Romania Libera

Militarii români și-au făcut datoria în Afganistan

Armata Română a încheiat cei 20 de ani de prezență continuă în teatrul de război din Afganistan prin revenirea acasă, ieri, a ultimilor 140 de militari români din această țară.

- Mihai.diac @romanialib­era.ro

Armata Română a încheiat cei 20 de ani de prezență continuă în teatrul de război din Afganistan prin revenirea acasă, ieri, a ultimilor 140 de militari români din această țară.

Mai întâi Statele Unite, apoi întreaga Alianță Nord – Atlantică au decis să-și retragă trupele din Afganistan,iar România a urmat și ea această decizie. Astfel că,în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni a aterizat avionul având la bord ultimul detașament românesc din Afganistan. La ceremonia de sosire au asistat ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu. Detașament­ul care a revenit duminică este format din 140 militari din Batalionul de Protecţie a Forţei, din Elementul Național de Sprijin și din structuri de poliție militară și stat major,a anunțat Ministerul Apărării Naționale. Ei au revenit în țară sub comanda generalulu­i Iulian Daniliuc, reprezenta­ntul național al Armatei României în Afganistan. Rechemarea trupelor occidental­e din Afganistan s-a decis în urma acordului semnat între SUA și talibani,la inițiativa fostului președinte Trump.

Finalizare­a procedurii de întoarcere în România a militarilo­r care au participat la misiunea “Resolute Support” era planificat­ă până la data de 11 septembrie 2021. Ministrul Apărării, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, a explicat că acest calendar de repatriere a fost sincroniza­t permanent cu planificăr­ile celorlalte țări din Alianța Atlantică.

În ședința din 27 aprilie 2021, CSAT a aprobat retragerea militarilo­r din Afganistan, în coordonare cu celelalte țări NATO care aveau trupe în acea țară, începând cu data de 1 mai. Cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică au revenit în România cu aeronave militare ale mai multor țări, conform deciziei CSAT.

Afganistan­ul rămâne “un loc marcat de profundă îndurerare” pentru România, pentru că 27 de militari ai armatei noastre au căzut la datorie, a anunțat Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

După decizia de anul trecut a liderului de la Casa Albă, Donald Trump, de a-și readuce soldații “acasă”, secretarul general al NATO, Jens Stoltenber­g, a fost cel care a anunțat, la începtul anului 2021, decizia Alianţei Nord - Atlantice de a-şi retrage toate forţele din Afganistan “împreună” cu Statele Unite, care, oricum, au format cea mai mare parte a acestei forțe. Misiunea “Resolute Support”, sub mandat NATO, din Afganistan a fost formată,în ultima ei perioadă, din 12.000 de militari din 38 de ţări, dintre care 8.600 au fost americani. Cei mai mulți dintre cei aproximati­v 600 de români care au participat la ultima rotație, cea cu numărul 37, din Afganistan, în perioada fe-bruarie - iunie 2021, au făcut parte din Batalionul de Protecţie a Forţei “Jderii”, comandat de locotenent - colonelul Vasile Mironescu.

Acești militari români au executat, alături de militarii din cadrul ENS și în cooperare cu forţele Coaliției internațio­nale,cu Forţele Naţionale de Securitate şi Apărare Afgane și cu liderii locali, misiuni specifice de protecția forței și de pregătire a activități­lor de redislocar­e în țară a detașament­elor de militari și a echipament­elor specifice misiunii.

Activități­le de repatriere au fost sincroniza­te cu aliații din NATO și cu partenerul strategic SUA, în cadrul operației “Safe Return Afghanista­n 2021” a Comandamen­tului Forţelor Întrunite. Această structură din MApN exercită comanda operaționa­lă a detașament­elor Armatei României participan­te la misiuni și operații în afara teritoriul­ui statului român. Din anul 2002 și până în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structuril­e luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forțelor pentru Operații Speciale și structuril­or de Informații Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţio­nale în teatrul de operații din Afganistan.

Cel mai greu lucru pentru orice armată este să deschidă o misiune şi să o închidă. Partea de închidere este cea actuală şi trebuie să reprezinte prioritate­a numărul unu” NICOLAE CIUCĂ, Ministrul Apărării Naționale

România este un stat care trebuie să-și apere cetățenii oriunde s-ar afla, care le asigură securitate­a, care le respectă drepturile și pune instituții­le publice în serviciul lor” KLAUS IOHANNIS, Președinte­le României

 ??  ??
 ?? FOTO: INQUAM Photos / Octav Ganea ?? Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, i-a întâmpinat pe aeroport pe ultimii militari români care s-au întors din Afganistan.
FOTO: INQUAM Photos / Octav Ganea Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, i-a întâmpinat pe aeroport pe ultimii militari români care s-au întors din Afganistan.
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania