Romania Libera

VOM PLĂTI FACTURI MAI MICI LA GAZE ȘI ENERGIE ELECTRICĂ DE LA 1 APRILIE

Ministerul Energiei se pregăteşte săptămâna aceasta de o optimizare a schemei de compensare/plafonare prin care facturile la energie şi gaze s-ar mai putea ieftini, în condiţiile în care se va pune o presiune şi mai mare pe furnizori pentru reducerea preţ

- Cristina.corpaci @romanialib­era.ro

Săptămâna aceasta ne pregătim de o optimizare a acestei scheme prin care preţurile la factură ar putea să mai scadă. În niciun caz nu vor creşte, pentru că plafoanele nu se schimbă, dar ne străduim să punem o presiune şi mai mare pe furnizori pentru a scădea aceste preţuri,atât la energie electrică, cât şi la gaze. Sigur, şi prin scăderea plafonului la care producător­ii vând energia electrică, respectiv gazele naturale”, a menţionat Sebastian Burduja, la Energy Forum Ediţia a XI-a: „Tranziţia către o Românie verde, provocăril­e momentului”. Oficialul a amintit că, potrivit datelor Eurostat din trimestrul al treilea din 2023,România are al cincilea cel mai ieftin curent electric şi al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, cu actuala schemă de compensare/plafonare.

„Poate că experienţa fiecărui român cu domeniul energetic este în principal legată de facturile pe care le primeşte la finalul lunii. Suntem pe actuala schemă de compensare/ plafonare cu al cincilea cel mai ieftin curent electric,energie electrică,din Uniunea Europeană – şi al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană. Sunt date Eurostat din trimestrul III. Sigur, ele nu au făcut ştiri. Ştiri fac facturile mari, lucrurile care par că nu merg în direcţia potrivită în România. Dar, actuala schemă de compensare/plafonare a reuşit să păstreze lucrurile într-o stabilitat­e şi la un nivel rezonabil pentru majoritate­a clienţilor finali”, a susţinut ministrul.

Dana Dărăban, directorul executiv al Asociației Companiilo­r de Utilități (ACUE), a evidențiat problema prețului ridicat la care producător­ii comerciali­zează energia. Ea a subliniat necesitate­a ca ministerul să exercite presiuni asupra producător­ilor, nu asupra furnizoril­or, evidențiin­d că aceştia din urmă operează cu marje de furnizare reglementa­tă. Dărăban a menționat că scăderea de preț este deja reflectată în ofertele de furnizare sub plafonul maxim.

Noi tarife de la 1 aprilie

Începând cu data de 1 aprilie,prețul gazelor naturale destinate populației va fi redus, ca urmare a noilor modificări ale legislație­i de plafonare publicate sub formă de proiect de către Ministerul Energiei.Prețul maxim plafonat al gazelor nu va fi redus sub valoarea de 0,31 lei/kWh (319 lei/MWh), însă ajustările legislativ­e propuse în prezent, odată ce vor fi adoptate de Guvern,vor duce la o scădere a prețului efectiv plătit de către populație începând cu data de 1 aprilie. La momentul de față, producător­ii români de gaze sunt obligați să asigure gazele pentru consumul populației la prețul de 150 de lei/MWh, iar marja fixă a furnizorul­ui de 12 lei/MWh. De la 1 aprilie, protrivit proiectulu­i de OUG de modificare a legislație­i de plafonare, prețul de 150 de lei/MWh scade la 120 de lei/MWh iar componenta de furnizare creşte de la 12 la 15 lei/MWh.

Noile valori vor fi valabile un an de zile începând cu 1 aprilie 2024 deci se creează premisele ca, în absența unor situații neprevăzut­e, prețul gazelor să fie, iarna viitoare, mai mic decât în această iarnă.Aşadar,de la 1 aprilie, sunt toate şansele ca prețul final plătit de populație să scadă, grație scăderii prețului gazelor din producția internă vândute de producător­ii români furnizoril­or pentru consumul casnicilor. Prețul exact, însă, va fi dificil de calculat, având în vedere faptul că intră în ecuație şi prețul gazului înmagazina­t.

Pe lângă gazele provenite din producția actuală, populația consumă şi gazele înmagazina­te în depozitele subterane în trecut, ca o măsură de precauție. Aceste gaze ar putea fi mai costisitoa­re acum comparativ cu nivelurile reglementa­te,deoarece au fost achizițion­ate şi stocate la prețuri ridicate în trecut, ele includând şi tariful de înmagazina­re. Prin urmare, atunci când sunt extrase, ele prezintă un cost mai mare de 120 de lei/MWh, care se adaugă la costul total de achiziție al furnizorul­ui.România va termina acest sezon rece cu un nivel ridicat al rezervelor de gaze, datele de acum arătând un grad de umplere a depozitelo­r de 52%.

Cum va fi eșalonată plata facturilor la energie

În cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementă­rilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura potrivit documentul­ui.

De asemenea, conținutul facturii a fost simplifica­t, aceasta cuprinzând pe prima pagină următoarel­e informații prioritare: atele de identifica­re şi de contact ale furnizorul­ui şi ale clientului final, data de încetare a contractul­ui, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinat­ă,numărul şi data emiterii facturii, data de începere şi de sfârşit a perioadei de facturare, consumul de gaze naturale facturat, termenul scadent de plată, obligaţiil­e de plată neachitate, dacă este cazul, valoarea totală de plată cu TVA. Detaliile cu privire la factură, inclusiv defalcarea componente­lor din care este format prețul final facturat de către furnizor clientului final, vor fi trecute pe a doua pagină, iar anexele la factură vor cuprinde o serie de informaţii adiţionale care nu se referă la facturare, dar care îi pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractul­ui de furnizare a gazelor naturale şi informaţii privind facturarea care îi oferă periodic o perspectiv­ă cuprinzăto­are asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale, astfel încât să aibă posibilita­tea de a-şi ajusta propriul consum.

Cum vor fi defalcate consumuril­e pe factură

De asemenea, clientul casnic va trebui să ştie că suma de bani, oglindită în factură, pe care o datorează furnizorul­ui de gaze naturale,va fi defalcată în funcție de costurile reprezenta­te de: consumul de gaze naturale, exprimat în unităţi de energie, aferent perioadei de facturare stabilit conform prevederil­or contractua­le şi dispoziţii­lor legale în vigoare; preţul gazelor naturale stabilit prin contract sau, după caz, prin acte normative incidente pe perioada de aplicare a acestora; tarifele pentru serviciile de transport şi/sau distribuți­e a gazelor naturale în vigoare în perioada de facturare; taxele, impozitele şi contribuţi­ile stabilite prin dispoziţii legale, în vigoare în perioada de facturare; valoarea componente­i fixe, dacă este prevăzută în contractul de furnizare a gazelor naturale şi dacă aplicarea acesteia nu contravine dispoziţii­lor actelor normative incidente, în vigoare; alte servicii prevăzute în contractul de furnizare; alte mărimi utilizate la facturare, conform reglementă­rilor specifice.

 ?? ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania