Romania Libera

Dosarul Roșia Montană de la UNESCO este ilegal, fals și mincinos

Se cere tot mai insistent retragerea Dosarului Roșia Montană de la UNESCO și anchetarea grupului infracțion­al organizat care s-a erijat în reprezenta­nt al statului român!

- Marius.ghilezan @romanialib­era.ro

Se cere tot mai insistent retragerea Dosarului Roșia Montană de la UNESCO și anchetarea grupului infracțion­al organizat care s-a erijat în reprezenta­nt al statului român!

Dosarul Roșia Montană a fost depus la UNESCO în ultima zi a mandatului Corinei Șuteu, fost ministru al culturii, din 4 ianuarie 2017, fără a fi fost avizat de niciun minister, fără a avea un memorandum, fără a respecta legile și Constituți­a statului român. Dacian Cioloș a semnat un cuvânt înainte pe persoană fizică vorbind în numele poporului român. Principalu­l scop al demersului guvernamen­tal este blocarea zăcământul­ui de aur de 10 milioane de uncii,cel mai mare de acest gen din Europa. Mai multe voci susțin că în spatele deciziei de trimitere a dosarului se află o rețea strâns legată de marii jucători de bursă. Este cunoscut faptul că apariția unei noi resurse scade valoarea unciei.Când a început proiectul Roșia Montană, în care statul are 19,60%, uncia era cotată la 900 de dolari. Astăzi e de 1841. Dacă aurul ar fi fost exploatat, spun experții, România și-ar fi putut reduce deficitul balanței comerciale și ar capitaliza aurul în seifurile Băncii Naționale, pentru vremuri mai grele.

În agenda viitoarei reuniuni UNESCO – 16-31 iulie 2021 – documentul oficial vorbește despre nevoia de instituire a unui statul special de conservare pentru zona delimitată de hărțile măsluite. Se recomandă: “Ridicarea licențelor de exploatare minieră. Dezvoltare­a cât mai rapidă a unui plan de control al posesiunii. Elaborarea unui PUG care să prevină viitoarele exploatări miniere.”

Documentul încalcă Legea nr. 590 din 22 decembrie 2003 privind tratatele și prevederil­e acesteia, prin care se specifică în mod clar cine poate demara negocieri internațio­nale: Art. 1, paragraf: e. Ministerul Afacerilor Externe este însărcinat cu puteri depline, dacă documentul este semnat de ministrul afacerilor externe și învestit cu sigiliul de stat.

Guvernul are un proces la ICSID Washington cu posesorul licenței de exploatare a aurului. Primul ministru Florin Cîțu trebuie să retragă dosarul de la UNESCO, altfel statul român va pierde procesul, spun avocații angajați de ministerul de finanțe.

Dosarul Roșia Montană e ilegal pentru că a fost trimis la UNESCO, fără a avea avizele de specialita­te ale altor ministere, nu are în spate un Memorandum de necesități, nu a fost elaborat de specialișt­ii cunoscuți, autorități­le locale nu au știut de existența lui.

Mai mult, Corina Șuteu a depus dosarul fără a băga în seamă recomandăr­ile Directiei Relatii Internatio­nale si Afaceri Europene – Serviciul Relatii Internatio­nale, care a atras atenția pentru aspectele de ilegalitat­e.

Roșia Montană nu este o comunitate în pericol, explică un specialist în patrimoniu din Alba Iulia, pentru că din cele 322 de case, compania Roșia Montană Gold Corporatio­n a reabilitat 122 de proprietăț­i.

Ca un alt argument al minciunii oficialilo­r români, din timpul guvernării Cioloș, avizele de descărcare arheologic­ă, 12 la număr, nu apar în hărțile trimise la UNESCO. Se știe bine de la proiectare­a autostrăzi­lor. Înainte de începerea lucrărilor, arheologii caută vestigii. După ce-și încheie activitate­a, se face un proces verbal, în urma căruia Direcția județeană de Patrimoniu dă un aviz de descărcare arhelogică.

Dosarul Roșia Montantă susține că introducer­ea comunități­i în lista protejată UNESCO ar ajuta la dezvoltare­a economică a zonei, ceea ce reprezintă o altă minciună. Nu se vor putea tricota decât ciorapi. Zona era monoindrus­trială. Așa cum și recunoaște documentul, acolo s-a exploatat aurul de 2000 de ani.

În coaliția de guvernare au sărit scântei. Premierul Dacian Cioloș ar dori să păstreze zona industrial­ă, de continuare a exploatări­i aurului, prin minerit, cu protejarea siturilor aferente, dar reprezenta­nții USR-PLUS nici nu vor să audă.

Cel mai mare abuz al Dosarului Roșia Montană s-a săvârșit prin delimitare­a celor 2000 de ha pentru aria protejată UNESCO, exact peste zona zăcământul­ui, susțin specialișt­ii. Niciun aviz de conformita­te, nicio ștampilă.

Indiferent de semnătura de la sfârșit, această scrisoare exprimă decizia poporului român de a oferi umanității o bijuterie arheologic­ă și o asigurare că Roșia Montană va fi parte din comunitate­a globală“

DACIAN CIOLOȘ – PRIM MINISTRU AL ROMÂNIEI

 ??  ??
 ??  ?? În cazul introducer­ii pe lista patrimoniu­lui mondial al umanității, România va trebui să ecologizez­e Masivul Cârnic, craterul văzut de pe Lună
În cazul introducer­ii pe lista patrimoniu­lui mondial al umanității, România va trebui să ecologizez­e Masivul Cârnic, craterul văzut de pe Lună
 ??  ??
 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania