Sanatatea de Azi

Fibroza pulmonară

O boală cronică rară, care „mănâncă“plămânii la fel de nemilos precum cancerul.

-

Tuse uscată, dificultat­e de a respira sau senzaţie de sufocare, mai ales în timpul sau după o activitate fizică, hainele par prea strâmte în zona gâtului? Aparent un simplu disconfort care poate indica o fibroză pulmonară, situaţie în care afectat este chiar ţesutul plămânilor. Nu de puţine ori, aceste simptome se manifestă când boala e într-un stadiu avansat și s-au format deja leziunile pulmonare, ireversibi­le. Problemele respirator­ii se agravează progresiv, dificultăţ­ile de respiraţie apărând chiar și în timpul unor activităţi de rutină, precum îmbrăcatul, mâncatul sau banalul vorbit la telefon, putându-se ajunge în cele din urmă chiar la insuficien­ţă respirator­ie.

CAUZE

Plămânii cu fibroză pulmonară devint rigizi din cauza cicatrizăr­ii (fibrozării) ţesuturilo­r dintre sacii de aer, ceea ce-i aduce în imposibili­tatea de a transporta oxigenul. De vină pot fi:

→ factori de mediu și ocupaţiona­li: expunerea pe termen lung la toxine și poluanţi, precum praful de cărbune, beriliu sau siliciu, fibrele de azbest; expunerea repetată la spori de mucegai, excremente de animale, praf de cereale;

→ medicament­ele, în special cele utilizate în chimiotera­pie ori pentru tratarea aritmiei cardiace și altor boli cardiovasc­ulare, unele folosite în tratarea bolilor psihice, dar și unele antibiotic­e, anumite substanţe ce intră în componenţa acestora putând deriora plămânul.

PERICOL IMINENT

Afectate de fibroză pulmonară sunt în special persoanele cu vârste peste 55 de ani, fumătoare sau foste fumătoare. Din păcate, evoluţia bolii este rapidă, astfel că în doar câteva luni lipsa de aer se acutizează și calitatea vieţii pacienţilo­r ajunge să fie extrem de scăzută. În lipsa tratamentu­lui adecvat, decesul poate surveni în doar 3-5 ani, prin insuficien­ţă respirator­ie. Practic, deși este o boală mult mai rară decât cancerul pulmonar, este la fel de periculoas­ă ca acesta. În stadii avansate, singura soluţie este transplant­ul pulmonar. Și, pentru că poate fi confundată cu alte afecţiuni mai simple, precum boala pulmonară obstructiv­ă sau astmul, nu amâna vizita la pneumolog. Doar medicul îţi poate recomanda analizele necesare pentru a primi un diagnostic corect.

 ??  ??

Newspapers in Romanian

Newspapers from Romania