Sclavii vremurilor noastre

Când un eveniment se repetă cu regularitate tinde să nu mai devină o știre, ci un fapt banal nedemn de-a fi împachetat jurnalistic.

Acest pericol există și în privința discreditării operelor creatorilor clasici, având în vedere frecvența cu care acestea sunt stigmatizate și cenzurate. Autorii acestor crime intelectuale pe asta și mizează, pe tocirea simțului de reacție și pe acceptarea așa-zisei noi normalități. Fenomenul nu mai este nou, el erupe de mult timp, doar că unele erupții sunt mai violente. Furia teroriștilor culturali aruncă în aer statuile, tablourile sau operele cinematografice și literare.La fel ca la orice atentat terorist modul de manifestare este unul alternativ, evoluând de la liniște la furtună. În ritmul acesta implacabil,tot mai mulți autori vor cădea la examenul posterităţii. Shakespeare e deja o victimă de lux, la fel cum e și Mark Twain, în țara care l-a dat și care întreține acest virus cu toată ...»

Când un eveniment se repetă cu regularitate tinde să nu mai devină o știre, ci un fapt banal nedemn de-a fi împachetat jurnalistic.Acest pericol există și în privința discreditării operelor creatorilor clasici, având în vedere frecvența cu care acestea sunt stigmatizate și cenzurate. Autorii acestor crime intelectuale pe asta și mizează, pe tocirea simțului de reacție și pe acceptarea așa-zisei noi normalități. Fenomenul nu mai este nou, el erupe de mult timp, doar că unele erupții sunt mai violente. Furia teroriștilor culturali aruncă în aer statuile, tablourile sau operele cinematografice și literare.La fel ca la orice atentat terorist modul de manifestare este unul alternativ, evoluând de la liniște la furtună.

În ritmul acesta implacabil, tot mai mulți autori vor cădea la examenul posterităţii. Shakespeare e deja o victimă de lux, la fel cum e și Mark Twain, în țara care l-a dat și care întreține acest virus cu toată forța ei de superputere. În opera autorului lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn s-au operat rescrieri, politicile americane de combatere a discriminării au considerat că negru şi sclav sunt cuvinte ofensatoare ce trebuie înlocuite în textele scriitorului american.Textul literar vechi care părea ca o biblie, cu scripte înfipte în plumb încins, imprimate ca o gravură de neşters pe pagina scorojită,iată că îşi pierde nimbul de nemurire. În funcţie de modificarea zonelor erogene ale politicii, orice mare text literar devine relativ azi. Textul este lesne importat în Word, unde se operează modificări genetice, ca într-o operație de schimbare de sex. Totul în deplin acord cu sensibilităţile politice ale vremii, ca apoi, de la cenzură, textul să se poată întoarce către marele public. Mai contează acum că Mark Twain critica, în felul său, sclavia? Nu. Contează cuvântul negru care cică aduce o ofensă. În acest sens pare a fi vizat și jocul de șah, acolo unde pe lângă faptul că jumătate din piese sunt negre, mai sunt și obligate să aștepte mereu prima mutare a albului suprem. Pe de altă parte, noii cenzori culturali adoră în ipocrizia lor să invoce trecutul opresiv de care au avut parte unii autori convenabili lor la nivel ideologic, gen Oscar Wilde, D.H. Lawrence, ca apoi să aplice același tratament autorilor de azi și de ieri, care nu se supun comandamentelor ideologice. Diferă doar capetele de acuzare, tribunalul rămânând tot o anticameră a eșafodului. Stăpânii de azi îi vor sclavi pe stăpânii de ieri. Nimic nou sub soare, doar că nu e totuna dacă e stăpân prostul sau înțeleptul.

Această castrare lingvistico – mentală,des operată de dispecerii epocii are o paletă largă de categorii umane prevăzute cu cod roşu, lgbt-iști,negri,feministe.Ca o ironie a istoriei, America îşi trăieşte porţia ei de tiranie, şi într-o oarecare măsură şi Occidentul, asta după ce decenii de-a rândul au reprezentat pentru o planetă întreagă, libertatea. Estul Europei a trăit zeci de ani privind cu jind și speranță peste graniţe, dar și cu naivitate. Noi, românii, suntem încă la ora aceasta mult mai liberi cultural decât multe ţări occidentale, chiar dacă poliţaii corectitudinii politice mai vânează şi pe la noi cai verzi pe pereţi. Motivul pentru care la noi vor fi greu de implementat măsuri de discriminare pozitivă nu rezidă în vreo conştiinţă înaltă a libertăţii. Faptul că la noi nu se respectă nimic,nici legile omeneşti,nici cele divine, are iată indirect un aspect pozitiv. Oferă o protecţie involuntară faţă de abuzurile poliţiei de moravuri culturale.

Dar dacă statuile întemeietorilor civilizației moderne sau operele unor mari personalități sunt pedepsite, pare că pentru Occident, simbol al lumii libere,crimele comunismului trebuie să rămână nepedepsite.

În pofida unor rezoluții adoptate, nu există încă o penalizare a simbolurilor totalitarismului comunist,similară cu cea a însemnelor naziste. Însă atunci când există voinţă s-a demonstrat, atât în Europa cât şi-n America, că acuzele pentru delict de opinie pot apărea oricând. Dar iată, crimele comunismului nu înfierbântă şi nu suscită suficient de multă patimă pentru a crea o voinţă de decizie.

Însă atunci când Noica spunea asta, vedea cu optimism şansa unui viitor cultural în spaţiul răsăritean, acum privind la noi putem spune că noi nu suntem nici ai culturii, nici ai untului. Singura consolare care rămâne pentru noi e aceea că în lipsa noastră de aderenţă la normă, nu preluăm şi excesul juridico-cultural de îngrădire a opiniei din societăţile dezvoltate. Desigur, le mai mimăm şi noi, având o lungă tradiție în mimetism istoric, în schimb nivelul de civilizație nici măcar nu-l mimăm, darmite să-l și asimilăm.

Acest virus al corectitudinii politice nu are încă un vaccin.Prin urmare va trebui să conviețuim cu el la fel precum suntem nevoiți să o facem cu virușii organici. Această conviețuire presupune evitarea expunerii iresponsabile și măsuri de igienă mentală susținute. Dezinfectantul cel mai bun împotriva acestui virus e judecata rațională,principiile logicii și bagajul de cultură clasică. Însă soluția rămâne una individuală, pentru că deja învățământul a fost infectat de acest virus,vezi manualele care prezintă operele unor mari autori fără context, cronologie, fiind și acesta un mod subtil de-a escamota tradiția culturală, de-a evita asimilarea ei de către elevi. Dar chiar și cu mijloace puține se poate ține în frâu până și un virus organic, darmite unul social - cultural.

Privind la decăderea în consum a Occidentului, la populaţiile obeze aduse la nivelul unor vietăţi de hypermarket, la tot felul de idiosincrazii politice degenerate, te întrebi dacă nu avea dreptate Constantin Noica să afirme că Europa de azi e a untului, nu a culturii.”