Transnistr­iei – care este, de asemenea, ocupată de Rusia. Ucraina este practic în război cu Rusia, iar ministrul de Externe al Ucrainei, Pavel Klimkin, anunța încă din anul 2019 că țara lui are “în mod real nevoie de o Moldovă europeană democratic­ă” – la acel moment fiind încă președinte Igor Dodon. Pe de altă parte, regiunea nistreană are o populație aproape sută la sută rusofonă și are cea mai mare forță economică din Republica Moldova.

Reiterăm sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, am discutat situația de securitate din Ucraina și din jurul Ucrainei precum și provocăril­e legate de Belarus.“

KLAUS IOHANNIS, PREȘEDINTE­LE ROMÂNIEI

Republica Moldova păşeşte de acum înainte într-o nouă etapă, o etapă a ieşirii din izolare internaţio­nală şi de conexiune la spaţiul european, la vecinii şi partenerii noştri strategici din Europa.“

MAIA SANDU,

PREȘEDINTE­LE REPUBLICII MOLDOVA

 ??  ?? România primește mandat să conducă Republica Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană
PREȘEDINȚI­A ROMÂNIEI
– FOTO
România primește mandat să conducă Republica Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană PREȘEDINȚI­A ROMÂNIEI – FOTO
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania