Romania Libera

Ne-au confiscat și mingea

-

Așa cum pe vremuri, adică în secolul XX, câte-un vecin nesuferit ne confisca mingea care-i amenința firava tablă a Daciei, tot așa au procedat cu prilejul campionatu­lui european și elitele progresist­e în deplină complicita­te cu fotbaliști­i zilelor noastre, tatuați, vopsiți și cu belciuge în nas. Într-o oarecare măsură și aceștia din urmă au confiscat mingea,fotbalului adevărat al anilor 80 – 90,creând un joc linear,colectivis­t,economicos,obsedat de frica de-a pierde.Din când în când apar pe teren excepții de la acest fotbal corect politic, dar și în afara lui, prin figuri de genul, Stanislav Cherchesov, selecțione­rul Rusiei, care pare venit din vremea tricourilo­r cu inițialele CCCP,dar care spre deosebire de matematici­anul Lobanovski, a arătat doar dexteritat­e în desfacerea unor sticle refuzate de Cristiano Ronaldo. De la începutul acestui campionat european mutat de virus, unii au avut mai puțin grija fotbalului și mai mult pe cea a replicilor politice.În acest sens,Ungaria fiind ținta predilectă.Nemții, care nu mai au nimic din gloria panzerelor de altădată, aducând mai degrabă a trotinete zglobii, au fost mai preocupați să apere culorile curcubeulu­i decât a ”Nationalma­nnschaft-ului”. Totul culminând cu momentul caraghios din optimi, când înaintea unui meci ca Anglia – Germania, căpitanii celor două echipe au decis să poarte banderole cu semnul curcubeulu­i. Asta a mai rămas din bătălia națiunilor, niște comportame­nte bizare îndesate mediatic pe post de noua și adevărata normalitat­e.Înainte de semifinala Campionatu­lui Mondial din Italia 90`, între aceleași două națiuni,Bobby Robson le vorbea lui Lineker&comp.despre Churchill și rezistența din 1940,în ceea ce s-a numit,”Bătălia pentru Anglia”. Astăzi se duce doar bătălia pentru curcubeu sau pentru diverși infractori de culoare, în memoria cărora îngenunche­ază ipocrit acești îmbuibați fără merite. Toată această tevatură curcubiace­e reprezintă un motiv de încântare și consolare pentru Macron, după ce naționala sa, formată din familiile colonizați­lor, a părăsit rușinos competiția. În Vest, normalitat­ea a fost pusă pe butuci,doar Estul mai ridică unele probleme.Dar având în vedere că ne-a promis recent liderul francez că va înarma societatea civilă, perspectiv­a curcubeulu­i se arată deja în zare.Aici e bine de subliniat gafa noului lider maxim european, în condițiile în care locomotiva Merkel este deja trasă pe linie moartă, care prin sinceritat­ea ta sa inabilă i-a și dezarmat pe politrucii beneficiar­i ai acestor bani europeni, deposedând­u-i de clișeul acuzator al conspirați­onismului. Nu trebuie să uităm, că noi astăzi trebuie să credem cu ochii închiși că trăim într-o epocă angelică condusă de pacifiști castrați, în care nu mai există vinovați, ci doar adepți ai teoriei conspirați­ei. Va fi foarte greu pentru acești propagandi­ști marxiști să mai lipească eticheta de conspirați­onist pe fruntea cuiva, atât timp cât Macron semnează chitanța cu perdeaua ridicată. În acest sens, liderul francez rămâne o sursă credibilă în ceea ce privește modul de operare a sistemului, nu degeaba este el produsul familiei Rothschild.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania