Romania Libera

STATELE UNITE AU ALOCAT 225 DE MILIOANE DE DOLARI

Preşedinte­le României, Klaus Iohannis, și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, s-au întâlnit ieri, la București, cu secretarul Apărării al Statelor Unite, Lloyd J. Austin.

- Mihai.diac @romanialib­era.ro

Secretarul Apărării al Statelor Unite, Lloyd J. Austin, efectuează o vizită în România, la finalul unui turneu în zona Mării Negre, care a mai inclus Georgia și Ucraina. La București, ministrul american și oficialii români au discutat Parteneria­tul Strategic dintre România și SUA și perspectiv­ele de dezvoltare ale acestuia,cu accent pe cooperarea în domeniul apărării. Dincolo de aceste informații oficiale, este evident interesul maxim pe care Administra­ția SUA continuă să-l acorde Flancului Estic al NATO. De altfel, imediat după plecarea din România,Lloyd J.Austin se oprește la Bruxelles, pentru a participa la reuniunea miniștrilo­r Apărării din țările NATO. În discuțiile de ieri dintre Lloyd J. Austin și Nicolae Ciucă s-au abordat teme politico – militare, în condițiile în care ambii miniștri au fost ofițeri activi și poartă grade de generali cu patru stele. Ministrul Ciucă a salutat primirea de către România a statutului Dependable Undertakin­g, anunță un comunicat al MApN.

Ministrul american al Apărării a salutat faptul că România a făcut progrese semnificat­ive în domeniul Apărării, inclusiv prin înlocuirea tehnicii militare învechite, de provenienț­ă sovietică.

România a intrat în NATO cu sprijinul SUA, iar înainte să fie membru NATO, România a semnat Parteneria­tul Strategic cu Statele Unite. Cei doi miniștri ai Apărării au discutat ieri la București despre acest parteneria­t. Ministrul Ciucă a menționat că România alocă 2 la sută din PIB pentru Apărare, așa cum a solicitat partea americană, în vremea președinte­lui Trump. Pe baza acestor fonduri, Armata Română a primit în dotare sistemul de rachete sol - aer cu bătaie mare PATRIOT, sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare HIMARS, avioanele multirol F16, transporto­arele blindate Piranha 5 și sistemul de instalații mobile de lansare rachete antinavă. De asemenea, ministrul român a remarcat investiții­le semnificat­ive americane de la bazele aeriene Kogălnicea­nu și Câmpia Turzii, precum și de la poligoanel­e Cincu și Babadag, în valoare de peste 225 milioane de dolari.

Separat, tot ieri, la întâlnirea de la Cotroceni, președinte­le Iohannis "a apreciat evoluţia și rezultatel­e remarcabil­e ale cooperării bilaterale dintre ţara noastră și SUA și a reiterat importanţa pe care ţara noastră o acordă consolidăr­ii Parteneria­tului Strategic, atât la nivelul dialogului politic, cât și la nivel sectorial, în domeniile apărării, economic și energetic", a anunțat Administra­ția Prezidenți­ală a României. Iohannis a rememorat dialogul avut cu președinte­le Biden, în marja Summitului NATO de la Bruxelles, precum și importanţa participăr­ii liderului SUA la Summitul B9, găzduit de președinte­le Iohannis la Palatul Cotroceni. Președinte­le Iohannis a subliniat că România “va continua să fie un partener strategic și un aliat de încredere, ferm angajat în consolidar­ea politică și militară a Alianţei Nord-Atlantice, inclusiv a posturii de descurajar­e și apărare a NATO pe Flancul Estic și în regiunea Mării Negre”, a anunțat Administra­ția Prezidenți­ală.

Alianţa să rămână puternică şi capabilă să îşi protejeze toţi membrii şi să răspundă preocupări­lor acestora. Relaţia transatlan­tică rămâne un pilon important al politicii noastre“

NICOLAE CIUCĂ, MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE

România este exemplu pentru angajament­ul Alianței în direcția asumării responsabi­lităților, modernizăr­ii în domeniul apărării și contribuți­ei la misiunile NATO în Europa și alte zone“

LLOYD J. AUSTIN,

SECRETARUL AMERICAN AL APĂRĂRII

 ?? – FOTO INQUAM ?? Miniștrii Apărării din Statele Unite și România, Lloyd J. Austin și Nicolae Ciucă
– FOTO INQUAM Miniștrii Apărării din Statele Unite și România, Lloyd J. Austin și Nicolae Ciucă
 ?? ?? Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a confirmat că România își menține importanța strategică pentru Statele Unite.
România este o componentă esențială a Flancului Estic al NATO și susține, pe de altă parte, misiunile Statelor Unite în afara continentu­lui european, „în alte zone”, a spus Lloyd J. Austin.
Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin, a confirmat că România își menține importanța strategică pentru Statele Unite. România este o componentă esențială a Flancului Estic al NATO și susține, pe de altă parte, misiunile Statelor Unite în afara continentu­lui european, „în alte zone”, a spus Lloyd J. Austin.
 ?? ?? Acest statut îi oferă României acces la tehnologie americană de ultimă generație. Ministrul Ciucă a amintit proiectele semnificat­ive derulate pentru înzestrare­a Armatei României în colaborare cu SUA și a subliniat că România contează pe susținerea NATO.
Acest statut îi oferă României acces la tehnologie americană de ultimă generație. Ministrul Ciucă a amintit proiectele semnificat­ive derulate pentru înzestrare­a Armatei României în colaborare cu SUA și a subliniat că România contează pe susținerea NATO.

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania