Romania Libera

Moartea miliardaru­lui Dan Petrescu, în presa internațio­nală

- Cristina.corpaci @romanialib­era.ro

De la miliardaru­l discret despre care s-a scris foarte rar și care are o avere de aproape 3 miliarde de dolari,fiind cel mai bogat român, Dan Petrescu a ajuns să fie menționat în presa din toată lumea.Marile publicații internațio­nale,care au citat presa națională și presa din Italia au relatat despre moartea românului, pe care l-au numit ,,miliardaru­l din umbră”,dar și despre relația sa apropiată cu Ion Țiriac. Publicația Washington Post titrează: Miliardar român mort într-un accident aviatic cu avion privat, lângă Milano. Daily Mail scrie că: Unul dintre cei mai bogați români, soția și fiul său, de 30 de ani, sunt decedați într-un accident aviatic la Milano și publicația AlJazeera a postat: Miliardar român mort în accidentul aviatic de la Milano, iar materialel­e apărute în presa străine sunt cu zecile.

Despre Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, se știe că era extrem de bogat, dar imaginile cu el sunt extrem de rare. Nu era o persoană căreia să-i placă să se expună.În ciuda faptului că avea foarte mulți bani,băiatul său de 30 de ani, Dan Ștefan Petrescu, era cercetător în Canada și se afla în Italia pentru a participa la botezul copilului prietenilo­r săi.

Botezul a avut loc cu o zi înainte, iar familiile se aflau în avion și se îndreptau către Olbia, Sardinia, unde urmau să o întâlneasc­ă pe mama în vârstă a lui Petrescu.

Dan Petrescu avea dublă cetăţenie, română și germană, soţia miliardaru­lui, Regina Dorotea Petrescu, de 65 de ani, avea cetăţenie franceză, iar fiul lor Dan Ștefan, născut la Munchen, avea dublă cetăţenie.

Miliardaru­l decedat în tragedia aviatică de la Milano era un antrepreno­r de succes, cu foarte multe afaceri în domeniul imobiliar, proprietar de hipermarke­turi, mall-uri, închiria terenuri unor centre comerciale și se ocupa cu închiriere­a mașinilor. Dan Petrescu a fost partenerul

Avionul cu care s-a prăbușit Petrescu a fost cumpărat în 2015, împreună cu Vova Cohn, fost acționar la Dinamo București.“

de afaceri al lui Ion Țiriac. Cei doi au făcut afaceri imediat după Revoluție, implicându-se în proiecte imobiliare. Afacerile conduse de Dan Petrescu mergeau atât de bine și însuși Ion Țiriac a declarat că Petrescu are o avere mai mare decât a lui.Necunoscut publicului larg și îmbogăţit la începutul anilor ’90 ca angajat al grupului de firme Ţiriac, Petrescu a făcut miliarde de euro prin diferite offshore-uri.

Cum a făcut întreaga avere? Zeci de hypermarke­turi cunoscute au fost clădite pe terenurile sale, construite de el și închiriate pentru 10-20 de ani la cheie companiilo­r operatoare, iar lunar, numai din astea încasează milioane de euro. Mai mult este asociat în afacerile familiei Țiriac: Unicredit Țiriac Bank,holdingul Rocar și multe alte business-uri.

Apropiații îl descriau ca pe o persoană modestă, timidă care conducea mașini vechi, se îmbrăca modest și zbura adesea la Monte Carlo, unde locuia, cu zboruri low-cost. Era o persoană umilă. Printre numeroasel­e

Plecat în Germania înainte de 1989, Petrescu s-a întors în România după Revoluţie, iar partener în afaceri i-a fost Ion Ţiriac, pe care l-a depășit.“

sale proprietăț­i, există și o vilă în Sardinia, unde îl aștepta mama sa de 98 de ani: aici, de-a lungul anilor, a stabilit relații importante în sectorul construcți­ilor. Petrescu a părăsit Bucureștiu­l joia trecută la bordul avionului Pilatus PC12, o turbopropu­lsă monomotor care poate găzdui opt pasageri. Tragedia aviatică de duminică s-a produs la trei minute de la decolarea de pe aeroportul Linate din Milano: avionul Pilatus PC-12 a deviat de la ruta stabilită, iar în mai puțin de un minut a dispărut de pe monitoare, fără a cere să se întoarcă de urgență pe aeroport. La scurt timp, aeronava de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o clădire goală de la marginea orașului Milano, unde la fața locului au fost suprinse imagini cu avionul în flăcări. Jurnaliști­i italieni au scris că cel mai probabil pilotului în vârstă de 68 de ani i s-ar fi făcut rău și astfel a pierdut controlul. Printre pasagerii decedați se aflau soția și băiatul, un prieten canadian al fiului, Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani, Filippo Nascimbene, în vârstă de 32 de ani, manager la firma de consultanț­ă Start Hub din Milano, soția sa Claire Stephanie Caroline Alexandres­cu, în vârstă de 33 de ani, manager de publicitat­e la Pernod Ricard, născută în Franța,fiul lor de un an, Raphael și mama Carolinei Alexandres­cu, Miruna Anca Wanda Lozinschi, în vârstă de 65 de ani.

După moartea celui mai bogat român acum se discută despre cum va fi împărțită sau cui va reveni întreaga avere. Cert este că Dan Petrescu era căsătorit a doua oară, iar de averea sa cel mai probabil se va bucura însuși asociata sa de business, pentru că mama omului de afaceri în vârstă de 98 de ani cu siguranță că nu ar mai putea să se ocupe de afacerile fiului său, iar fosta sa soție, cu siguranță că nu și-ar dori să fie implicată în business-uri de sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro, având în vedere că cifra de 3 miliarde cde euro are poate crește sau scădea în funcție de cum evoluează piața imobiliară.

 ?? ??
 ?? ?? Dan Petrescu, 68 de ani, a fost partener de afaceri al lui Ion Țiriac și locuia la Monte Carlo.
Dan Petrescu, 68 de ani, a fost partener de afaceri al lui Ion Țiriac și locuia la Monte Carlo.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania