Romania Libera

PREȚUL COMBUSTIBI­LULUI CREȘTE DE LA POMPĂ LA POMPĂ

Carburantu­l de pe Autostrada Soarelui te costă pâinea pentru două săptămâni, față de cel din București

- cristina.corpaci@romanialib­era.ro

Prețul combustibi­lului continuă să crească,deși mașinile cu combustie internă nu mai au viață lungă, trecerea la automobile­le electrice fiind tot mai aproape. În ultimele 12 luni însă, tariful combustibi­lului a cunoscut totuși o mărire de aproape 25%.

Dacă la începutul pandemiei preţul petrolului scăzuse simțitor, iar în luna mai costul benzinei și motorinei trecea ușor de 4 lei pe litru, 14 luni mai târziu suntem în situația în care valoarea acestuia a sărit simțitor și plătim în fiecare zi tot mai mult. În medie, preţul benzinei a trecut deja de 5,8 lei / litru, iar cel al motorinei de 5,7 lei / litru. Dacă ne raportăm la preţul mediu din aceeași perioadă a anului trecut, respectiv iulie 2020,costul era de 4,4 lei / litru la benzină, respectiv 4,5 lei / litru la motorină. Acum, observăm creșteri de peste 24 % la benzină și aproapte 21% la motorină în doar 12 luni. Mai exact, benzina s-a scumpit cu 1,4 lei pe litru și motorina cu 1,2 lei pe litru.

Pe lângă scumpirea generală, observăm cu ochiul liber și diferențe exagerat de mari de la o benzinărie la alta, tarifele variind chiar cu 15-20 de lei pentru un singur plin.

Cel mai elocvent exemplu îl reprezintă drumul spre mare. Costul pentru plinul mașinii pe Autostrada Soarelui crește considerab­il bugetul celor care se îndreaptă către litoral. Pentru că traficul este intens, mai ales spre finalul de săptămână, când mulți dintre noi își doresc să ajungă la mare, cererea face ca prețul combustibi­lului să fie mai mare cu 3—50 de bani pe litru.

Aparent, nu ar fi o sumă exagerată. Însă, dacă ne facem toate calculele, ajungem să realizăm că plătim în plus câteva zeci de lei.Am făcut și noi un calcul pe baza prețurilor la pompe afișate în data de 4 iulie și am realizat că alimentare­a de pe autostradă ne costă pâinea pe două săptămâni, față de alimentare­a de acasă, din București, de exemplu.

Stațiile de carburant la care ne-am oprit au fost cele de pe Autostradă Soarelui și din București, respectiv: Rompetrol, Mol, Petrom și OMV.Am mers aleatoriu la benzinării din diferite zone ale Capitalei și am comparat prețurile cu cele practicate pe Autostrada București-Constanța. Ca urmare a analizării

Prețul combustibi­lului s-a mărit considerab­il, în ultimele 12 luni, costul benzinei fiind, în medie, cu peste 24% mai mare, iar tariful motorinei cunoscând un avans de aproape 21%.

prețurilor carburanți­lor, la produsul tip benzină standard prețurile variază între 5,61 lei/ litru și 5,70 lei/litru în Capitală. Pe Autostrada Soarelui, prețurile variază între 5,87 lei/ litru și 6 lei/litru. În ceea ce privește prețul la motorina standard, acesta variază între și 5,65 litru și 5,8 lei pe litru în Capitală, iar pe autostrada Soarelui între 5,8 și 5,92 lei/litru.

Cum arată calculele din data de 04.07.2021

Având în vedere capacitate­a rezervorul­ui unui autoturism Dacia Logan de 50 de litri, la asigurarea unui plin un consumator poate economisi 15 lei, ținând cont de diferența de preț a carburantu­lui de 0.30 lei/litru.

Dacă luăm în considerar­e costul unei pâini ca fiind de 1,1 lei, ne dăm seama că putem cumpăra 13 pâini de cei 15 lei economisiț­i. La două - trei plinuri, vorbim deja despre o diferență de preț de 45 de lei.

Dacă mai departe facem calcul pentru șase luni cu o diferență de preț de două plinuri pe lună,trecem de 200 de lei,bani cu care putem face un alt plin. Dacă trecem granița la bulgari, costul pentru un litru de motorină este de 5,11 lei, iar prețul mediu pentru un litru de benzină este de 5,24 lei, potrivit globalpetr­olprices.com. Cu puțină atenție la prețul combustibi­lului puteți face economii considerab­ile. Prețul petrolului nu se anunță că va scădea în scurt timp,astfel că nici combustibi­lul nu va da semen de micșorare. Ridicarea restricții­lor a pus în mișcare populația, astfel că cererea pentru combustibi­l a crescut, iar mulți au decis să crească și tarifele mai ales după un an pandemic care a adus greutăți în toate sectoarele.

 ??  ??
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania