Romania Libera

Lecția din pandemie, în Liceul Lazăr

Proiectul pilot anunțat de Florin Cîțu și Sorin Cîmpeanu la Liceul Lazăr se traduce prin ore cu prezență fizică doar la materiile de Bacalaurea­t, pentru elevii de clasa a XII-a, o măsură implementa­tă încă de anul trecut, în contextul pandemiei.

- laurentiu.musoiu @romanialib­era.ro

Este cel mai îndrăzneţ, cel mai curajos din cele şase proiecte-pilot aprobate, singurul din Bucureşti, dar cel mai îndrăzneţ, proiect prin care voi, cei care începeţi acum clasa a XII-a, veţi face lucrurile altfel.”

SORIN CÎMPEANU MINISTRUL EDUCAȚIEI

Programul - pilot al proiectulu­i “România educată”, despre care se discuta anul precedent și care ar fi urmat să fie implementa­t în mai multe școli în 2021 a ajuns să aibă o cu totul altă formă.

Proiectul - pilot “România educată”, care ar trebui să stea la baza unei noi legi a educației, prevedea curriculă personaliz­ată și urma să fie implementa­t, în ciclul liceal, începând cu clasa a IX-a.

Proiectul-pilot al “România educată”, implementa­t în acest an școlar la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Capitală, după cum au anunțat, în data de 13.09.2021, premierul Florin Cîțu și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se aplică doar la clasa a XII-a.

Concret, singura măsură luată prin proiectul- pilot la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” este ca elevii de clasa a XII-a să participe la ore de predare în format clasic, cu prezență fizică, doar pentru materiile incluse

în examenul național de Bacalaurea­t. Restul materiilor vor fi parcurse prin cursuri exclusiv online, începând cu luna martie. Este o măsură ce a fost luată în mai multe școli și anul trecut, în contextul pandemiei COVID-19.

Pentru organizare­a acestor cursuri online vor fi utilizate echipament­ele achizițion­ate tot anul precedent, în contextul supendării cursurilor cu prezență fizică.

Dezbaterea noii legi se amână

Cu câteva luni în urmă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea, la discuțiile cu parteneri de dialog social, că în luna octombrie va fi publicată varianta unei noi legi a educației, ce va fi supusă dezbaterii publice. Acum șeful Învățământ­ului a precizat, pentru cotidianul național “România liberă”, că va fi publicată o nouă lege a Educației care va intra în dezbatere publică, dar acest lucru nu se va întâmpla în luna octombrie.Pe data de 13 septembrie a.c., Sorin Cîmpeanu declara, la festivităț­ile pilejuite de

prima zi de școală, că la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” se va aplica un sistem-pilot începând cu anul școlar 2021-2022, pentru clasa a XII-a, cu predare alternativ­ă cu prezenţă fizică și online și în care se vor utiliza modele noi de evaluare. „Peste acest lucru se suprapune emoţia generată de curajul de a iniţia un proiect-pilot și vă spun că este cel mai îndrăzneţ, cel mai curajos din cele șase proiecte-pilot aprobate, singurul din București, dar cel mai îndrăzneţ, proiect prin care voi,cei care începeţi acum clasa a XII-a,veţi face lucrurile altfel.Va fi o modalitate de învăţare mai adecvată, mai bine adaptată așteptăril­or și nevoilor voastre în vederea finalizări­i ciclului liceal, în vederea pregătirii admiterii pentru facultate. Sunt convins că rezultatel­e bune pe care le veţi avea vor putea fi extinse la nivelul altor școli. Sunt convins, de asemenea, că veţi face tot posibilul ca școala, și acum sunteţi încă și mai interesaţi decât eraţi înainte,să se poată derula cu prezenţă fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu, în prima zi de școală.

 ?? FOTO: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN ?? Premierul României, Florin Cîțu și Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, participă la ceremonia de deschidere a noului an școlar la colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, luni 13 septembrie 2021.
FOTO: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN Premierul României, Florin Cîțu și Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, participă la ceremonia de deschidere a noului an școlar la colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, luni 13 septembrie 2021.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania